Skip to main content
0ffd70b2-e2f8-4632-9d8f-160220b52152.jpg.webp

Relațiile între frați

Marți 10 Noiembrie 2020
Atât timp cât în casă există mai mult decât un copil, relațiile între frați sunt foarte importante pentru părinți atât din punctul de vedere al relației pe care o vor avea în viitor cât și din punctul de vedere al conflictelor apărute între frați, care știm cu toții, sunt pe cât se poate de extenuante pentru părinți.
Ei vor să afle cum pot promova o relație caldă și de înțelegere între frați, care să se mențină și în perioada adultă.

Poate că te poți recunoaște ca părinte, într-una dintre reacțiile descrise mai jos legat de certurile dintre micuții tăi: furios, neajutorat, fără control, exasperat, fără speranță, fără putere, trist, confuz, dezamăgit, frustrat, agitat și de mai puține ori, amuzat. 

Părinții se îngrijorează, de obicei, că copiii lor:
  • Se vor răni fizic sau emoțional;
  • Le va fi afectată stima de sine dacă conflictele devin cronice;
  • Devin agresivi și vor face la fel și în afara familiei
  • Vor avea relații nesănătoase ca adulți
  • Le va lipsi empatia
  • Nu le va păsa de alții
De multe ori, părinții se întreabă: de ce se ceartă copiii? Nu face sens pentru adulți! De fapt, este interesant să te gândești la cearta fraților din perspectiva copilului.

De ce se ceartă copiii?
Ei pot avea nevoie:
  • de atenție din partea voastră
  • de a se simți puternici
  • de o pauză de la plictiseală. Să-ți superi, necăjești fratele poate părea mult mai interesant decât ceea ce faci în momentul respectiv
  • de a se conecta cu fratele lor
  • de contact fizic
  • de a deveni „favoritul” în ochii părinților, făcându-l pe frate să pară rău.
Ce învață ei din aceste conflicte?
Ei învață:
  • să facă față acestei lupte pentru putere;
  • să administreze conflictul și să rezolve diferențele;
  • Să fie asertiv și să-și susțină punctul de vedere;
  • Să negocieze și să facă compromisuri.
 
Acestea sunt toate, lucrurile pe care copiii și le doresc, dar conflictul, lupta cu un frate nu este cea mai bună cale de a le obține; tu, ca părinte îl poți ghida pe copilul tău să găsească alte căi mai potrivite pentru a-și satisface aceste nevoi.
Cum poți face asta?
 
Timp individual pentru toți copiii
Stabilește o perioadă de timp individual pentru fiecare copil în care amândoi veți putea vorbi si veți putea interacționa fără interacțiuni din surse externe (telefon, alți copii, prieteni șamd). Acest timp va ajuta la dezvoltarea încrederii și deschiderii și vor face mai ușoare discuțiile despre problemele apărute. “Îmi doresc să petrec timp separat cu fiecare dintre voi. Astăzi, Adi și cu mine vom merge la magazine. Sâmbăta viitoare, Dana si cu mine vom găti împreună.”
 
Atenție echilibrată
Nu ne planificăm să oferim susținere tuturor copiilor în mod egal, ci mai degrabă într-un mod unic. Susțineți evenimentele și activitățile fiecărui copil în mod egal prin participarea sau oferirea unei perioade de timp indreptată către lucrurile pe care fiecare copil le consideră speciale și importante în viața lui. “Chiar cum, mă joc cu Alex. Ești binevenit să ni te alături. Când termin, mi-ar plăcea să iți citesc cartea pe care ai ales-o.””Fiecare dintre voi este unic, vă iubesc pe fiecare dintre voi în mod diferit.”
 
Discuții pozitive
Căutați caracteristicile pozitive, talentele si abilitățile și punctați-le pentru fiecare copil, complimentați-l pe el sau pe ea pentru fiecare dintre ele astfel încât fiecare dintre ei să știe că le vedeti și că vă pasă.
 
Fără comparații
Evitați comparațiile între frați. Aveți nevoie sa îi învățați pe fiecare dintre ei să se uite la părțile pozitive în el sau ea (la fel ca și în alții).
 
Petreceți timp non-competitiv împreună ca familie
 
Stabiliți reguli pentru evenimentele importante (inclusive sume de bani ce pot fi cheltuite la zile de naștere și sărbători) înainte ca, copiii sa va adreseze cereri. Având reguli clare vor dispărea plângerile despre ce vrea fiecare, când și unde.


 

Rezolvarea conflictelor: Cum să eviți tratamentul special pentru copilul cel mic.

Cearta obișnuită: ignoră. Lasă copiii să încerce să-și resolve conflictul.
 
Când cearta crește în intensitate: îți dorești să intervii
  1. Recunoaște furia: observ că sunteti furioși unul pe altul
  2. Reflectă punctul de vedere al fiecărui copil: Ana, ai vrea să continui să sari coarda pentru că tocmai ai descoperit cum să-ți incrucișezi picioarele, și Sofia, tu ți-ai asteptat rândul răbdătoare și te simti acum indreptățită sa primești coarda.
  3. Descrieți cu respect: Asta este o decizie grea: doi copii si o coardă de sarit.
  4. Exprimați încrederea în abilitatea lor de a rezolva singuri problema: Știu că puteți găsi o soluție care să vă convină amandorura.
  5. Reamintește-ti: folosește cuvintele si răbdarea pentru a rezolva problema.
Dacă situația scapă de sub control:
  1. Intreabă: Este o luptă in joacă sau este o luptă reală?
  2. Lasă-i pe copii să știe: Daca nu este distractiv pentru amândoi, atunci opriți-vă. Trebuie să agreați împreună.
  3. Respectați-le sentimentele: Poate că tu te joci, dar mi se pare foarte dur. Trebuie să vă găsiți o altă activitate.
 
Daca nu vor, este prea periculos:
  1. Descrieți ceea ce vedeți: văd doi copii foarte furioși care sunt pe cale să se rănească.
  2. Separați copiii: Nu sunteți în siguranță împreună. Trebuie să vă liniștiți.
 
 
 
Articolul a fost preluat de Carmen Orosz, psiholog clinician, și adaptat după :
„Assessment and treatment of childhood problems”, Carolyn S. Schroeder, Julianne M. Smith-Boydston, Guilford Press, 2017
“Rivalitatea intre frati”, Adele Faber, Elaine Mazlish, Editura Teora, 2013
„Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati” – Aurora Mastroleo, Mariangela Mazzoni, Lizuka Educativ, 2016
https://centerforparentingeducation.org/library-of-articles/sibling-rivalry/coping-sibling-rivalry/
 
 
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE