Cum combatem abuzul emoțional și verbal asupra copiilor

joi 6 ianuarie 2022
Studiile recente desfășurate de Salvați Copiii România au arătat că neglijarea (inclusiv cea psihologică) este cea mai frecventă formă de abuz în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 11 ani și că 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor la școală. Sunt doar două exemple de tipuri de abuz emoțional sau verbal pe care le trecem cu vederea catalogându-le ca lipsă de timp din partea părinților sau glume nevinovate din partea copiilor.

Cum arată abuzul emoțional și verbal?
Nicidecum ca o vânătaie sau ca o îmbrâncire. Abuzul psihologic lasă însă urme la fel de adânci, pe termen lung, iar copiii abuzați devin adulți lipsiți de încredere, de repere morale, de echilibru psiho-emoțional, de abilități sociale. Iată câteva exemple de abuz emoțional și verbal pe care cu siguranță îl observăm deseori în jurul nostru:
  • Copilul este numit prost, neatent, încăpățânat, răsfățat sau alte apelative similare
  • Copilul crește într-un mediu ostil, cu multe conflicte, despărțiri repetate ale părinților, discuții intense, fără a fi prezentă neapărat violența fizică
  • Copilul este izolat de colegii și copiii de aceeași vârstă cu el, neavând voie să se joace sau să petreacă timp împreună cu el
  • Copilul este batjocorit și umilit folosindu-se diferite apelative ce țin de caracteristicile sale fizice sau mintale
  • Copilul nu petrece timp cu părinții, fiind refuzat mereu din lipsă de timp
  • Copilul este pedepsit des prin diferite restricționări sau obligații, fără a beneficia de explicații și de o comunicare eficientă care să îl ajute să își corecteze comportamentul
  • Copilul crește departe de unul sau ambii părinți, fie fiindcă aceștia muncesc în altă țară, sunt divorțați sau l-au abandonat
  • Copilul este repezit de profesori atunci cand nu reușește să țină pasul cu colegii, chiar dacă are dificultăți din punct de vedere academic
  • Copilul crește într-un mediu nesigur, cu multe lipsuri materiale, precum lipsa unei locuințe sau o locuință prea mică, lipsa unei hrane adecvate și suficiente zilnic, lipsa accesului la servicii medicale
  • Copilul este obligat să muncească sau să desfășoare anumite activități în gospodărie în ciuda dorinței sale de a merge la școală sau de a petrece timp cu alți copii
  • Copilul nu este susținut atunci când cere ajutorul adulților
 
Cum protejăm copiii de acest tip de abuz
Primul pas este să privim în jurul nostru, în familia noastră și în cele apropiate. Abuzul emoțional apare deseori nu fiindcă părinții nu își iubesc suficient copiii, ci fiindcă cei mici devin victimele unei vieți pline de greutăți. Este important să înțelegem că dincolo de hăinuțe sau mâncare, copiii au nevoie de atenția și protecția adulților pentru a se dezvolta frumos. A ne opri din tumultul zilnic pentru a ne întreba dacă le oferim copiilor noștri sentimentul că sunt în siguranță, că sunt iubiți și ajutați, este primul pas către combaterea abuzului emotional și verbal.

De exemplu, în studiile recente ale Salvați Copiii a reieșit faptul că 6% dintre copii afirmă că se simt lipsiți de apărare atunci când sunt pedepsiți, 3% declarând chiar că se simt părăsiți. În timp ce noi privim pedepsele ca pe modalități de a îi face să înțeleagă ce au greșit, ei se pot simți nedreptățiți și părăsiți emotional de adulții care ar trebuie de fapt să îi îndrume.

Apoi, copiii trebuie învățați că teama, neîncrederea, tristețea, sunt emoții ce nu ar trebuie să le guverneze copilăria. Că au dreptul să se simtă fericiți, ocrotiți, și că e nevoie să spună ce simt și să comunice cu adulții atunci când situația stă diferit. Este util să discutăm aceste aspecte cu copiii din viața noastră, fie că suntem părinți, bunici, profesori, unchi sau mătuși sau pur și simplu prieteni buni de familie. Îi obișnuim astfel pe copii să aibă încredere că pot cere ajutorul atunci când se simt abuzați, în orice formă.

Dacă avem în jurul nostru familii despărțite de mii de kilometri distanță, să le oferim copiilor o îmbrățișare caldă și un umăr pe care să își poată povesti greutățile. Dorul de părinți va fi greu de potolit, însă le oferim șansa de a se simți ascultați și sprijiniți.

Să ne înarmăm cu răbdare și să păstrăm mereu în minte gândul că un comportament inadecvat al unui copil poate ascunde frustrări, suferință și abuz. Să nu reacționăm așadar violent dacă un copil nu este „cuminte” la școală sau la locul de joacă. Dacă ne dorim să îi corectăm comportamentul, să recurgem la comunicare și ascultare activă.

Să abordăm cu grijă pedepsele și reproșurile făcute copiilor, fie că ne referim la proprii copii, la copiii zgomotoși ai vecinilor, sau la copiii prietenilor veniți în vizită la noi. Să avem curajul de a apăra și proteja copiii atunci când vedem că sunt abuzați, chiar dacă abuzul este inițiat chiar de către părinți sau bunici.