Scurt bilanț după un an jumătate de pandemie COVID-19. Sau despre vulnerabilitate și reziliență în a

marți 17 august 2021
A trecut deja mai bine de 1 an  și 5 luni de când a fost afectată și România de pandemia cu noua formă de coronavirus și multe lucruri s-au schimbat în toată această perioadă. S-au spus multe despre cum ne afectează, sau ne-ar putea afecta toate aceste schimbări și, în mod deosebit, despre cum vor fi afectați copiii pe termen lung de izolarea socială din perioada de stare de urgență, sau de distanțarea socială ca strategie de combatere a pandemiei, despre impactul pe termen mediu și lung al școlii în mediul online, despre impactul incertitudinii cu privire la ce va urma, dacă ne îmbolnăvim, sau cineva din familie se va îmbolnăvi, despre efectul asupra copiilor al îngrijorărilor părinților cu privire la scăderea veniturilor, pierderea locurilor de muncă ș.a.m.d.

Uneori a părut că lumea s-a împărțit în două tabere: cei care consideră că foarte mulți copii se vor confrunta cu tulburări de anxietate, depresie, tulburare de stres post-traumatic, probleme de relaționare cu cei din jur, creșterea violenței domestice etc., respectiv cei care consideră că majoritatea copiilor nu vor fi afectați de toate aceste schimbări și că ei și-au văzut de viața lor în toată această perioadă. Greu de spus unde se află adevărul pe acest continuum și între cele două extreme pesimism vs optimism.
           
Experiența noastră ne-a arătat în toată această perioadă că majoritatea familiilor s-au adaptat, că au fost familii cu o vulnerabilitate crescută unde au apărut o serie de dificultăți, sau s-au exacerbat cele existente, respectiv am întâlnit și familii unde s-au îmbunătățit multe aspecte și care ne declară că este ca și cum abia cu această ocazie s-au descoperit cu adevărat.
           
Vulnerabilitățile sunt aceleași despre care se vorbește de foarte mulți ani în România și încă se fac prea puțini pași pentru a fi ameliorate sau rezolvate. Vorbim despre copiii care trăiesc la, sau sub limita subzistenței. Pentru aceștia perioada pandemiei a înrăutățit multe aspecte, calitatea vieții lor per ansamblu având mult de suferit. De la aspecte banale, cum ar fi cornul și laptele care le-a lipsit, și până la aspecte mai importante legate de tehnologia absentă în viața lor pentru a-și putea continua studiile în perioada în care școala s-a desfășurat predominant în mediul online.
           
O altă vulnerabilitate care s-a exacerbat în această perioadă a fost reprezentată de tot ce reprezintă ”cerințe educaționale speciale, sau CES”. Majoritatea copiilor cu CES au fost nevoiți să renunțe la sprijinul de specialitate, rolul specialiștilor fiind preluat de părinți care au încercat să suplinească încă o nevoie suplimentară, și asta în condițiile în care mulți părinți se declarau deja extenuați.
           
Un termen care a devenit foarte ”la modă” în această perioadă, este cel de reziliență. Fără a intra în detalii tehnice, reziliența presupune o bună capacitate de rezistență și de adaptare la situații noi, neprevăzute. Experiențele negative cu care ne confruntăm în viață și care ne provoacă să găsim soluții noi și să ne adaptăm, sunt importante în procesul de dezvoltare a rezilienței și conduc la creșterea capacității și abilităților de a face față cu succes situațiilor stresante. Poate că ar fi util aici să aruncăm un ochi în lumea tehnică. Reziliența în domeniile tehnice presupune și o bună anticipare, pregătire și reacții adecvate la situații noi care pot provoca dezechilibre. Iar reziliența în domeniul materialelor aduce în discuție, pe lângă duritate, rezistență, și elasticitatea, respectiv capacitatea de a se adapta la tensiuni noi și de a reveni la forma inițială după încetarea forței care a provocat tensiunea.
           
Și acum să vedem ce anume a funcționat pentru multe familii care au găsit soluții alternative și s-au adaptat permanent la toate provocările apărute în această perioadă.
Copiii și adolescenții cu care lucrăm, precum și familiile acestora, ne-au spus că pentru ei au fost importante următoarele aspecte:
  • Relațiile apropiate și securizante. Fie că acestea au fost reprezentate de prieteni, fie de familie, sau de ambele categorii. ”Prietenul la nevoie se cunoaște” poate reprezenta și o bună abilitate de anticipare și de pregătire pentru situații dificile din viață. Și a ne face și a ne menține prieteniile este o abilitate care se învață de la părinți și se dezvoltă în timp cu ajutorul celorlalți.
  • Plăcere și interes în activitățile desfășurate. Am întâlnit familii care au reluat activități plăcute în trecut, dar la care au renunțat pe parcurs din lipsă de timp. Pandemia ne-a adus timp în familie pentru mulți dintre noi, și familiile care au găsit lucruri plăcute, amuzante, interesante de făcut, s-au adaptat mai ușor și chiar au declarat că le-a prins bine toată această perioadă.
  • Posibilitatea de a alege și de a-și organiza activitățile și timpul. În special adolescenții, dar și unii copii de 8-12 ani, ne-au descris cât de mult i-a ajutat senzația de control pe deciziile lor și cum i-a motivat să-și ducă sarcinile propuse la bun sfârșit, chiar și atunci când au apărut obstacole neprevăzute. Adică, anticipare, pregătire și adaptare.
  • Umorul. Multe familii și-au amintit că pot spune și pot face glume, că pot râde împreună și, astfel, pot trece mai ușor prin situațiile neprevăzute și, uneori, neplăcute.
  • Încrederea că sunt lucruri la care mă pricep. Mulți copii și adolescenți au fost de un real sprijin pentru părinții lor în perioada inițială în care majoritatea au lucrat și au învățat de acasă, iar tehnologia trebuia instalată, setată, adaptată pentru noi utilizări. Aici s-a dovedit că au mai multe abilități de utilizare copiii și adolescenții, comparativ cu părinții lor. Feedback-ul primit de la părinți și solicitările acestora către copii să se ocupe cu setările telefoanelor, laptop-urilor, tabletelor, camerelor video etc., le-a întărit multor copii credința că sunt buni la ceva și că pot fi utili.
  • Capacitatea de a accepta provocările, completată de capacitatea de a vedea o situație din mai multe unghiuri și de a schimba perspectiva. Multe familii au simțit că le sunt testate limitele (elasticitatea de care aminteam) și acceptarea faptului că sunt niște provocări noi a ajutat la definirea problemelor cu care se confruntă și identificarea de soluții noi pentru a se adapta cât mai eficient și în timp scurt la toate aceste provocări.
           
Interesant este că inclusiv pentru unele familii din spectrul vulnerabil și mai pesimist al continuum-ului menționat la început, au găsit puterea și plăcerea de a se descurca și de a face față la toate provocările apărute. Am întâlnit familii care, deși extenuate de munca cu copiii lor cu CES, au descris că s-au apropiat mai mult de copiii lor și că îi înțeleg mai bine după această experiență.
 
În concluzie, indiferent ce va urma și care vor fi efectele pe termen lung ale pandemiei de COVID-19, avem convingerea că atunci când oamenii își accesează resursele personale, relaționale, comunitare, când acceptă provocările, când găsesc puterea de a se bucura de micile reușite ș.a.m.d., în acele momente oamenii descoperă valoarea adaptării și se vor ridica mai puternici din fiecare încercare pe care viața le-o va pune înainte.
 
Mihai Avădanei, psihopedagog