În ultima perioadă de timp, incertitudinea a devenit cea mai mare certitudine. Situațiile familiare se schimbă rapid și devin impredictibile și greu de anticipat chiar și cele mai obișnuite activități - de la mersul la restaurant până la începerea școlii.

Toate aceste situații noi, mai mult decât înainte, ne arată încă o dată că nu putem elimina motivele de anxietate din viața noastră,  ci trebuie să învățăm să gestionăm și să facem față acestei emoții.

Atunci când copiii se îngrijorează foarte mult, uneori părinții, cu cele mai bune intenții, în încercarea de a diminua suferința copilului, intensifică de fapt anxietatea acestuia. Se întâmplă așa atunci când aceștia anticipează îngrijorările copilului și  încearcă să îl protejeze de ceea ce se teme. Pentru a-l ajuta însă pe copil să depășească starea de anxietate, părinții pot urmă sugestiile de mai jos:

1. Scopul nu este să eliminăm anxietatea, ci să îl ajutăm pe copil să îi facă față

Cu siguranță că nu ne dorim să ne vedem copii nefericiți, dar cea mai bună modalitate de a-i ajuta să facă față anxietății, nu este să eliminăm motivele care o produc, ci să îi învățăm să o tolereze și să se obișnuiască cu această emoție neplăcută. Cu timpul, intensitatea emoției va scădea de la sine.

2. Nu evitați situațiile care îl fac pe copil să simtă anxietate

Sprijinind copilul să evite lucrurile de care îi este teamă, îl vom ajuta să se simtă bine, însă doar pe termen scurt. Pe termen lung, anxietatea sa legată de situația respectivă se va menține, ba chiar se va intensifica. Dacă copilul simte un disconfort într-o anumită situație și începe să plângă pentru că îi este frică, iar părintele se grăbește să îl ia de acolo, copilul va învăța un mecanism de a face față situației pe care îl va repeta și data viitoare, astfel că ciclul anxietății se va relua.

3. Oferiți asigurări pozitive, dar realiste

Nu puteți să îi spuneți copilului că nu are motive de îngrijorare, că niciodată nu se va întâmpla ceva neplăcut – nu îi promiteți că va lua un punctaj bun la test sau că nici un copil nu va râde de el atunci când spune ceva greșit. Dar ceea ce puteți să faceți este să vă exprimați încrederea că se va descurca și în aceste situații neplăcute, că va reuși să le facă față și, că pe măsură ce trece prin astfel de situații, anxietatea lui va scădea. O astfel de abordare ca crește încrederea copilului în părinți (care îi spun adevărul și în încurajează), dar și în propria capacitate de a depăși dificultățile cu care se confruntă.

4. Acceptați-i emoțiile, fără a i le amplifica.

Validarea emoțională nu înseamnă neapărat că suntem de acord cu punctul de vedere al copilului. Dacă el este îngrijorat că urmează să facă un vaccin, nu încercați să îi minimizați emoția (”nu te mai plânge, toți copii trec prin asta”), dar nici să o amplificați. Ascultați-l și încurajați-l (”înțeleg că ești speriat și sunt alături de tine să te ajut să treci prin asta”).

5. Formulați întrebări deschise

Creați oportunități și încurajați-l pe copil să vorbească despre emoțiile sale. Atunci când îi puneți întrebări nu îi sugerați însă răspunsurile (”ești îngrijorat pentru testul de mâine?”), ci lăsați-l pe el să formuleze un răspuns (”ce părere ai/cum te simți în legătură cu testul?”). Exprimarea verbală a ceea ce simțim este una dintre strategiile potrivite de gestionare a emoțiilor.

6. Nu amplificați temerile copilului

Când abordați temerile copilului nu doar cuvintele sunt importante. Uneori tonul vocii sau poziția corpului poate să îi transmită copilului că temerile lui sunt întemeiate. De exemplu, dacă știți că copilului îi e frică de câini iar atunci când mergeți împreună pe stradă și vedeți un câine scos la plimbare de către stăpânul său (pericolul nu există în mod real) îl apucați de mână, îngrijorându-vă de modul în care copilul s-ar putea să reacționeze, îi puteți transmite, fără să vreți, că are într-adevăr motive să se teamă.

7. Încurajați copilul să se obișnuiască și să își tolereze anxietatea

Validați emoția copilului spunându-i că înțelegeți că îi este dificil să facă lucruri pe care și le dorește sau este nevoie să le facă, dar de care îi este teamă. Explicați-i că frica este o emoție normală, pe care cu toții o resimțim uneori și că pe măsură ce va continua să facă activitatea de care se teme, intensitatea emoției va scădea. Este posibil să nu dispară cu totul sau să nu scadă pe cât de repede și-ar dori copilul, dar aceasta este singura cale prin care face posibilă diminuarea emoției.

8. Încercați să scurtați cât mai mult timpul de anticipare

De fapt, când ne este frică de ceva, cel mai dificil ne este să trecem prin perioada care ne desparte de momentul dificil, când știm că ne așteaptă o situație pe care o considerăm dificilă. Încercați să scurtați această perioadă de anticipare a copilului pentru a nu-i da timp prea mult de îngrijorare.

9. Oferiți informații și predictibilitate

Comunicați-i copilului cât mai multe detalii despre ceea ce urmează să se întâmple, inclusiv despre ceea ce poate să facă dacă fricile sale se adeveresc – dacă, de exemplu, copilul se îngrijorează că s-ar putea să se rătăcească de părinții săi, puteți stabili împreună la cine ar putea apela pentru ajutor (un agent de ordine sau un alt adult cu copii) și ați putea să îi dați un bilețel cu numărul dvs. de telefon. Un astfel de plan de rezervă reprezintă un mod de a reduce incertitudinea într-o manieră sănătoasă și eficientă.

10. Modelați un exemplu de gestionare sănătoasă a anxietății

Copilul va imita întotdeauna modelul pe care dvs. îl oferiți. Așadar este important dacă copilul vă aude plângându-vă mereu că nu mai puteți face față stresului sau, dimpotrivă, poate observa că atunci când vă confruntați cu un obstacol, vă păstrați calmul și încercați să găsiți soluții pentru a-l depăși.

Cu alte cuvinte, evitați să transmiteți copilului propria anxietate deoarece pentru el sunteți o sursă importantă de informații: folosește indicii de la dvs. pentru a interpreta și înțelege situațiile ambigue. Astfel, dacă vă vede în permanență  îngrijorat și stresat el va ajunge să interpreteze situațiile din jurul său ca fiind potențial periculoase, imaginându-și tot felul de scenarii negative sau catastrofice. Copii pot folosi drept indicii nu doar cuvintele pe care le folosiți pentru a vă descrie emoțiile, dar și expresia feței, tonul pe care vorbiți sau modul în care vă comportați.  De obicei, copii unor părinți anxioși manifestă la rândul lor anxietate, fiind în mare măsură vorba de comportamente învățate.

Dar transmiterea anxietății de la părinți la copii nu este obligatorie dacă părinții reușesc să folosească ei înșiși strategii adaptative, sănătoase de gestionare a stresului. Cu siguranță este dificil de manifestat o atitudine calmă în fața copilului atunci când părinții se chinuie să facă față propriei anxietăți, dar pot fi identificate anumite strategii potrivite cu nevoile fiecăruia. Iar pe măsură ce părinții învață să folosească astfel de strategii, devin ei înșiși ”profesori” pentru copiii lor oferindu-le indicii despre cum să se comporte în situații dificile. De exemplu:

• Exprimându-vă din când în când propria anxietate puteți normaliza copilului stresul pe care, la rândul său, îl resimte în anumite situații. Îl învățați astfel că orice emoție neplăcută (tristețe, furie, teamă) este una firească: este ca și când le dați permisiunea să simtă emoția respectivă și să o exprime și să o gestioneze (adecvat). Important este însă să îi și explicați copilului motivele pentru care vă simțiți așa și felul în care reacționați (mai ales când aceste reacții sunt nepotrivite): ”știi, azi dimineață am țipat la tine.. am fost îngrijorată că vom întârzia la doctor și mi-am exprimat îngrijorarea țipând. Dar nu e o reacție potrivită.. există și alte modalități de a ne manifesta când suntem stresați, fără să îi rănim pe cei din jur”.
•  Una din strategiile de gestionarea a anxietății este aceea de a gândi rațional: ”sunt tare îngrijorat că nu o să ajungem la timp.. dar, dacă mă gândesc, totuși care sunt șansele ca acest lucru să se întâmple? Dacă întârziem, oare ce am putea face”. De asemenea, este util să-i exemplificăm copilului strategii adaptativ și funcționale în gestionarea propriei emoții: ” cred că dacă am asculta niște muzică în mașină, m-aș mai liniști”.
• Planificarea prealabilă previne de multe ori apariția situațiilor cu probabilitate mare de a genera anxietate. Astfel, dacă sunteți îngrijorat că veți rata programarea la medic, vorbiți cu copilul despre cum ați putea să vă organizați pentru a fi gata de plecare la o anumită oră. De obicei, ceea ce funcționează este oferirea unei activități plăcute la finalul perioadei de pregătire și înainte de plecare: ”după ce te-ai îmbrăcat și ai mâncat, poți să te uiți la 2 episoade de desene, cât timp mă pregătesc și eu. Dacă ești gata mai repede, cred că vei avea timp chiar de trei episoade”. Un avantaj important al unui astfel de plan este acela că îl feriți pe copil de a fi martor la propriile dvs. manifestări anxioase, când există un risc mai mare să reacționați nepotrivit.
• Când știți că urmează să vă confruntați cu situații în care propria anxietate este inevitabilă, încercați să le abordați astfel încât copilul să nu simtă că în contextul respectiv este în pericol. Dacă, de exemplu, știți că momentul în care îl veți lăsa la școală vă veți confrunta cu propria anxietate de separare sau de sănătate, mai degrabă rugați un alt membru al familie să facă acest lucru sau părintele unui coleg de clasă, astfel încât să evitați posibilitatea de a transmite copilului non-verbal, propria stare și, implicit, mesajul că școala poate fi un loc periculos. În general, este bine să evităm situațiile în care anticipăm că vom fi copleșiți de anxietate și luăm o pauză pentru a apela la strategiile personale de liniștire: o scurtă plimbare sau exerciții fizice în casă, o cană de ceai ori un timp de lectură. Deși de cele mai multe ori considerăm că suntem prea presați și nu avem timp pentru astfel de momente de gestionare a stresului, în mod real, abordarea nepotrivită, pe fond de îngrijorare și de stres, a situațiilor dificilă consumă mai mult timp decât ne-ar lua pauza de relaxare, având efecte negative inclusiv asupra copilului: deteriorarea relației cu el, modelarea unor comportamente dezadaptative de reglare emoțională (ce pot avea efecte negative pe termen lung).
• Așadar, nu uitați și nu ezitați să cereți ajutorul. Există cu siguranță membrii ai familiei, prieteni sau chiar vecini care ar putea sa preia din responsabilitățile dvs., după cum există prieteni și terapeuți cărora ați putea să le împărtășiți dificultățile prin care treceți. Există de asemenea bloguri sau forumuri online, există linii telefonice de tip helpline, iar pe toate aceste forme de social-media cel mai frecvent comentariu este: ”m-am simțit atât de singur înainte de a vorbi despre experiența mea!”.

În concluzie, evitarea anxietății este de neevitat și nu este o strategie eficientă de adaptare și de păstrare a echilibrului emoțional pe termen lung. Dar putem învăța copilul (și noi împreună cu el) că este (suntem) capabil(i) să dezvolte (dezvoltăm) abilități pentru a-i face față, pentru a depăși cu reziliență orice dificultate apare în fața noastră.



Traducere și adaptare după:
Goldstein R. Clark, Handbook of Child and Adolescent Anxiety Disorders; edited by Dean McKay, Ph.D. and Eric A. Storch, Ph.D.; Springer, 2011
www.childmind.org