Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România

joi 10 octombrie 2019
Să presupunem că această familie urmează să-și întâmpine noul membru în mai puțin de o lună, iar evenimentul va avea loc într-o maternitate de stat.  Acest ultim gând nu este unul liniștitor pentru familie, dar în special pentru mamă, deoarece știe că în 2018 România se afla printre primele locuri în Uniunea Europeană, având o rată a mortalității infantile de 6,5 la 1.000 de copii născuți vii. În mare parte acest lucru datorându-se:
 
  • lipsei unor programe suport pentru mame și copii;
  • dotării necorespunzătoare a maternităților și a secțiilor de nou-născuți.
Calitatea actului medical în momentul nașterii precum și lipsa unor echipamente medicale performante pentru nou născuți pot avea un impact negativ asupra modului în care creierul nou născutului se dezvoltă în primele sale zile în două moduri:
 
  • induc mamei un stres suplimentar ce poate fi resimțit de copil;
  • orice disconfort fizic resimțit de copil în mod repetat (de exemplu un incubator necorespunzător) poate avea un efect traumatizant asupra creierului nou-născutului.

Însă Mihai, căci așa îl cheamă pe eroul exercițiului nostru imaginar, este unul din cazurile fericite deoarece a ajuns acasă cu bine. În plus, doamna Popescu beneficiază de toate condițiile locative, materiale, medicale și familiale pentru a crește un copil fericit și sănătos. Dar oare toate mamele din România beneficiază de aceleași condiții ce acționează ca un garant al sănătății mintale a copilului?

Din nefericire, sunt multe familii în România care trăiesc la limita subzistenței, există comunități defavorizate unde, probabil, medicul pediatru nu a ajuns. Este cunoscut faptul că lipsa monitorizării modului în care mama are grijă de ea și de copil în primii doi ani de viață reprezintă un factor de risc major în ceea ce privește dezvoltarea copilului. Toate formele de neglijare (emoțională, alimentară, vestimentară, medicală, igienică, educațională și abandonul) au o influență negativă asupra dezvoltării creierului copilului, ceea ce ulterior poate presupune apariția anumitor dificultăți emoționale și comportamentale, sau chiar poate conduce la apariția tulburărilor psihice severe, cum ar fi anxietate, depresie, tulburare de conduită etc. În România, neglijarea este principala formă de abuz asupra copilului, aceasta reprezentând peste 71%  din totalul cazurilor de abuz care au ajuns în atenția autorităților.  

Timpul trece și Mihai a împlinit vârsta de trei ani și șase luni. În majoritatea timpului este un băiat adorabil, însă uneori își supără părinții atât de tare încât aceștia nu mai reușesc să răspundă cu calm. ”În toată situația asta cel mai mult mă înfurie faptul că nu știu cum să acționez atunci când mă provoacă. Știu că nu o face intenționat și că aceste conflicte fac parte din dezvoltarea lui, dar...  Am întrebat și alți părinți cum procedează în situații similare, însă lovitul peste fund nu mi se pare o soluție bună, cel puțin nu pe termen lung”, spune doamna Popescu, care simte nevoia unor cursuri de educație parentală menite să o ajute să-și dezvolte abilitățile parentale astfel încât să prevină abuzul fizic ușor și abuzul emoțional asupra propriului copil.

Realitatea ne arată că peste 63%  dintre copiii României afirmă că sunt bătuți acasă de către părinţii lor, deși este binecunoscut faptul că abuzul fizic și emoțional poate avea consecințe fizice și neurologice greu recuperabile. De asemenea, poate conduce la instalarea unor comportamente agresive, a unor dificultăți emoţionale și de comportament, la dezvoltarea unui concept de sine negativ, precum și la diminuarea performanțelor școlare. Îngrijorător este faptul că la nivelul niciunuia dintre sistemele profesionale de educație, protecție, sănătate și justuție nu sunt sesizate formele ușoare de abuz fizic (pălmuire, tras de urechi, tras de păr) și nici formelor de abuz emoțional (umilire, adresări vulgare, zbierat, amenințare) . Practic, dacă aceste situații de abuz nu intră în evidența instituțiilor statului, nu se face niciun fel de intervenție sau prevenție în beneficiul sănătății mintale a copiilor, iar abuzul continuă fără ca măcar părinții să fie conștienți de impactul negativ al acțiunilor lor. În luna iunie, 2018, Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică ”Strategia Națională pentru Educație Parentală”, dar, din nefericire pentru doamna Popescu și pentru toți copiii care experimentează diferite forme de abuz, această strategie a fost dată uitării din cauza unor neînțelegeri legate de definirea conceptului de ”familie”. Ironic, nu-i așa?! Adulți (1) – Sănătatea mintală a copiilor (0).

Acum, Mihai este în clasa a cincea. Cu învățătura se descurcă bine, însă uneori îi este frică să meargă la școală pentru că în clasa lui există un băiat, să spunem George, care se ia de toți ceilalți copii, făcând glume răutăcioase pe seama lor, umilindu-i, jignindu-i, bruscându-i și uneori chiar lovindu-i. În astfel de situații, Mihai simte teamă și neputință pentru că nimeni nu intervine ca să-l oprească pe George. De asemenea, îl sperie gândul că ar putea fi el următoarea victimă. În România peste 80% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații în care un alt copil este amenițat sau umilit, iar 32% dintre copii spun că au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii, în mod repetat . Există numeroase studii de specialitate ce scot în evidență consecințele negative pe care violența și bullying-ul le au asupra dezvoltării personalității copiilor și adolescenților. Impactul este resimțit în cadrul fiecărei dimensiuni psihologice:
  • dimensiunea emoțională, accentuând riscul ca cele mai frecvent trăite emoții în relațiile interpesonale să fie cele de teamă, furie, frustrare, resentiment, vinovăție sau rușine;
  • dimensiunea socială, aducând în relațiile cu semenii variate comportamente de agresivitate, respingere sau izolare;
  • dimensiunea comportamentală, transformând, pentru mulți copii, comportamentul violent în cea mai des utilizată strategie de rezolvare de probleme;
  • dimensiunea cognitivă, reducând resursele copiilor pentru procesul de învățare.

Cum se intervine în școala lui Mihai și în majoritatea școlilor din țară pentru a preveni și combate violența, în general, și bullying-ul în special?

Prin intermediul unei comisii ”pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității”. Din nefericire, nenumăratele consultări organizate cu copiii de către Salvați Copiii (2017, 2018, 2019) au demonstrat că niciunul dintre ei nu avea cunoștință despre existența acestor comisii în școala lor și nici nu cunoștea în ce constă rolul lor. Practic, în prezent, cazurile de bullying ajung în sarcina învățătorului/dirigintelui, rareori a consilierului școlar, deși doar acesta din urmă dispune de competențele necesare în vederea întocmirii unui plan de intervenție în situațiilor specifice de bullying, precum și în vederea dezvoltării unui mediu social pozitiv menit să ofere copiilor sentimentul de siguranță atât de necesar pentru dezvoltarea socio-emoțională armonioasă, dar și pentru încurajarea efortului academic. În altă ordine de idei, la nivelul școlii se face foarte puțin pentru sănătatea mintală a copiilor (prevenție și intervenție) pentru că nu există o formare de bază a cadrelor didactice în acest sens și pentru că numărul de consilieri/psihologi școlari este unul foarte mic. De exemplu, în București există situații punctuale în care un consilier școlar este repartizat la 1400 de elevi.  Astfel, Mihai, George și toți copiii victime ale bullying-ului fac și ei ce pot, când pot, dacă pot...

Au mai trecut câțiva ani și Mihai a ajuns în clasa a unsprezecea. În urmă cu doi ani, părinții lui au divorțaț, iar el nu a reușit nici până în prezent să integreze și să accepte realitatea destrămării familiei. Deoarece certurile cu mama sunt tot mai dese și mai tăioase, iar cu tata, pe care îl vedea ocazional și impredictibil, abia dacă vorbește, Mihai a ajuns pentru prima dată în cabinetul unui psiholog care l-a informat că suferă de o formă ușoară de depresie și că trebuie să se aștepte la o intervenție psihoterapeutică pe termen mediu. Din nefericire, doamna Popescu nu-și poate permite costul ședințelor de psihoterapie și este nevoită să renunțe. Imediat după întreruperea psihoterapiei, Mihai și George devin cei mai buni camarazi și nu există comportament de risc pe care să nu-l fi încercat împreună.

În prezent, România se află pe un trend ascedent în ceea ce privește incidența comportamentelor de risc în rândul copiilor și adolescenților:
  • 19,88% dintre fete și 24,67% dintre băieți fumează cel puțin o dată pe săptămână; aproximativ 23 din 100 liceeni fumează în mod curent; 
  • 2 din 100 elevi din ciclul liceal au consumat alcool în mod frecvent (de 20-30 ori) în luna precedentă; 
  • atât la fete cât și la băieţi evoluţia consumului de marijuana în rândul adolescenților a crescut în anul 2018 față de anul 2016. La băieți a crescut de la 2,4% la 2,73%, iar la fete s-a observat o creștere a consumului de marijuana de la 0,92% în anul 2016 la 1,71% în 2018; 
  • începând cu anul 2014 până în anul 2018, s-a observat o tendință ascendentă în ceea ce privește tentativele de suicid în rândul liceenilor. În anul 2018, aproape 10 din 100 liceeni au avut ideaţii suicidale; 7 elevi din 100 şi-au făcut un plan de sinucidere; iar dintre aceştia 4,02 % au avut tentative de suicid; dintre liceeni care au avut tentative de suicid 2,79 % au necesitat îngrijiri medicale (faţă de anul 2016, valoarea a crescut cu 0,27 puncte procentuale) . 

Oare de ce în România incidența comportamentelor de risc și a tulburărilor de sănătate mintală în rândul copiilor și adolescenților sunt în continuă creștere, în timp ce mediile europene stagnează sau prezintă scăderi ușoare?
  • Prima explicație ar fi că în România nu există strategii naționale dovedite științific ca fiind eficiente în ceea ce privește prevenirea comportamentelor de risc și a dificutăților de sănătate mintală.
  • A doua explicație ar fi că simpla existență a acestor strategii nu presupune că ele sunt și implementate, fie datorită lipsei procedurilor sau a specialiștilor, fie datorită atitudinii laxe a responsabililor.  
  • A treia explicație ar fi că acestor strategii le lipsește viziunea de ansamblu, de exemplu: strategiilor de sănătate mintală le lipsește partea de diagnosticare precoce, prin campanii de evaluare efectuate la anumite vârste cheie din punct de vedere al dezvoltării psihice a copiilor și adolescenților; în cadrul strategiilor de combatere și prevenire a comportamentelor de risc nu se iau în considerare și cauzele distale, care prin efect cumulat pot contribui la apariția dificultăților de sănătate mintală ce stau la baza comportamentelor de risc.  Astfel de cauze distale pot fi: lipsa educației parentale, lipsa unui mecanism eficient care să conducă la crearea unui mediu social pozitiv în școli, lipsa unor mecanisme eficiente care să ajute la incluziunea copiilor cu nevoie educaționale speciale etc. 

Astăzi este ziua lui Mihai, a împlinit 21 de ani, dar nu găsește nicio o bucurie în asta. Din nefericire, depresia lui s-a accentuat. Nu merge la școală, nu lucrează și nici nu-și ajută mama la treburile casnice. Singurul lucru care-l face să se simtă viu sunt ”trăsnăile cu iz penal” pe care le face împreună cu George.

În loc de concluzie, propunem o întrebare: Dacă strategiile actuale de sănătate mintală și de prevenire și combatere a comportamentelor de risc nu au dat rezultate în cazul lui Mihai, ce vom face diferit pentru Alexandra, care se va naște peste o lună?  

Marius Rusu
Psiholog Salvați Copiii

Bibliografie
1. ”Analiza sistemului de identificare și referire a abuzului în cazul copiilor vârsta sub 11 ani – cercetare social calitativă”; Salvați Copiii România; 2018
2. ”Abuzul și neglijarea – studiu sociologic la nivel național”; Salvați Copiii România; 2013
3. ”Bullying-ul în rândul copiilor – studiu sociologic la nivel național”; Salvați Copiii România; 2016
4. ”Identificarea, cuantificarea și monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănătate la elevi – sinteză națională 2018”; Autori - Institutul Național de Sănătate Publică & Centrul Național de de Evaluare Și Promovare a Stării de Sănătate.