Demnitatea copilului: educația pe care o merită orice copil, dincolo de informații și teste standardizate
„Creierul nostru a fost modelat pentru a privi, asculta și a se acorda la cei din jurul nostru. Imităm comportamentele și rezonăm cu emoțiile celorlalți în moduri care ne aduc împreună.” –Louis Cozolino
Elementele centrale ale inteligenței emoționale țin de conștientizarea lumilor noastre interioare și de o curiozitate privind ceea ce se întâmplă în inimile și mințile celorlalți. Oamenii au evoluat pentru a fi înalt sensibili la ceilalți și nu există nicio îndoială că avem capacitatea de a influența stările interioare ale celor din jurul nostru. Ca figuri de autoritate, profesorii au o conexiune directă cu creierul elevilor. Având această responsabilitate, trebuie să învățăm despre emoțiile noastre conștiente și inconștiente, datorită influenței pe care acestea o au asupra elevilor și asupra culturii clasei.
Să privim în continuare la următorul exemplu: A. este în clasa a treia. La fel ca mulți copii de opt ani, ea este un izvor de energie. În această dimineață ea a țopăit spre stația de autobuz și a râs cu cea mai bună prietenă a ei în drum spre școală, dar de cum a ajuns acolo, lucrurile au început să meargă prost. Mai întâi, tema la matematică pe care o făcuse cu o seară înainte nu era în ghiozdan. Când i-a spus învățătoarei că n-o poate găsi, aceasta, cu mâinile pe șolduri, i-a zis: „Iar ți-ai uitat tema? Ești foarte dezorganizată!”
Mai târziu în aceeași dimineață, clasa a participat la o adunare în sala festivă. Când se întorceau în clasă, două fete au împins-o pe A. spre un perete, făcând-o să se împiedice și să cadă. „Ești foarte dezorganizată”, au spus ele în batjocură, imitând-o pe învățătoare. Doi băieți au arătat-o cu degetul și au râs; când învățătoarea le-a spus să înceteze, ei s-au uitat la A. de parcă era vina ei că au fost mustrați. Când s-au întors în clasă , A. privea în jos în timp ce restul clasei discuta tema la matematică. Fata care stătea lângă ea a spus, suficient de tare încât să audă toată lumea: Nu e de mirare că ești atât de bătută în cap. Învățătoarea a decis să ignore acest comentariu și să continue lecția. La prânz, A. nu a putut mânca prea mult pentru că o durea stomacul. Și tot așa, de-a lungul zilei; în autobuz, în drum spre casă, ea stătea în liniște, tristă, ignorând totul în jurul ei. Am auzit cu toții povești asemănătoare, majoritatea dintre noi chiar am fost în situația lui A. la un moment dat în timpul educației noastre.
Violența școlară (bullying) este o preocupare națională și una care a primit mai multă atenție în ultimii ani. Totuși, foarte rar îi auzim pe educatori - și pe alți oameni – reflectând deschis asupra demnității copiilor pe care îi instruiesc. Ei vorbesc despre conținutul programei programei educaționale, despre metode de predare și, ocazional, despre noile cercetări asupra stadiilor dezvoltării sau a stilurilor multiple de învățare. Dar cât de des spun ei că fiecare copil este valoros și merită respect și că învățarea este legată de percepțiile elevilor asupra respectului pe care îl primesc și asupra propriului simț al valorii? Cât de des îi privesc pe copii din perspectiva demnității? În calitate de oameni preocupați de școală, trebuie să facem un pas în spate și să reflectăm asupra semnificației demnității copilului.
Salvați Copiii luptă împotriva acestui fenomen (bullying-ul) încă din 2016 prin realizarea primului studiu și tragerea unui semnal de alarmă, urmate în 2018 de un proiect desfășurat în 50 de școli. Experiența se reflectă în totalitate în actul normativ care reglementează astăzi normele metodologice de funcționare a Legii Antibullying.
Suntem ființe sociale, departe de a fi un adevăr banal acest fapt este un aspect central al învățării. O teorie a învățării pentru viitor susține asigurarea unei pregătiri pentru a răspunde într-un mod creativ la tot ce este diferit. Această teorie include abilitatea de a răspunde într-un mod creativ la situațiile de incertitudine și se numește teoria pragmatismului, care vizează întâlnirile continue ale copilului cu mediul sub chipul experimentului și ludicului.
Experiența este relația dintre individ și mediu, dintre subiect și lume. De aceea, implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unități școlare, presupune, potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 221/2019 și organizarea activităților de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți; organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying etc; Pentru că elevul are nevoie de contexte în care să experimenteze, în care să nu fie implicată doar experiența de cunoaștere, ci și emoția și etica.
Decantarea vieții personale – un exercițiu de final pentru elevi, profesori și părinți
Scopul: să-ți definești viziunea personală, adică rezultatele pe care ți le dorești cel mai mult de la viață și cum ai vrea să fii. Pentru educatori, părinți sau elevi, acest exercițiu poate scoate la iveală aspirații profunde legate de scopul și dorințele personale, ca profesor sau învățăcel.
Acest exercițiu începe la modul informal. Scrie câteva afirmații despre aspirațiile tale (lucrurile pe care vrei să le creezi în fiecare aspect al vieții tale). Nu trebuie să le vadă nimeni altcineva. Nu există un mod „corect” de a răspunde și nici un mod măsurabil de a pierde sau de a câștiga. Caracterul jucăuș, inventivitatea și îndrăzneala te ajută în identificarea aspirațiilor tale – imaginează-ți că ești copilul care ai fost odată, care poate s-a întrebat la un moment dat: „Ce vreau să fiu, să trăiesc, să fac atunci când voi fi mare?” Alege un loc în care să ai parte de intimitate, un loc liniștit și relaxant.
Oferă-ți timp pentru acest exercițiu!
Bibliografie:
Peter Senge, (2016), Școli care învață – a cincea disciplină aplicată în educație, București: Editura TREI;
Louis Cozolino, (2017), Predarea bazată pe atașament – cum să creezi o clasă tribală, București: Editura TREI;
Knud Illeris, (2014), Teorii contemporane ale învățării – autori de referință, București: Editura TREI;