
La nivelul sistemului de invatamant, reforma a inregistrat o evolutie rapida, efectele sale nefiind intotdeauna cele scontate. O masura importanta adoptata in acest domeniu o constituie prelungirea invatamantului obligatoriu la 10 clase. Principalele probleme ale sistemului de invatamant sunt determinate de instabilitatea masurilor adoptate, motivatia financiara redusa a cadrelor didactice, dar si de diferentele majore dintre mediul rural si cel urban cu privire la conditiile materiale sau la rata de cuprindere scolara.
In anul scolar 2005-2006, rata bruta de cuprindere scolara in toate nivelurile de invatamant a inregistrat o crestere cu aproximativ 6% comparativ cu anul 2000-2001, atingand valoarea de 72,6%, la aceasta contribuind si triplarea, in ultimii 15 ani, a numarului persoanelor cuprinse in invatamantul superior.
Situatia economica deficitara a unui numar mare de familii, precum si mentalitatea parintilor si copiilor cu privire la educatie, contribuie la conturarea unei valori crescute a abandonului scolar. Comparativ cu anul scolar 2000-2001, cand abandonul in invatamantului primar si gimnazial inregistra 0,6%, nivelul acestuia a atins, in perioada 2004-2005, valoarea de 1,7% conform statisticilor Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Recensamantul populatiei Romaniei din anul 2002 a aratat ca mai mult de 100.000 de persoane cu varsta cuprinsa intre 15-25 ani sunt analfabete.
Rata de cuprindere scolara a copiilor minoritatii rome continua sa fie mult mai scazuta decat media nationala iar discriminarea acestor copii in mediul scolar este accentuata. Statisticile Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului arata ca, la nivelul anului 2003, exista un numar de 158.128 copii romi inscrisi in diverse nivele de invatamant, dintre care 12,4% in gradinite, 47,3% in invatamantul primar, 34% in cel gimnazial si 6,2% in cel secundar. In cadrul minoritatii rome se constata o scadere a numarului de elevi, odata cu inaintarea in varsta a acestora, precum si o rata ridicata a abandonului scolar, in special in randul fetelor. De asemenea, educatia multiculturala este insuficient promovata, clasele cu predare in limba romani fiind inca in numar foarte mic si reunind, in anul scolar 2004-2005, 118 elevi in ciclul primar si gimnazial. Tot in acelasi an, 22 copii de gradinita au beneficiat de clase specifice cu predare in limba romani.
Educatia pentru copiii cu dizabilitati se realizeaza in continuare cu precadere in forme segregate, cu toate ca se manifesta tendinte remarcabile de includere a acestor copii in invatamantul obisnuit. Astfel, conform statisticilor Ministerului Educatei, Cercetarii si Tineretului, in anul scolar 2005-2006, un numar de 10.338 copii au fost integrati individual in scoli de masa, iar 3.957 integrati in grupe compacte. Pentru acestia, au fost pregatite 699 cadre didactice si de sprijin, numar insa insuficient efectivului de copii, fapt ce conduce la abandonul scolar al unora dintre acestia si la nerealizarea obiectivului scolii incluzive.
Educatia este un drept pe care il are fiecare persoana, indiferent de varsta sa. Totusi, exista multe persoane care, din diferite motive, nu au beneficiat niciodata de educatie sau au fost nevoite sa-si intrerupa studiile. Pentru a raspunde acestei probleme, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a inceput derularea Programului „A doua sansa", care prezinta doua componente - invatamant primar si invatamant secundar inferior - si este coordonat de inspectoratele scolare judetene.