Ați avut de făcut o alegere dificilă pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor dumneavoastră. Ați fost nevoiți să fugiți din fața unor situații periculoase, către locuri necunoscute. Cu siguranță că ați trăit evenimente dramatice pe parcursul acestei călătorii, iar mutarea într-o țară nouă este o mare provocare, chiar dacă acum vă simțiți în siguranță. O dată ce lucrurile s-au așezat, începeți să vă gândiți mai mult la copii și la felul în care acest război îi afectează în prezent, dar și cum îi puteți ajuta să scape de influența lui în viitor.

Toate cercetările privind psihologia copilului sunt de acord că orice copil, indiferent de vârstă, are nevoie de părinți care să-i ofere siguranță, atenție și care să fie prezenți atunci când au o nevoie. Copiii au nevoie de rutină și predictibilitate în viața lor pentru a se simți în siguranță.

Prin urmare, este important să-i ajutați să se adapteze la noua cultură. Rețineți că pentru copii este mai ușor să se adapteze la un stil nou de viață dacă au adulții de referință aproape. În același timp, este evident că veți fi nevoiți să trăiți cu incertitudini în ce privește viitorul. Incertitudini care-i privesc pe ceilalți membrii ai familiei lăsați în urmă, dar în principal nesiguranța asupra viitorului. Dacă veți putea rămâne în acea țară sau veți fi trimiși înapoi? Și când veți ști cu siguranță?

Părinții subestimează de obicei cât de mult timp petrec copiii gândindu-se la război și cât de mult timp le ia după terminarea unui conflict să treacă peste experiențele traumatizante. De multe ori părinții au acest dificultăți deoarece și lor le este greu să-și vadă proprii copii luptându-se cu aceste situații. Atunci când copiii râd și par fericiți, adulții tind să creadă că totul a fost uitat și face parte din trecut, dar asta nu înseamnă decât că ei înșiși se simt neajutorați.

Copiii trăiesc situațiile de război în moduri diferite, iar adulții, la rândul lor, percep aceleași situații în alt fel. Aceasta înseamnă că nu putem ști exact cum vede copilul situația de război. Cu toate acestea, există unele asemănări. Războiul este înfricoșător pentru că generează moarte și distrugere. Din cauza lui creierul intră într-o stare de alertă, care îi semnalizează corpului să se activeze pentru a face față pericolului, iar corpul consumă o cantitate mare de energie pentru a supraviețui. Se poate observa ușor cum copiii mici preferă să stea mai mult în preajma părinților, în timp ce cei mari verifică spațiile înconjurătoare pentru a confirma că sunt în siguranță. Dacă o familie a trăit o perioadă mai lungă într-o zonă cu război, copiilor le va fi mai greu să învețe lucruri noi. În plus, ar putea prezenta tulburări de somn, iritabilitate și anxietate, ceea ce adesea vor declanșa conflicte în familie. Dar chiar și în situații de război, oamenii se adaptează și încearcă să-și creeze o viață pe cât posibil normală.

Mulți copii care au trăit situații de război pot avea dificultăți în a înțelege ceea ce li s-a întâmplat. Pe măsură ce învață să se simtă în siguranță într-o societate nouă, este important să le oferim explicații simple asupra lucrurilor care li s-au întâmplat. Aceasta îi va ajuta să-și organizeze gândurile și să înțeleagă ce li se întâmplă și de ce a fost important să fugă din propria țară. De aceea este important să cunoaștem reacțiile normale ale unui copil care a fugit din calea războiului.
 
Cele mai frecvente reacții ale copiilor aflați în situații de război:

• Anxietate crescută. Atunci când ne aflăm într-o situație de pericol, creierul nostru intră într-o stare de alertă și va fi extrem de sensibil la orice poate fi interpretat ca un semn de pericol. Chiar și stimuli obișnuiți, ca unele sunete sau mișcări, pot fi interpretate ca fiind periculoase. Această sensibilitate rămâne frecvent activă chiar după ce pericolul a trecut. Prin urmare putem observa cum copiii sunt mai ușor de speriat, au dificultăți de concentrare și tulburări de somn, unii pot dezvolta anxietate de separare. Cea mai mare frică a lor, indiferent de vârstă, este că li s-ar putea întâmpla ceva rău părinților, iar mulți dintre ei vor încerca să ascundă asta.

 

• Sindrom de stres post-traumatic. Situațiile importante și periculoase sunt adesea cel mai ușor de reamintit. Și asta pentru că este important să învățăm repede de ce anume trebuie să ne ferim. Tot ceea ce trăim în timpul evenimentului poate fi stocat adânc în memorie: imagini, sunete, senzații tactile, mirosuri, gusturi. Și toate aceste amintiri se pot reîntoarce făcându-ne să retrăim situația traumatică. Atunci când aceste amintiri apar în mod spontan, concentrarea este afectată și ne este greu să învățăm lucruri noi. Prin urmare este important pentru copii să învețe strategii prin care să controleze astfel de amintiri.

 

• O altă reacție des întâlnită la trumă este evitarea. Situațiile specifice sau unii stimuli îi pot face pe copii să se simtă speriați. Astfel ei se vor retrage din activități care în trecut le produceau plăcere și vor trăi o viață din ce în ce mai restrictivă. În același timp, ei vor deveni mai agitați, deoarece se află într-o stare de alertă continuă.

 

• Tristețe și doliu. Unii copii au fost martorii decesului unor rude, prieteni, sau vecini. Toți au fost nevoiți să-și părăsească casa, școala și sentimentul de siguranță. Toate acestea duc în mod normal la emoții de tristețe, de pierdere și îndurerare. Copiii au capacitatea de a intra și ieși din astfel de emoții relativ repede, dar există un risc, în special pentru ei, de a se retrage în ei înșiși atunci când astfel de emoții devin prea puternice. Părinții îi pot ajuta să regleze intensitatea emoțiilor, astfel încât să poată câștiga din ce în ce mai mult control asupra lor, explicându-le ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în continuare și ce înseamnă, de fapt, războiul.

 

• Iritare și furie. Este normal și de înțeles ca cei mici să simtă furie în fața a ceea ce se întâmplă. Furia lor poate fi îndreptată împotriva celor pe care îi consideră responsabili, împotriva părinților care nu i-au putut proteja, împotriva altor persoane sau chiar împotriva lor. Tulburările de somn și condițiile dificile de trai nu fac decât să agraveze aceste emoții.

 

• Auto-reproș și vinovăție. Copiii se autoînvinovățesc adesea pentru lucrurile pe care le-au făcut, spus, sau gândit, iar de multe ori aceste sentimente de vină nu au nici un fundament. Astfel de emoții le pot scădea stima de sine, așa că mulți copii afirmă că simt că nu sunt buni de nimic din cauză că au pierdut totul. În astfel de situații este important să le reamintim cât de valoroși sunt și că există speranță pentru un viitor mai bun.

 

• Dificultăți de concentrare și de memorare. Amintirile intruzive, frica de tot ce este nou și nesiguranța în privința viitorului îi fac pe copii să aibă dificultăți în învățarea unor concepte noi, în special în mediul școlar.

 

• Tulburări de somn.

 

• Simptome fizice. Copiii pot avea manifestări de genul durerilor de cap, abdominale sau dureri la nivelul altor zone ale corpului. Cu toate acestea nu trebuie să trecem cu vederea astfel de simptome și să le punem pe seama anxietății, ci este bine să-i ducem la un consult de specialitate.

 

• Relații sociale afectate. În majoritatea cazurilor, statutul de refugiat îi face pe copii să piardă legătura directă cu prietenii lor, cu excepția întâlnirilor pe rețelele sociale. Unii copii refugiați își pot face noi prieteni cu ușurință, în timp ce alții refuză contactele sociale, pentru a se proteja de alte posibile pierderi. Viața de refugiat poate fi o experiență tristă, având în vedere prietenii sau alte persoane cunoscute pierdute.

 

• Alte reacții. Unii copii ar putea regresa la comportamente aparținând unor vârste mai mici. De exemplu ar putea să scape urină sau materii fecale, sau să vorbească ca un copil mai mic. Este important de reținut că astfel de comportamente regresive sunt trecătoare și este necesar să fiți răbdători și să nu vă înfuriați. Unii copii ar putea deveni foarte activi, pentru cu mișcarea fizică îi ajută să nu se mai gândească la lucrurile care se întâmplă în jur.

 
Tradus și adaptat de Laura Stanciu. Sursa: Atle Dyregrov și Magne Raundalen, Guide for refugee parents