Odată cu venirea vacanței, copiii au mai mult timp liber și mai puține rutine de urmat iar părinții se întreabă cum ar putea să ”reseteze” un program de vară care să includă activități plăcute și utile pentru copil. Existența unui program este benefică atât pentru părinți, cât și pentru copii. Important este ca acest program să fie adaptat și diferit față de perioada de școală. Așadar este momentul de a diversifica activitățile și de a încerca lucruri noi.

Pornind însă de la această nevoie, apare o altă întrebare: cât de tare să insistăm pentru activități noi sau pentru continuarea unor activități la care copilul se gândește să renunțe. Care este limita între a fi prea insistent sau prea relaxat? Desigur, am putea renunța la cursurile de înot pentru că copilului îi este frică de apă, dar pe de altă parte, copilul are nevoie și de dezvoltarea unor abilități de a depăși situațiile care îi par înspăimântătoare.

Nimeni nu poate răspunde cu precizie la o astfel de întrebare, dar există câteva criterii care ar putea să ajute în luarea unei decizii în această privință:

● Încercați să vă gândiți dacă dorința dvs. de a implica copilul în anumite activități, chiar dacă el nu este entuziasmat de acest lucru, are legătură cu el sau cu dvs. Nu de puține ori părinții aleg activități care le par lor interesante, și nu au neapărat de-a face cu preferințele și dorințele copiilor, sau activități pe care ei le-au făcut cu plăcere în copilărie. De asemenea, își folosesc propria experiență de viață și atunci încearcă să îl ajute pe copil să evite greșelile pe care el, părintele, le-a făcut. De exemplu, dacă pe parcursul carierei profesionale și-a dat seama că ar fi fost bine ca în școală să acorde mai multă atenție învățării limbii germane, probabil că va încerca să îl determine pe copil să participe la astfel de cursuri.

Se mai întâmplă să aleagă activități pe baza comparației cu alți copii și alte familii și chiar a îngrijorării că propriul copil a rămas în urmă pe un anumit domeniu. Evident că nu acestea sunt criteriile corecte de decizie. Pe de altă parte, insistența părinților poate merge în sprijinul unor activități benefice pe termen lung, inclusiv depășirea zonei de confort. Or, toleranța la disconfort este o abilitate necesară pe parcursul întregii vieți care îi face pe copii mai rezilienți. Reflectați așadar dacă vă gândiți la ceea ce este copilul sau la ceea ce credeți că ar trebui să fie.

● Fiți curios și încercați să aflați ce se află în spatele rezistenței copilului la anumite propuneri de activități. Deși o discuție cu copilul pare de domeniul evidenței, uneori părinții sunt prea ocupați sau prea frustrați de faptul că planurile lor nu sunt acceptate cu entuziasm și mai degrabă închid subiectul decât să încerce să afle de ce copilul ezită. Și astfel pierd ocazia de a identifica o posibilă soluție la problema pe care o are copilul.

Mai mult decât atât, este posibil ca părintele nici să nu intuiască care este de fapt aceea problemă - dacă este o dificultate de învățare a copilului, o dificultate emoțională din sfera anxietății sau o modalitate prin care copilul încearcă să evite disconfortul și efortul. Mai mult decât atât, o astfel de discuție îl face pe copil să se simtă ascultat, îi oferă dovada că este important iar opinia sa contează și este luată în considerare. O astfel de abordare nu doar că îi dezvoltă copilului stima de sine pe termen lung, dar reprezintă și piatra de temelie a unei relații pozitive și de încredere între părinți și copii.

Pe de altă parte, dacă la un moment dat copilul ajunge să refuze o activitate preferată până atunci e posibil să se fi întâmplat ceva în relația cu colegii sau adulții (bullying, critică etc.). Oricum, este o situație care cere din partea părintelui timp pentru a discuta cu copilul, cu scopul de a înțelege ce s-a întâmplat și de a identifica împreună posibile soluții alternative.

● Începeți treptat activitățile pe care copilul le respinge încercând să găsiți pași intermediari de compromis. De exemplu, dacă un copil refuză să intre în bazin la lecțiile de înot, încercați cu blândețe și empatie să porniți cu pași mai mici: să intre doar cu picioarele în apă sau să stați împreună pe marginea bazinului.

Întotdeauna, pornind de la nivelul copilului, ajutați-l să facă un mic pas înainte. Cu încurajarea potrivită, copii reușesc să depășească provocările dezvoltându-și flexibilitatea și îmbogățindu-și experiențele de viață. Dacă însă cerința este prea mare în raport cu posibilitățile de moment ale copilului, există riscul ca relația cu el să se înrăutățească căci se simte neînțeles de către părinte și anxietatea sa în fața unor situații noi să se intensifice, evident cu efect negativ pe termen lung asupra încrederii în sine.

Faceți compromisurile necesare astfel încât să asigurați succesul copilului. De exemplu, dacă este vorba de participarea la un sport, înainte de înscriere, puteți vizita împreună locul în care se vor desfășura antrenamentele, vă puteți întâlni cu antrenorul, puteți vorbi cu câțiva viitori colegi. Ajută chiar să citiți o carte sau să vedeți un film despre sportul respectiv.
Cu alte cuvinte, încercați să faceți cerința cât mai abordabilă astfel încât ea să poate să fie îndeplinită cu succes, dar nu renunțați la ea. Un mesaj benefic pe termen lung pentru copil pe care am putea să îl transmite pîn aceste situații, este acele că obstacolele pot fi depășite chiar dacă suntem îngrijorați în legătură cu ele. Dați șansa copilului să se simtă bine că a depășit un obstacol, oricât de mic a fi acesta îi crește încrederea în sine.

● Prioritizați activitățile pe care le considerați benefice pentru copil și necesare în programul lui, astfel încât să insistați doar în raport cu câteva situații dificile pentru el, fie că este vorba de domeniul academic, fie că este vorba de activități extrașcolare care să-i îmbogățească experiența de viață și să îl facă să se simtă bine. Din perspectiva impactului asupra copilului, nici nu contează foarte mult activitatea în sine, ci mai degrabă faptul că depășirea unei situații dificile, oricare ar fi aceasta, îi crește încrederea în sine dar, de asemenea, și în părinții care îi sunt alături ajutându-l să rezolve problema și nu făcând-o să dispară.

● Țineți seama de punctele tari și de interesele copilului în propunerile pe care le faceți, și, mai ales faceți propuneri pe care să le discutați cu copilul despre ce ar putea face distractiv în vacanță, nu îi transmiteți niște decizii pe care deja le-ați luat. De exemplu, v-ați putea gândi că după atâta vreme petrecută în mediu online (la școală sau la jocuri video) i-ar putea fi benefică înscrierea la un sport de echipă. Dar, dacă copilul nu este pasionat de sport, o soluție de compromis pentru amândoi (copil și părinte) ar putea fi înscrierea la un curs de programare sau de gătit.

● Faceți un plan împreună cu copilul și stabiliți niște criterii clare pentru noile activități pe care le propuneți. De exemplu, stabiliți că va merge la 4 lecții de karate și apoi decideți dacă continuă sau se retrage de la această activitate. Este un context în care copilul învață să ia decizii în cunoștință de cauză, pe bază de dovezi și nu de predicții, după cum învață despre responsabilitate și asumarea unei alegeri.

● Motivați copilul să încerce, să depună un efort pentru a trece peste o situație dificilă, mai ales când această dificultate înseamnă o activitate nouă despre care nu știe încă dacă îi place sau nu pentru a putea face apel la motivația intrinsecă. Și atunci, puteți începe cu surse externe de motivare (mici recompense sub formă de activități preferate și distractive - de exemplu timp suplimentar pentru jocuri video, o mică excursie în weekend) până în momentul în care acesta va obține mici succese care să îl motive intrinsec.

● De asemenea, este extrem de important să modelați la copil această încredere în forțele proprii împărtășind cu ei propriile experiențe - ”la început mi s-a părut greu să merg pe jos în fiecare zi, dar acum îmi dau seama că dacă fac mișcare mă simt mai calm”, ”Cartea a fost destul de dificilă dar am reușit să aflu informații importante pentru proiectul la care lucrez”.

Este posibil ca în anumite situații nici una din metodele de mai sus să nu funcționeze. Și atunci este cazul să renunțați la unele din propunerile dvs. și să acceptați refuzul copilului, având însă grijă să nu îi transmiteți ideea că renunțați din cauza unui eșec al lui (”ne ești deloc priceput la sport”), ci, evidenti și în funcție de vârsta copilului, să vă concentrați pe succese mici (”Ai participat la 3 antrenamente, sunt mândru de tine. Poate data viitoare găsim ceva mai plăcut.”). Vă puteți da seama că ați insistat prea mult și că ar trebui să renunțați dacă observați schimbări în dispoziția copilului, dacă devin mai iritabili în majoritatea timpului, dacă mersul la o anumită activitate devin dificil (crize de furie, conflicte) și tinde să își pună amprenta asupra tuturor celorlalte activități zilnice.

Și nu uitați, vorbim în primul rând despre COPIL, căruia încercăm să îi oferim un program de VACANȚĂ, al cărui scop este relaxarea și distracția, asigurarea de rutine și predictibilitate, expunerea la diversitate și deschiderea spre experiențe noi.

Psih. Geta Costescu

Traducere și adaptare după: ● Daniel Siegel, The Yes Brain: How to Cultivate Courage, Curiosity, and Resilience in Your Child, Bantam, 2019 ● www.parentingforconnection.com

● www.childmind.or