Skip to main content
429ff534-e726-4407-8ed1-29f3856b8471.png.webp

Redirecționează 20% din impozitul pe profit către copiii născuți prematur!

Luni 20 Decembrie 2021
În perioada de final de an, companiile pot redirecționa 20% din impozitul pe profit. Pentru Salvați Copiii România, redirecționările reprezintă speranțe de neprețuit dăruite celor mai mici și mai fragili: copiii născuți prematur. De peste 11 ani, Salvați Copiii luptă pentru ca spitalele și maternitățile din țara noastră să fie pregătite și echipate corespunzător, iar medicilor să nu le lipsească niciun echipament vital pentru salvarea vieților nou-născuților.

Încă de când am început aceste programe, am reușit să investim peste 6.800.000 de euro în dotarea a 102 de unități medicale din toată țara. Fiindcă un procent substanțial din această sumă provine din redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, toate companiile care ne-au ales au ajutat 130.000 de copii să trăiască. Nou-născuți de doar câteva sute de grame, ce astăzi își serbează zile de naștere, merg la școală, aleargă prin parcuri, visează la un viitor senin.

Deși pare greu de crezut, multe mame din România nasc în spitale cu echipamente vechi de 30 de ani, fără incubatoare, în săli care nu au mai văzut nici măcar un strat nou de var de foarte mulți ani. Astfel de spitale nu reprezintă mediul ideal pentru a aduce un copil pe lume pentru nicio mamă, însă durerea este și mai mare pentru cele care nasc înainte de termen sau care au sarcini cu complicații. În cazul lor, eforturile Salvați Copiii înseamnă o zi în plus de luptă, o zi ce poate schimba drastic șansele la viață ale puiului lor.



Astfel, în cei 11 ani de campanie, Salvaţi Copiii România a ajuns în fiecare regiune a țării dintre care:
  • În regiunea Centru: 114 echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamentului și a intervențiilor în diferite specializări pediatrice precum chirurgie, ORL sau ATI, în valoare de 989.483 de euro, la unitățile medicale din Sibiu, Mediaș, Sebeș, Târgu-Mureș, Sighișoara, Brașov, Alba-Iulia, Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Sfântu Gheorghe. 
  • În regiunea Nord-Est: 146 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice în valoare de 1.033.559 de euro, la unitățile medicale din Bacău, Botoșani, Dorohoi, Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Bicaz, Vatra Dornei, Gura Humorului, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni, Dolhești, Vaslui, Bârlad și Huși.
  • În regiunea Nord-Vest: 49 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice precum chirurgie, ORL, ATI, în valoare de peste 418.623 de Euro, la unitățile medicale din: Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea.
  • În regiunea Sud-Est: peste 117 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamenentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice precum chirurgie, ORL sau ATI, în valoare de peste 413.490 de euro, la unitățile medicale din: Brăila, Buzău, Constanța, Mangalia, Medgidia, Constanța, Galați, Târgu Bujor, Craiova, Tulcea, Adjud și Focșani.
  • În regiunea Sud-Muntenia: 130 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamenentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice în valoare de 580.857 de euro, la unitățile medicale din Pitești, Câmpulung, Oltenița, Călărași, Târgoviște, Giurgiu, Slobozia, Urziceni, Ploiești, Câmpina, Zimnicea și Alexandria.
  • În regiunea Sud-Vest: peste 85 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamenentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice precum chirurgie, ORL sau ATI, în valoare de peste  305.324 de Euro, la unitățile medicale din Craiova, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Caracal și  Râmnicu Vâlcea.
  • În Regiunea Vest a ţării: 116 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamenentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice precum chirurgie, ORL sau ATI, în valoare de peste 775.326 de Euro, la unitățile medicale din Arad, Reșița, Deva, Lupeni, Oravița, Moldova Nouă, Caransebeș, Petroșani, Hațeg, Hunedoara și Timiș .
Cum pentru acești copii fiecare secundă contează, la fel de importante sunt pentru noi sumele venite prin redirecționările impozitului pe profit. Indiferent de valoare, toate companiile care aleg să ne susțină astfel pun umărul la schimbări mari.

Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit poate fi realizată de societăți comerciale și de microîntreprinderi, în baza unui contract de sponsorizare. Redirecționarea are loc în cursul lunii decembrie 2021 și reprezintă o sumă pe care compania o datorează statului sub forma taxelor, ceea ce înseamnă că o redirecționare nu este o cheltuială în plus pentru companie. Conform Legii nr. 32/1994, puteți alege ca 20% din impozitul pe profit să nu ajungă la stat, ci la o organizație care investește aceste sume în cauze sociale. Dincolo de avantajele fiscale, această redirecționare vă permite să faceți o faptă bună pentru cei care au nevoie de oameni cu suflet mare alături de ei. Pentru noi, aceste sume se traduc în incubatoare, ventilatoare neonatale, monitoare pentru funcții vitale, pulsoximetre, lămpi de fototerapie și multe alte echipamente esențiale.

Salvați Copiii România continuă și în 2022 eforturile de a moderniza și echipa maternitățile și secțiile de pediatrie din România. Pentru planurile noastre fără oprire, avem nevoie de orice gram de susținere, pentru ca numărul zilelor în care copii născuți prematur mor fără șansa de a lupta pentru viață să fie cât mai puține. În marile orașe ale țării, în spitalele județene și în maternitățile din localități unde timpul stă în loc, copiii și mamele lor au nevoie de noi.

Susține-ne prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit și ajută-ne să vedem cât mai multe piciorușe fericite plecând acasă împreună cu familiile lor! Află mai multe aici despre campania de reducere a mortalității infantile și procedura de redirecționare.
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE