Paradoxal, deși la prima vedere așa ar părea, titlul nu este unul contradictoriu: activități educaționale în perioada verii. Este o alăturare mai puțin obișnuită, după cum situația cu care se confruntă părinții în acest moment este și ea mai puțin obișnuită: după câteva luni în care școala s-a mutat în spațiul virtual iar responsabilitățile părinților s-au diversificat în mod neașteptat, urmează vacanța de vară, caracterizată prin reducerea semnificativă a alternativelor de petrecere a timpului liber pentru copiii (care însă nu este dublată și de o reducere a responsabilităților pe care părinții le au).

În mare măsură, pare că părinții vor avea nevoie în continuare de alternative de activități care să ocupe și să structureze programul copilului, dar și de urmărirea unor obiective de dezvoltare pentru copil, care nu mai sunt adresate într-un cadru organizat (tabere, after-school, cursuri opționale etc).

În ciuda tabloului, nu foarte optimist, descris mai sus, părinții au la dispoziție o serie de strategii, care îi pot ajuta să transforme vacanța într-un context plăcut de învățare pentru copiii lor și, în același timp, folosind această perioadă pentru a-și consolida o relație pozitivă cu aceștia.

Articolul este structurat în două părți, relativ independente prima parte reprezentând fundamentarea teoretică a sugestiilor practice detaliate în partea doua. Astfel, în funcție de interese, nevoi și de timpul avut la dispoziție, părinții pot alege să îl parcurgă integral sau să treacă direct la exemplele de activități educaționale concree

Fundamentare teoretică

Ideea de bază de la care părintele ar trebui să pornească în toate demersurile sale educaționale este aceea că educația nu se reduce la aria de dezvoltare cognitivă a unui copil, care de obicei se află cel mai frecvent în centrul preocupărilor adulților. Individualitatea unui copil, și prin urmare evoluția sa, este definită în egală măsură de ariile de dezvoltare socio-emoțională și motorie. Un copil este echilibrat doar dacă există echilibru între cele 3 arii de dezvoltare.
De exemplu: dezvoltarea insuficienta a abilităților socio-emoționale (de a gestiona potrivit emoțiile) poate influența negativ valorificarea potențialului cognitiv de care copilul dispune, după cum insuficienta dezvoltare a abilităților motorii poate influența dezvoltarea abilităților sociale (integrarea în echipe) și emoționale (abilitatea de a-și regla emoțiile folosind tehnici de relaxare).

Prin urmare, o primă premisă de la care pornesc strategiile educaționale propuse pentru perioada vacanței este aceea că ele se adresează tuturor ariilor de dezvoltare a unui copil. Aceste strategii se adresează următoarelor abilități, specifice școlarității primare, care pot deveni obiective de învățare în activitățile desfășurate de părinți:

Abilități cognitive	Abilități motorii	Abilități socio-emoționale
Abilităţi de învăţare; Abilităţi verbale; Abilităţi numerice; Abilităţi spaţiale; Abilităţi de procesare a informaţiei; Capacitate de decizie.	Efort fizic intens; Viteză; Rezistenţă; Precizie; Coordonare	Recunoaştere emoții; Exprimare adecvată; Empatie; Integrarea în grup: Contactului vizual, Așteptarea rândului, Respectarea regulilor, Formularea unei cereri, Împărțirea materialelor comune, Cooperarea; Relaţii de prietenie: Ajutor, Comunicare, Oferirea de complimente; Rezolvarea conflictelor.

Așadar, dincolo de această clasificare teoretică, copilul practic învață orice:

• Cum să reacționeze în anumite situații – ce comportamente și ce emoții sunt specifice anumitor contexte,
• Cum să facă anumite lucruri - să dobândească îndemânare pentru anumite proceduri de lucru,
• Cum să gândească -  care sunt convingerile în raport cu sine și cu lumea din jur.

Pentru a învăța însă, copilul are nevoie, în primul rând, de răbdare din partea adultului pentru a susține copilul să exerseze, căci învățarea se produce doar prin exersări repetate. Dar învățarea mai depinde și ceea ce adultul îi cere copilului să învețe. Aceste cerințe ar trebui să fie clare formulate și în acord cu nevoile copilului pentru ca ea să fie agreabilă și motivantă pentru copil, să îi ofere o stare de bine și să contribuie la menținerea echilibrului emoțional.

Numai că atunci când ia în considerare nevoile copilului, părintele trebuie să le aibă în vedere nu doar pe cele imediate, care nu de puține ori sunt diferite de intențiile părinților, ci și pe cele pe termen lung. De exemplu, la vârsta școlarității mici, jocul rămâne o preocupare majoră a copilului, de multe ori, mai importantă decât cea pentru teme și învățare, dar părintele poate valorifica această nevoie imediată a copilului în organizarea unor activități educaționale care să dezvolte nevoia și abilitatea sa de a învăța pe termen lung.

De asemenea, trebuie avut în vedere că există un ritm propriu de dezvoltare, specific fiecărui copil, ceea ce înseamnă că activitățile educaționale propuse trebuie să urmeze o anumită succesiune logică, în sensul că există anumite achiziții, în lipsa cărora nu se poate trece la o anumită cerință (nu se poate învăța tabla înmulțirii înainte de adunare, după cum nu se poate dezvolta empatia dacă copilul nu reușește să identifice emoțiile trăite de el și de ceilalți).

Recomandări practice

Pornind de la aceste premise teoretice, recomandările practice au fost formulate sub forma unor categorii generale de intervenții educaționale pentru fiecare dintre ele trei domenii de dezvoltare, însoțite de exemple concrete de activități care pot fi desfășurate în familie. Propunerile de activități practice au încercat să țină seama, pe cât posibil, de specificul mediului familial în această perioadă: pe de-o parte este momentul de vacanță în care toți membrii familiei au nevoie de relaxare și distracție și prin urmare propunerile de activități educaționale sunt prietenoase și sub formă de joc. Pe de altă parte, părinții continuă să muncească și disponibilitatea pentru copil este redusă, în paralel însă copii au mult mai mult timp liber la dispoziție în care au nevoie de prezența părinților.

Activitățile educaționale care pot fi realizate de părinți în perioada vacanței pot fi inspirate din exemplele prezentate în continuare.

Direcții generale de intervenție
Cognitiv	Socio-emoțional	Motor
-Descrierea activităților în cuvinte și cifre; -Completarea lacunelor dintr-un desen / povestire/ film; -Joc simbolic; -Desenat afișe / calendare / programul zilei / benzi desenate / doodle; -Construcţii (cuburi sau puzzle).	-Folosirea cuvintelor care denumesc emoţiile copilului și a celor din jur; -Identificarea emoţiilor pe baza expresiilor faciale sau a posturii corpului în situații reale / povești / filme; -Identificarea corelaţiilor între emoţii şi contextele în care acestea au fost simţite în situații reale / povești / filme; -Anticiparea consecinţelor exprimării emoţiilor prin situații reale / povești / filme; -Generarea de soluții multiple la situații; problematice, reale sau imaginare, prin povești / benzi desenate / joc de rol; -Identificarea de comportamente pro-sociale, în situații reale / cărți / filme, și a consecințelor lor; -Jocul cu reguli; -Jocuri sau activități cu resurse limitate; -Sarcini în colaborare; -Crearea de contexte pentru interacțiuni sociale.	-Realizarea de picturi folosind degetele; -Modelarea cu plastilină / lut / aluat; -Decupat / colaje/ origami; -Exersarea diferitelor tipuri de mers; -Jocuri sportive: alergat / minge / bicicletă; -Activități ritmice.

 
Ținând seama de aceste direcții de intervenții educaționale, exemplele de activități sugerate în continuare au avantajul pentru copii de a fi atractive și amuzante, interactive și motivante, ceea ce crește probabilitatea ca ei să se implice cu plăcere. Din punctul de vedere al părinților, avantajul acestor activități este că pot fi cu ușurință readaptate la diverse contexte și constrângeri de timp și de spațiu.

1. Poveşti amestecate

Pregătiţi mai multe ilustraţii din ziare şi reviste şi rugaţi-l pe copil să le pună în ordinea corectă astfel încât să redea o poveste. De asemenea, puteți folosi propoziții decupate în cuvintele componente. După același principiu, puteți amesteca fragmente decupate din mai multe povești, pe care să le amestecați iar copilul trebuie să le repună în ordinea logică.

Care este sfârşitul
Oferiți copilului (verbal sau pe o serie de bileţele pe care el poate să le tragă la sorţi) o serie de propoziţii  pentru care el trebuie să găsească finaluri cât mai interesante. De exemplu:

• Duminică după masa am avut o mare surpriză….
• În timp ce mergeam cu autobuzul…
• Când am intrat în casă…
• În timp ce mâncam…
• Când m-a chemat mama…

Ghiceşte ce sunt
Desenaţi pe bucăţele de hârtie diverse obiecte. Alegeţi, pe rând, câte o bucată de hârtie şi încercaţi să descrieţi obiectul desenat pe ea fără a-l numi. Copilul trebuie să ghicească despre ce obiecte este vorba punând întrebări la care puteți să răspundeți doar cu da/nu.
Schimbaţi apoi rolurile şi încercaţi să ghiciţi obiectul descris de copil.
Ce lipseşte
Aşezaţi pe o tăviţă 12 obiecte mici şi lăsaţi-l pe copil să le privească aproximativ un minut, după care acoperiţi tăviţa cu un prosop şi rugaţi-l să îşi amintească cât mai multe dintre ele.
Scoateţi 1-2 obiecte, fără să vadă copilul ce aţi scos, şi rugaţi-l să vă spună care sunt obiectele care lipsesc.
Vânătoarea de obiecte
Rugați-l pe copil să caute prin casă un anumit număr de obiecte care să îndeplinească anumite criterii:

• 3 obiecte galbene și 2 în formă de cerc;
• Câte un obiect care să înceapă cu fiecare din literele car îi alcătuiesc prenumele;
• 7 obiecte mici pe care poate să le țină în același timp în palmă;
• 4 obiecte pe care le folosim când face prăjituri și 2 obiecte pe care le folosim când gătim ciorbă.

      Schimbaţi apoi rolurile şi porniți dvs. la vânătoare, în funcție de indicațiile oferite de copil.

O poveste din trei cuvinte
Pregătiţi bileţele pe care notaţi câte trei cuvinte. Copilul trage la sorţi un bileţel şi sarcina sa va fi să compună o poveste cât mai interesantă care să le cuprindă pe toate trei.
În funcție de vârsta copilului, povestea poate fi scrisă sau poate fi redată sub formă de imagini (benzi desenate). O cerinţă suplimentară poate să fie ca povestea respectivă să exprime o emoţie dată de către părinte.
Seturile de cuvinte pot fi:

• Munte, Uriaş, Vagon;
• Vrăjitor, Ceas, Barcă;
• Pălărie, Aur, Covor;
• Prăjitură, Tren, Umbrelă;

 2. Ghiceşte tabloul

Scrieţi pe bileţele mai multe evenimente şi emoţiile asociate lor. Unul dintre membrii familiei trage un bilețel la sorți pe care îl dă celorlalți și părăsește camera, în timp ce cei care rămân trebuie să redea, transformându-se în statui vii, tabloul evenimentului respectiv. La întoarce, cel care nu a fot prezent, trebuie să ghicească ce era scris pe bilețel, în funcție de tabloul pus în scenă de familie:

• Spectator la un meci de fotbal  - entuziasm, bucurie;
• Intratul într-o încăpere întunecată – frică;
• Dans al unui războinic – furie, curaj;
• Aşteptarea unei vedete pentru a obţine un autograf – nerăbdare, entuziasm;
• Găsirea unui copil rătăcit – grijă, îngrijorare.

Reporterul
Rugaţi copilul să facă mici interviuri, ca la televizor, pentru a afla în ce situaţii, membrii familiei au trăit anumite emoţii:

• Bucurie;
• Tristeţe;
• Frică;
• Ruşine;
• Vinovăţie;
• Ruşine;
• Entuziasm;
• Mândrie;
• Vinovăţie.

Oferiţi copilului un obiect care să aibă rolul de microfon sau sugeraţi-i să înregistreze răspunsurile pe telefon. Înregistrările pot fi prezentate sub forma unui joc de rol care să redea o emisiune de știri la televizor, dedicată unui anumit subiect: emoții plăcute, emoții pe care le resimt părinții sau o emoție anume așa cum a fost trăită ea de fiecare membru al familiei.
Teatrul mut
Emoţiile de mai sus sunt scrise pe bileţele. Unul dintre membrii familiei trage un bilețel la sorți pe care îl dă celorlalți și părăsește camera. Ceilalți participanți trebuie să redea, printr-un joc de rol în care însă nu au voi să vorbească, o situație ce poate fi asociată cu emoția respectivă. La întoarcerea în cameră, cel care a ales bilețelul, trebuie să ghicească emoția și situație la care se referă ea. 
Ghicește personajul / persoana
Fiecare participant va menționa un compliment sau o apreciere, fără a spune cui i se adresează aceasta. Ceilalți membrii ai familiei trebuie să ghicească despre cine este vorba. Se pot oferi, ca indicii, sugestii de schimbare pentru persoana respectivă.
 
Prin ce ochelari privesc
Pornind de la o situație dificilă redată printr-o imagine sau de la o situație reală observată întâmplător, fiecare membru al familiei trebuie să preia rolul unui personaj/participant și să spună ce crede că simte și gândește acesta, ce ar putea face în situația respectivă, cum este afectat de ceea ce se întâmplă.
O variantă posibilă cu copii mai mari este ca ei să inventeze istoria de viață a personajului pe care îl aleg, oferind cât mai multe detalii despre el – cine este, cu ce se ocupă, din cine e alcătuită familia sa, ce a făcut în ziua precedentă, cum a ajuns să participe la evenimentul respectiv etc.
 
Continuă povestea
Pornind de la imagini date, copii sunt rugaţi să continue povestea astfel încât finalul să exprime o anumită emoţie. Pornind de la aceleași imagini, un alt membru al familiei poate inventa o altă poveste, care să exprime o emoție diferită.
Povestea poate să fie construită în colaborare, de către toţi membrii familiei, fiecare adăugând pe rând câte o propoziţie, care să fie potrivită cu ce au propus cei dinainte.
   

3.Telecomanda

Explicaţi-le copiilor că aveţi o telecomandă cu ajutorul căreia le controlaţi mişcările. Ei trebuie să se mişte conform butonului pe care le spuneţi că îi apăsaţi:

• Start = mers obişnuit;
• Înainte = sărit într-un picior;
• Înapoi = mers cu spatele;
• Pauză = stat pe loc;
• Reluare = mers lent înapoi;
• Stop = stat nemişcat.

Puteţi să folosiţi acest joc atunci când îl chemaţi pe copil sau îl trimiteţi să facă ceva, respectând ritmul impus de „telecomandă”.
Oglinda
Aşezaţi-vă faţă în faţă cu copilul şi faceţi diferite mişcări pe care el trebuie să imite, ca şi când s-ar uita în oglindă. De exemplu:

• Faceţi din mâna dreaptă;
• Învârtiţi-vă pe loc;
• Săriţi pe piciorul stâng;
• Duceţi mâna stângă la nas;
• Scărpinaţi-vă în cap cu mâna dreaptă.

Copilul poate însă să imite și mișcările pe care părintele le face în timp ce desfășoară anumite activități:

• Scrie la computer;
• Vorbește pe Zoom;
• Pregătește masa;
• Pune rufe la spălat.

Schimbarea rolurilor între părinți și copii va crește amuzamentul activității și implicarea din partea copiilor.

Sandwich cu creioane
Aşezaţi-vă faţă în faţă cu copilul şi încercaţi să ţineţi împreună un creion, folosindu-vă doar de degetul arătător, în timp ce faceţi diverse mişcări:

• Mergeţi prin cameră;
• Staţi într-un picior;
• Săriţi pe loc;
• Vă aşezaţi în genunchi.

Poveste în mişcare
Spuneţi copilului o poveste şi cereţi-i să facă mişcări specifice de fiecare dată când aude un anumit cuvânt. De exemplu, dacă îi povestiţi „Scufiţa roşie”, rugaţi-l ca, de fiecare dată când aude:

• Roşu – să bată de două ori din palme
• Lup -  sare într-un picior
• Coşuleţ – se ridică şi se învârte o dată pe loc.

Pentru copii mai mari o variantă a acestei activități este ca fiecare membru al familie să își aleagă un personaj și să redea mișcările pe care le face personajul care îi revine.

Mima
Cereţi copiilor să îşi imagineze şi să vă arate, pentru a-i putea imita,  cum merg anumite animale sau pe  diferite suprafeţe:

• Noroi;
• Cărbuni încinşi;
• Pe lună;
• Pe un nor;
• Pe un râu;
• Pe gheaţă;
• Prin iarbă înaltă.

 
Inspirați de sugestiile de mai sus, părinții le pot readapta cu ușurință, fără a omite nicio arie de dezvoltare, la nevoile și constrângerile caracteristice propriei familii astfel:

• unele dintre ele pot fi desfășurate nu doar acasă, ci și în alte momente în care familia este împreună (în trafic, în timp ce așteaptă la rând etc.).
  • activitatea Ghicește ce sunt poate fi desfășurată în orice spațiu, scriind cuvântul care denumește obiectul pe telefon și respectând aceleași reguli de joc;
  • activitatea Prin ce ochelari privesc poate fi inițiată pornind de la orice situație reală pe care familia o observă în orice moment;
  • varianta simplificată a activității Poveste în mișcare poate fi o opțiune potrivită, indiferent de contextul în care se află familia.
• alte activități pot fi adaptate situației în care disponibilitatea de timp a părinților este redusă. În acest caz, părinții pot iniția anumite activități, pe care copiii le pot continua singuri, după care revin doar pentru anumite etape ale lor.
  • la activitatea Poveşti amestecate, părinții pot participa doar la ”re-compunerea” primei povești, după care revin atunci când copilul o finalizează pe ce-a de-a doua. O altă modalitate de ține legătura cu copilul și a avea o prezență oarecum continuă în activitate, este aceea de a comunica cu copilul pe WhatsApp, chiar dacă părintele muncește din sufragerie, iar copilul se joacă cu poveștile în bucătărie.
  • activitatea Reporterul îi permite părintelui să facă o altă activitate după ce a acordat interviurile, în timp ce copilul le pregătește pentru a le prezenta sub forma emisiunii de știri care să fie apoi vizionate cu participarea întregii familii.
  • Telecomanda nu presupune prezența continuă a părintelui și se poate realiza prin implicare virtuală: în timp ce copilul se deplasează conform comenzii, el poate face mici filmări în casă pe care să le arate mai târziu și să reflecte activitatea fiecărui membru al familiei. De asemenea, prin WhatsApp, chiar dacă părintele muncește, poate schimba periodic tipul mișcării indicate de telecomandă.

Sunt și activități care pot fi realizate de copii în același spațiu fizic în care părinții muncesc, condiția fiind ca toți membrii familiei să aibă căști pentru a nu se deranja unii pe alții.

• în timp ce părintele lucrează, copilul poate să înceapă Vânătoarea de obiecte și să se gândească la provocările pe care mai apoi i le va adresa părintelui. Apoi pot să facă un schimb de activități, copilul mergând la lap-top, eventual pentru a rezolva din temele de vacanță, în timp ce părintele este cel care pornește la vânătoare.
• Continuă povestea poate fi realizată într-un spațiu comun, cu condiția ca la activitate să participe cel puțin doi membrii ai familiei, în timp ce ceilalți desfășoară o altă activitate în același spațiu (lucrează, învață etc.).
• Oglinda poate fi desfășurată într-un spațiu comun este, cu atât mai mult în varianta a doua, în care copilul imită mișcările pe care părintele le face în activitățile curente.

Dincolo de aceste exemple părinții își pot folosi propria creativitate, sau, chiar mai bine, pot apela la creativitatea copiilor: consultarea cu aceștia în ceea ce privește activitățile care se mai pot face în familie, date fiind constrângerile existente, poate genera alte idei interesante și poate reprezenta un moment în care le transmit copiilor că vocea lor este auzită, că părerea lor este luată în considerare. Discuțiile cu copii reprezintă una dintre principalele strategii pe care părinții le pot folosi, alături de timpul de calitate petrecut împreună (realizând astfel de activități ”prietenoase”) pentru a avea o relație pozitivă cu copii lor.

Acest din urmă aspect ar fi trebuit poate menționat primul, căci pe el se bazează întreaga dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, dacă relație nu e, educație nu e....



Bibliografie:

• Durrant Joan, Positive Discipline in Everyday Parenting, FRP Canada 2013
• Mosley J, Sonnet H., 101 Games for Self-Esteem, LDA 2002
• Sanders, M. R., Markie-Dadds, C., Turner, K. M. T. (1998) Practitioner’s Manual for Enhanced Triple P, Brisbane, Australia: Families International Publishing, 1998
• Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, Ghid de dezvoltare a abilităţilor la copii şi adolescenţi, Centrul Expert, 2007

 
Adaptare de psiholog Geta Costescu