REACȚIILE COPIILOR ÎN SITUAȚII DE RĂZBOI – GHID PENTRU PĂRINȚI
Partea II
 
În această parte vă vom prezenta câteva sfaturi pentru părinți dezvoltate în urma experienței extinse cu părinți care au trecut prin dezastre sau situații de urgență, cât și în urma cunoștințelor despre dezvoltarea copilului oferite de cele mai recente studii.
 

Comunicați direct și deschis

Atât cercetările cât și experiența clinică au demonstrat că cel mai bine este să discutăm deschis cu copiii despre subiectele care vizează trauma sau pierderea. Atunci când avem un dialog deschis cu cei mici despre aceste subiecte dureroase îi ajutăm de fapt să vorbească despre situațiile dificile din viața lor. În plus, această abordare previne dezvoltarea neîncrederii în interiorul familiei, cum ar fi de exemplu atunci când o persoană știe că un prieten sau un membru al familiei a murit sau a fost un bombardament în zona în care locuiau. Prin urmare,vă încurajăm să împărtășiți cu copiii știrile pe care le aveți, dar să o faceți într-o manieră plină de compasiune și grijă și să fiți pregătiți să acceptați că aceste vești pot fi dificil de acceptat pentru ei. Chiar dacă se vor simți triști în urma veștilor aflate, aceasta nu reprezintă un pericol, deoarece părinții sunt singurii care le pot oferi alinare. Este mai rău dacă astfel de informații le sunt ascunse copiilor și ajung să afle despre ele de la persoane străine. În astfel de cazuri copilul ajunge să își piardă încrederea în părinți. Așa că răspundeți-le la întrebări, fără să le oferiți însă toate detaliile macabre.

Din cercetările efectuate în domeniul psihologiei copilului se știe că atunci când copiii nu pot discuta liber cu părinții lor despre situațiile prin care trec, ei rămân singuri cu gândurile și emoțiile lor. În plus, ei caută să identifice și să interpreteze semnale de la părinți fără să le pună întrebări, deoarece ei cred că părinților le este prea greu să discute. Prin urmare, dacă veți discuta cu copiii despre lucrurile cele mai grele și mai rele care se pot întâmpla și dacă îi veți ajuta să facă față dificultăților pe care aceste situații le-au provocat, le veți oferi cea mai bună bază de gestionare a viitoarelor probleme.

Interacțiunea cu părinții îi va ajuta pe copii să învețe, treptat, să se liniștească atunci când se simt anxioși. Dacă copiii dumneavoastră au trecut prin situații înspăimântătoare, îi puteți ajuta să-și denumească fricile și îi puteți sfătui ce să facă atunci când au un moment dificil (de ex. cei mici pot face un desen, cei mai mari își pot scrie gândurile într-un jurnal).

Cu toate acestea, viața de refugiat ca și părinte atrage după sine schimbări majore. Este dificil pentru un părinte să mențină o interacțiune bună cu copilul atunci când oricare dintre ei se simte frustrat sau trist. Și în astfel de situații, explicațiile, cuvintele potrivite și onestitatea pot reprezenta un liant, iar comunicarea se va îmbunătăți. Evitați perioadele de separare care nu sunt neapărat necesare și anunțați-l pe copil dacă plecați pentru câteva ore, pentru că ei se pot speria foarte ușor gândindu-se că ceva vi s-a întâmplat. Copiii care au trecut prin situații traumatice au deseori nevoie să fie pregătiți din timp pentru situații obișnuite de viață, cum ar fi mersul la medic.

 
Rolul mamei vs. rolul tatălui

De-a lungul epocilor și în diferite culturi, părinții au avut roluri diferite în relația cu copilul. Aceste diferențe sunt mai ales observabile în cazul copiilor mici sau al celor cu nevoi speciale. În astfel de cazuri, de cele mai multe ori, mama joacă un rol predominant. Prin urmare, multe cărți de psihologie a copilului s-au adresat în primul rând mamelor. În țările în care în mod tradițional, ambii părinții lucrează, distribuția rolurilor este modificată. Pe lângă acestea, studiile psihologice au arătat că și tatăl poate avea un rol foarte important în îngrijirea și educarea copiilor. Din toate aceste motive, recomandarea noastră este ca atât mamele cât și tații să fie implicați în procesul de îngrijire al copiilor care au trecut prin situații de război și sunt refugiați.
 

Nu lăsați copiii să urmărească prea mult știrile

Este adevărat că mulți părinți sunt îngrijorați de situația din țara lor natală, așa că de multe ori televizorul sau radioul stau ore în șir deschise. Acest lucru nu face decât să crească starea de tensiune din casă, deoarece copiii sunt expuși unor imagini violente sau pot auzi povești care îi fac să se simtă triști sau speriați. Este în regulă ca cei mici să afle noutăți din țara lor, dar pe o perioadă de timp limitată și sub supravegherea unui adult care să le poată explica ceea ce văd sau aud. Recomandarea noastră pentru părinți este să se uite la canalele de știri seara, după ce copiii s-au culcat, sau atunci când cei mici sunt ocupați cu alte activități. Acest lucru ar putea fi benefic chiar și pentru adulți, pentru că și în cazul lor un flux prea mare de informații negative îi poate afecta.

În cazul copiilor de vârstă școlară, ei vor să înțeleagă decizia părinților de fugi din țara natală. Aceasta înseamnă că va trebui să le explicați natura conflictului, de ce oamenii se luptă. Ar fi bine să le dați explicațiile pe un fond de calm, fără să afișați emoții puternice, ca să-i ajutați să se concentreze mai bine pe informațiile primite. Nu vă așteptați ca o astfel de discuție să se întâmple o singură dată, deoarece pe măsură e cresc, abilitățile cognitive ale copiilor se dezvoltă și ele și vor avea nevoie de explicații suplimentare, mai extinse, iar rolul dumneavoastră de părinți este să-i ajutați în acest proces de înțelegere.

 
Alocați-vă un timp de joacă cu copiii

Mulți părinți descoperă că viața de refugiat implică multe perioade de așteptare. Acest timp poate fi folosit în interacțiune cu copilul, în special cu cei mai mici, deoarece creierul lor se dezvoltă în urma interacțiunii cu adulții din jur.
Încercați să păstrați un dialog deschis despre cum se simt în viața de zi cu zi, dacă resimt stres la școală sau grădiniță. Atunci când copilul știe că poate împărtăși cu dumneavoastră tristețea și îngrijorările și că îi veți oferi un sfat, se vor simți în siguranță.

 
Ajutați-l pe copil să păstreze legătura cu propria cultură

Ca și familie, aveți rădăcini puternice în propria cultură care trebuie păstrate, dar în același timp, în noua țară veți întâlni culturi noi. În timp, copiii pot adera la noile valori culturale, poate chiar mai repede decât părinții. Acesta este un lucru normal, dar care s-ar putea să vă îngrijoreze. Prin urmare, este important să păstrați relația pe care copiii o au cu cultura din țara lor natală, concomitent cu deschiderea lor către noile orizonturi culturale.
De multe ori pot să apară întrebări legate de limba natală. Studiile au arătat că persistența folosirii limbii natale este importantă în adaptarea copilului la o nouă cultură și că cei care vorbesc fluent limba natală înțeleg mai bine cuvintele și conceptele din noua limbă.
 

Stabiliți reguli clare și rutine

Studiile privind creșterea și dezvoltarea copilului au demonstrat că stabilirea unor rutine regulate îi ajută pe copii aât în situațiile de criză, cât și mai târziu în viață. Rutinele zilnice ne ajută în momentele tensionate pentru că ne oferă stabilitate și predictibilitate în viața de zi cu zi. Este adevărat că menținerea unor rutine în situații de criză este greu de făcut, dar puteți începe de la rutinele de bază, cum ar fi cele de masă sau de joc și de la stabilirea unor reguli privind comportamentele adecvate. Este mai greu să fim consecvenți în disciplinarea copiilor atunci când suntem obosiți, îngrijorați, deprimați sau traumatizați și cu atât mai mult când suntem într-o țară nouă. Dar dacă vă veți strădui să faceți din disciplină o prioritate, majoritatea copiilor se vor simți mai în siguranță și situațiile dificile vor putea fi gestionate mai ușor.
Părinții care creează un mediu structurat în jurul copiilor lor fiind, în același timp, calzi, empatici și implicați, le oferă de fapt o bază solidă pentru viitor. Adulții care sunt consecvenți și care îi îndrumă pe copii într-o manieră calmă și previzibilă îi învață să devină responsabili și îi ajută să-și dezvolte auto-controlul. Pedeapsa, însă, nu-i învață decât că adulții care sunt mai mari decât ei, îi pot controla prin forță și uneori durere.
 
 
 
Tradus și adaptat de Laura Stanciu. Sursa: Atle Dyregrov și Magne Raundalen, Guide for refugee parents