
Serviciile actuale oferite pentru aceasta categorie de varsta trebuie regandite pentru a fi capabile sa ofere posibilitatea unei integrari sociale corespunzatoare. Se impune necesitatea elaborarii unor strategii coerente, care sa se aplice inca din perioada de institutionalizare pentru a le permite tinerilor adaptarea la cerintele unei vieti independente si pentru a le atenua astfel socul dezinstitutionalizarii. De asemenea, ar trebui gasite solutii alternative pentru institutionalizare sau, in cazul in care aceasta este inevitabila, ar trebui limitata in timp pe cat posibil.
Practica dovedeste ca alternativele la institutionalizare (adoptia, incredintarea, asistentii maternali) sunt, in general, o solutie pentru copiii de pana la 10 ani. Tinerii adolescenti continua insa sa reprezinte categoria cea mai vulnerabila. Multi dintre acestia si-au petrecut cea mai mare parte a vietii in institutie. Adeseori, legatura lor cu familia s-a pierdut. Lumea de dincolo de centrul de plasament ii sperie. La 18 ani ei trebuie sa paraseasca institutia, fara a avea un minimum de conditii si abilitatile necesare unui trai independent.
In aceste conditii, integrarea sociala a copiilor institutionalizati continua sa constituie una din cele mai delicate probleme careia societatea romaneasca nu reuseste sa-i gaseasca un raspuns adecvat.