Skip to main content
fd375cba-ccd5-426c-9422-af0b9bc67942.jpg.webp

Importanța regulilor și rutinelor în cadrul familiei

Luni 9 Noiembrie 2020

Desfășurarea școlii on – line, de acasă, precum și munca părinților de acasă, toate acestea au dus la modificări importante în programul și obișnuințele părinților și copiilor. Dacă timpul era clar organizat înainte, iar fiecare, atât părinții, cât și copiii, aveau un program clar stabilit, nu mai putem spune același lucru de la debutul pandemiei.
Nu este de mirare că în această perioadă unii copii pot avea tendința să nu mai respecte regulile, programul și obișnuințele de viață. Intrarea la orele on – line nu se mai face cu regularitate, iar mare parte din timpul de acasă este petrecut pe telefon.
Cu cât programul este mai dezorganizat, cu atât acesta poate fi un moment mai bun de restabilit regulile și rutinele din familie.


De ce sunt regulile și rutinele importante?
Regulile și rutinele obișnuiesc copiii cu moduri de comportament. Odată ce copilului îi este clar care sunt comportamentele acceptabile și neacceptabile începând de acasă, îi va fii cu mult mai lesne să se adapteze în afara casei, la diferitele reguli și rutine.


De ce ar trebui ca toți membrii familiei să cunoască și să urmeze aceleași reguli?
Copiii sesizează repede atunci când adulții sunt neconcordanți între ceea ce spun și ceea ce fac. Dacă spre exemplu, regula este ca în timpul cinei nimeni să nu folosească device-urile la masă, însă unul dintre părinți își verifică e-mailurile de pe telefon, atunci copiii vor sesiza rapid această neconcordanță între ceea ce se spune și ceea ce se face propriu – zis, iar ei la rândul lor vor avea tendința să copieze această neconcordanță și în alte situații și comportamente.


Cum pot toți membrii familiei să se pună de acord și să respecte aceleași reguli?
Principiul de aur în implementarea și respectarea oricăror reguli în interiorul casei, este ca adulții – figurile de autoritate din familie să se pună ei între ei de acord asupra regulilor care vor fii implementate. Dacă atât mama, cât și tatăl s-au pus de acord, respectă aceleași reguli și se așteaptă și de la copii să respecte regulile care au fost clar comunicate, atunci copilul va primi un mesaj clar și ferm din partea părinților. Dacă însă părinții se contrazic între ei și mai ales de față cu copilul, acesta din urmă va pricepe repede că regulile sunt interpretabile în funcție de context sau de persoana alături de care te afli. Dacă alături de părinți, în casă se mai află și o bunică sau un bunic care ajută în creșterea copilului, este nevoie ca și aceștia să respecte și să implementeze aceleași reguli ca restul familiei.


Care este numărul ideal de reguli de urmat de către copiii de vârste mai mici?
Dacă vorbim de copii de vârste mici sau preșcolari, trebuie să țineți cont de capacitățile lor cognitive de a  înțelege și de a memora ceea ce le transmiteți. De aceea un număr de două – trei reguli comunicate clar și simplu, ar trebui să fie suficiente pentru început. Pe măsură ce copilul demonstrează că poate urma regulile deja comunicate și care sunt implementate la nivel de familie, atunci puteți introduce treptat noi reguli.


Cum puteți crea reguli în familia dumneavoastră?
  1. Înainte de toate, identificați ce reguli sunt importante și ați dori să fie respectate în familie – exemple de reguli adesea folosite în familie: nu ne lovim, nu ne întrerupem când vorbim, nu țipăm în casă, nu distrugem lucrurile, nu sărim sau ne urcăm pe mobilă; Odată ce ați identificat regulile care doriți să fie respectate, formulați-le cât mai specific (fii un copil cuminte vs. Mă aștept să nu mă întrerupi cînd vorbesc  și să îți aștepți rândul) și comunicați-le tuturor membrilor familiei, indiferent că sunt copii sau adulți.
  2. Odată ce ați comunicat regulile, explicați-le pe înțelesul copilului - Pentru a vă asigura că a înțeles, puneți-l să le repete. Dacă nu a înțeles corect, corectați și rugați-l din nou să vă explice ce a înțeles. Alături de comunicarea și explicarea regulilor, este necesar să explicați care vor fii efectele sau consecințele nerespectării regulilor. Oricât de mic ar fii, copilul poate înțelege că un anumit comportament implică niște efecte sau consecințe și are libertate de decizie dacă să dea curs sau nu unui anumit comportament. Atunci când regulile nu sunt respectate, luați în calcul că este posibil ca acestea să fii fost uitate de copil. Reamintiți-le care sunt regulile și efectele lor – este o modalitate bună de a reîntări regulile stabilite în familie;
  3. Urmați și aplicați regulile stabilite – iar acest lucru este valabil pentru întreaga familie. Copiii sunt atenți la orice discrepanță apare între ceea ce spun părinții și ceea ce fac, așa încât aveți grijă ca toți membrii familiei să respecte aceleași reguli. Spre exemplu, dacă regula în casă este că nimeni nu țipă, dar părintele ridică vocea adesea la copil, este de așteptat că și copilul va face același lucru;
  4. Atunci când regulile nu sunt respectate, aplicați imediat consecințele sau efectele – a avea o reacție imediată la o regulă încălcată, îi transmite copilului mesajul că sunteți congruenți cu ceea ce spuneți. Spre exempu, dacă regula în casă este că atunci când copilul lovește, nu mai are voie să se joace pe telefon o zi, însă îl primește după doar trei ore, copilul înțelege că regula nu este fermă, că părinții nu sunt congruenți cu ceea ce afirmă și că la limită, comportamentele nepotrivite pot fi trecute cu vederea. Părinții renunță adesea la a aplica efectele sau consecințele nerespectării regulilor întrucât au senzația că îl fac pe copil să sufere. Însă este de făcut diferența între suferința copilului rezultată dintr-un comportament de abuz sau neglijare din partea adultului și suferința tolerabilă interior de către copil a retragerii unui beneficiu (ca de exemplu timpul pe telefon). Dacă în schimb adultul țipă sau lovește, este necesar să-i arate copilului că regretă suferința cauzată acestuia și încălcarea regulii stabilite. În acest sens, cel mai bun model furnizat copilului este să vă duceți să îi cereți scuze și să-i transmiteți că regretați că ați încălcat ceea ce se stabilise în familie.
 
Articol tradus și adaptat după „Creating structure and rules”, Centers for Disease Control and Prevention, https://www.cdc.gov/parents/essentials/structure/rules.html de Patricia Aramă, psiholog clinician
 
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE