Skip to main content
b7449647-1ce2-4b91-ac65-9cc4819603ff.jpg.webp

4 Lecții învățate în 2020

Luni 31 Mai 2021
Mulți părinți au spus că pandemia i-a ajutat să se apropie de copiii lor și să devină părinți mai buni. Chiar dacă inițial părinții s-au simțit extenuați din cauză că școala a fost mai mult închisă, că locurile de joacă au fost inaccesibile, iar locul de muncă a devenit propria casă, mulți copii au considerat că 2020 a fost un an bun.

Pentru copii au contat mai mult serile de film petrecute în familie, jocurile video jucate între frați și timpul extra petrecut cu părinții.  Astfel de familii au fost norocoase, deoarece au putut să facă față nevoilor zilnice și au putut lucra de acasă. Chiar și așa, majoritatea au spus că 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani prin care au trecut. Dar a fost și unul în care au descoperit multe lucruri. Carantina i-a ajutat să strângă relațiile cu proprii copii și să devină părinți mai buni.
În continuare vrem să vă prezentăm lecțiile învățate de ei.
 
Gesturile simple ne pot ajuta să mergem mai departe
Părinții rămași văduvi în această perioadă ne-au mărturisit că au fost ajutați de copiii lor să înțeleagă că nu se pot simți frustrați de lucrurile care nu sunt în controlul lor. Mulți părinți au vrut să ignore sărbătorile, dar copiii i-au încurajat să facă ritualurile necesare. Pentru copiii și adulți rămași în viață, micile doze de normalitate, ca jocurile de cărți, ascultatul muzicii și gătitul, pot deveni o formă de consolare.

Alți părinți au fost uimiți de puterea pe care au arătat-o copiii lor atunci când au avut de-a face cu închiderea școlilor și cu timpul restrâns petrecut cu prietenii. Astfel de copii au învățat să cânte la instrumente sau au luat lecții de arte.
 

Copiii apreciază sinceritatea
Mulți părinți s-au confruntat cu atacuri de panică în această perioadă, pentru că s-au simțit mult mai stresați decât de obicei. Atunci când părinții au discutat deschis cu copiii lor despre ceea ce li se întâmplă, copiii i-au înțeles și astfel s-a creat un context de normalizare pentru propriile lor emoții.
În plus, mulți dintre copii au vrut să obțină informații despre viață și moarte, discriminarea rasială și măsurile luate de guvern în ce privește pandemia.
 

Nu există o soluție universală în ce privește educația copiilor
Majoritatea părinților cu copii de vârstă școlară au afirmat că aceștia au probleme cu învățarea online, pentru că le este greu să se concentreze și și-au dat seama cât de mult copiii lor au nevoie de colegii lor, de profesori, de școală.

Alți părinți, dimpotrivă, au realizat că pentru copiii lor școala online este mai potrivită. Pentru că nu mai trebuie să facă față interacțiunilor sociale din fiecare zi și astfel, fără emoții, rezultatele lor școlare s-au îmbunătățit.
 
 
Nu subestimați niciodată imaginația unui copil
Părinții ai căror copii erau implicați înainte de pandemie în multe activități extra-școlare, au descoperit că în timpul carantinei copiii lor nu au mai avut nevoie de multe lucruri sau activități ca să se distreze singuri. Dacă nu ar fi fost obligați să stea singuri în aceeași casă poate că astfel de activități nu s-ar fi întâmplat, dar așa, chiar dacă se mai ceartă unii cu alții, trebuie să se înțeleagă între ei.
Chiar dacă ne dorim cu toții să ne întoarcem la o stare de normalitate, este de sperat că aceste lecții vor rămâne cu noi și în viitor.
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE