Comportamentul de la școală al unui copil este profund influențat de ceea ce se întâmplă acasă.Dacă părinții și profesorii nu formează o echipă în ceea ce privește educația copilului, rezultatul nu va fi cel așteptat.

Felul în care vorbesc părinții și profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmațiile lor influențează încrederea pe care acesta o acordă propriei persoane. Copilul este foarte sensibil la ceea ce transmite părintele sau profesorul, mai sensibil ca un adult care ignoră adesea limbajul trupului. Intensitatea vocii și intonația, gesturile și expresiile faciale se imprimă mult mai rapid în mintea unui copil. Într-o mare măsură limbajul celor mari, determină destinul acelui copil.

Părinții și profesorii trebuie să știe care este diferența dintre cuvintele care demoralizează și cele care dau curaj, dintre cuvintele care incită la confruntare și cele care invită la cooperare, dintre cuvintele care îl pun pe copil în imposibilitatea de a gândi sau de a se concentra și cuvintele care descătușează dorința firească de a învăța.

• Există o legătură directă între ceea ce simt copiii și felul în care se comportă.
• Atunci când ceea ce simt e corect, se poartă corect.
• Cum să-i ajutăm să simtă corect?
• Acceptându-le sentimentele!
   

Copiii au nevoie în primul rând să învețe să recunoască emoțiile din mimica, postura celor din jur și să le numească – fericire, tristețe, furie, frică. Cel mai dificil le este să-și recunoască și să-și exprime propriile emoții.

Nici o emoție nu este greșită, toate sunt naturale și îi transmitem acest lucru copilului: „Cred ești furios pentru că...”;  „Văd că ești trist...”; „E normal să-ți fie teamă...”.

Îl ajutăm pe copil să facă față emoțiilor și să le gestioneze într-un mod sănătos alături de noi, prin ascultare și empatie. Este recomandat să evităm sintagmele „oprește-te din plâns”, „n-ai de ce să fii supărat”, „te enervezi degeaba”, deoarece copilul se conformează parțial, își reprimă emoția autentică și apar modalități nesănătoase de a o scoate la suprafață.
 

În loc de critici și sfaturi, întrebări!

Una dintre problemele care se ivesc atunci când oferi sfaturi – chiar și la cerere („Mami, ce să fac?”)- este că în momentele în care sunt tulburați emoțional, copiii nici nu te aud.

Sfaturile date în pripă li se pot părea irelevante („Și ce legătură are asta cu mine?”), denigratoare („Crezi că nu-mi dau seama și singură?”) sau amenințătoare („Sună bine, dar n-aș putea face niciodată așa ceva”).

Profesorul sau părintele pot fi bine intenționați, însă atunci când copiii sunt bombardați de critici și sfaturi, ei nu se mai pot gândi cu ușurință la problema lor, pentru a-și asuma responsabilitatea pentru ceea ce au făcut.

Criticile reprezintă unul dintre cele mai mari blocaje în comunicare, pentru că fie îl fac pe interlocutor să devină agresiv verbal, fie să se retragă, cu un sentiment de umilire. Se spune că există critică constructivă, dar, în cazul copiilor, critica trebuie evitată și înlocuită cu evidențierea comportamentelor pozitive, astfel încât acesta să fie motivat să le repete.

Reflectați asupra dorințelor copiilor prin întrebări de genul:” Ce-ai zice să...?; Crezi că ar fi de folos dacă...?; Ce crezi că s-ar întâmpla dacă...?”

În loc de acuzații și sarcasm, informații!

Amenințările, ordinele și insultele îi pot face pe copii neajutorați și îndărătnici. Atunci când primesc informații, variante sau posibilități de rezolvare a problemelor, e mult mai probabil ca ei să-și schimbe comportamentul.

Atunci când îi facem observații copilului pentru un comportament nedorit –adresăm, criticăm respectivul comportament, nu persoana, pentru a nu da copilului sentimentul că este respins sau că nu este iubit. Copiii asociază sancțiunile și critica cu lipsa de iubire. 

În loc să-l cerți, fii glumeț!- folosește altă voce sau alt accent

Este în regulă să pui copilului reguli și limite, ele îl ajută să se organizeze, să înțeleagă ideea de program și să-și dezvolte capacitatea de a se adapta în diverse medii sociale. Dar interdicțiile iraționale și comenzile fără nici o logică pot afecta dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului. ”Faci așa pentru că am spus eu.” sau ”Taci din gură când vorbesc.”, astfel de comenzi transmit mesajul: ”Eu sunt cel puternic și tu trebuie să faci ce îți impun eu.”, făcându-l pe copil să se simtă slab, neajutorat, incompetent.

Atunci când vorbești cu un copil, este important să-i dai un sentiment de încredere, să te așezi la nivelul lui și să-l privești în ochi, să fii deplin conectat cu el și prezent în comunicarea voastră. Evită toate blocajele în comunicare enumerate mai sus și nu uita că tot ce îi spui copilului are un răsunet mai mare în sufletul lui decât ți-ai putea imagina. Asigură-te întotdeauna că a înțeles ce îi spui și ce aștepți de la el. Întărește mesajele verbale cu un limbaj corporal corespunzător și expresii faciale care să nu contrazică ceea ce tocmai ai declarat.

Ceea ce părinții și profesorii uită uneori, este că încă de la naștere, copilul este o ființă din și pentru limbaj și că multe dintre problemele pe care le are, își găsesc rezolvarea favorabilă dezvoltării sale, dacă îi sunt explicate.

Oricât de mic ar fi, unui copil dacă i se vorbește adecvat, limbajul îi provoacă un sentiment de siguranță și de liniștire în mai mare măsură decât țipetele, critica, cearta sau sarcasmul.

Gina Bălan - psihoterapeut de familie, psiholog educațional