Rata mortalitatii infantile este in continua scadere, de la 26,9‰ in 1990 la 15‰ in 2005, datorita accesului populatiei la servicii de planificare familiala, cu consecinte pozitive asupra sanatatii mamei si copilului. Si in acest caz, exista insa diferente semnificative intre regiuni: in regiunea N-E se inregistreaza cea mai mare rata a mortalitatii infantile (17,2‰), judetul Botosani avand cea mai inalta valoare a tarii (20,2‰), in timp ce in regiunea N-V se inregistreaza cea mai mica rata (13,5‰), datorita gradului de urbanizare mai ridicat si implicit, a accesibilitatii mai crescute la servicii medicale si de ingrijire a copilului. Municipiul Bucuresti inregistreaza valoarea cea mai mica a acestei rate la nivelul tarii si anume 9,4‰. (Sursa: Institutul National de Statistica, Anuarul Statistic al Romaniei 2006)
Comparativ cu statele europene, insa, rata mortalitatii infantile in Romania se mentine foarte crescuta. Astfel, valoarea medie a acesteia este de 4‰ in tarile Europei de Vest, de 5‰ in cele ale Europei de Nord si de 10‰ in Europa de Est. (Sursa: Population Reference Bureau)
In ceea ce priveste ratele de mortalitate in sub-grupele 0-19 ani, acestea se afla intr-o continua scadere in ultimii anii (2000-2005) datorita cresterii accesului la sistemul medical.
La 30 iunie 2006, figurau in evidentele Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului, 1.184 copii cu HIV si 2.199 copii cu SIDA. Conform datelor statistice oferite de Institutul de Boli Infectioase „Matei Balj", pana la data de 30 iunie 2006, incidenta cea mai ridicata a diagnosticarii cu SIDA se afla in grupa de varsta 5-9 ani (3002 de cazuri, dintre care 58,4% sunt baieti) si 1-4 ani (2.399 de cazuri, dintre care 59,7% de baieti).