Skip to main content
83fd41c9-8d09-43d2-ad49-0f7b8a184011.jpg.webp

PARENTING ÎN TIMPUL PANDEMIEI DE COVID-19

Parenting în timpul pandemiei de COVID-19

Miercuri 24 Iunie 2020

În această perioadă, pentru mulți părinți casa a devenit birou, sală de clasă sau chiar sală de sport. În timp ce lucrează de acasă, fac cumpărături sau se ocupă de treburile casnice, părinții nu doar că încearcă să își mențină copiii ocupați, ci sunt nevoiți să le supravegheze și activitatea școlară.
Pentru a putea administra acest cumul de roluri fără prea multe efecte adverse, vă propunem în cele ce urmează o serie de recomandări:

  1. Fiți conștienți de ceea ce simțiți

În această perioadă este absolut firesc să ne simțim inundați de frică, de anxietate, să ne simțim stresați. Pentru a putea gestiona cu mai multă ușurință aceste emoții, încercați să discutați despre ceea ce vi se întâmplă cu membrii familiei sau cu prietenii. În eventualitatea în care starea dumneavoastră se accentuează, de ajutor ar fi să apelați la serviciile unor specialiști.

  1. Trasați limite clare

Granițele devin din ce în ce mai difuze în momentul în care toate rolurile pe care le îndepliniți se întâlnesc în același spațiu, ceea ce face mai dificilă finalizarea unor sarcini sau deconectarea de rolul profesional. În acest caz, sugerăm să pregătiți un loc dedicat doar activităților profesionale, ideală ar fi o încăpere separată.

Încercați practic să reorganizați mediul de lucru astfel încât să separați „locul de muncă” de „sala de clasă”. Dacă nu aveți un birou separat, recomandarea ar fi să configurați spațiul pe care îl aveți la dispoziție astfel încât să existe o oarecare delimitare a celor două tipuri de activități.

Setați cronometrul și spuneți-i copilului dumneavoastră că la fiecare 90’ veți avea 15’ de joacă împreună din momentul în care va suna alarma. Atunci când programul copiilor este clar, șansele să vă întrerupă activitatea sunt mai mici.

Mulțumiți-le de fiecare dată când vă lasă să lucrați în liniște. Amenințările de tipul „nu mai ai voie cu telefonul” sunt mult mai puțin eficiente.

  1. Stabiliți o rutină

Este nerealist să credem că în această perioadă putem menține vechiul program, însă este important să încercăm să păstrăm o rutină. Rutinele ajută membrii familiei să facă față mai bine stresului, să fie mai rezilienți.

Desenați sau scrieți pe o coală de hârtie programul copiilor în care să includeți fiecare activitate zilnică (toaleta de dimineață, orele de curs, joacă etc.) și orele de trezire și culcare, iar ulterior afișați-l pe perete, undeva la vedere. De asemenea, includeți în agenda zilnică și intervalul orar în care dumneavoastră veți lucra.

Rețineți, nu fiecare oră trebuie programată. Flexibilizați programul astfel încât să permiteți joacă și timp liber.

  1. Relaxați timpul petrecut în fața ecranului

Nu vă simțiți vinovat de faptul că le permiteți copiilor în această perioadă să petreacă mai mult timp în fața ecranelor. Îi puteți lăsa să vizioneze un film sau le puteți oferi libertate să se joace un joc video, în timp ce dumneavoastră finalizați o sarcină de serviciu. Îi puteți ajuta să rămână în contact cu prietenii sau colegii lor prin intermediul videoconferințelor sau printr-un joc video cu mai mulți participanți.
Nu renunțați în totalitate la reguli. Copiii mai mici ar fi indicat să utilizeze laptopul sau tableta în spațiile comune, astfel încât să puteți monitoriza conținutul video. Cu adolescenții, vorbiți despre conținutul adecvat și limitele de timp.

  1. Negociați programul de muncă

Explicați-le coordonatorului și colegilor dumneavoastră situația prin care treceți. Este posibil să nu știe faptul că sunteți nevoit să jonglați cu sarcinile de muncă și cu activitățile școlare. Negociați cu superiorul dumneavoastră așteptările și programul. Lucrați împreună pentru a elabora un plan care să funcționeze atât pentru dumneavoastră, cât și pentru angajator. Poate că puteți agrea, de pildă, un program care să vă permită să aveți grijă de copilul dumneavoastră în prima parte a zilei, iar după-masa să o dedicați sarcinilor de muncă.

  1. Împărțiți responsabilitățile

Împărțiți programul de îngrijire a copilului cu celălalt părinte sau cu bunicii. În timp ce partenerul lucrează dimineața, dumneavoastră puteți să aveți grijă de copil, urmând ca în a doua parte a zile să schimbați rolurile.
Cereți ajutor. Rugați un bunic sau un prieten să se implice într-o videoconferință cu al dumneavoastră copil, timp în care puteți finaliza o sarcină importantă de serviciu. Sau puteți stabili un interval orar de joacă online cu prietenii copilului dumneavoastră, care joacă nu numai că îi va ține ocupați, însă poate fi și o bună modalitate prin care să îi ajutați să mențină relațiile de prietenie.

  1. Aveți grijă de dumneavoastră

Fiecare membru al familiei are nevoie de timp pentru sine. Faceți o plimbare, faceți o baie mai lungă sau pur simplu stați în mașină. Dacă nu vă puteți îndepărta fizic de ceilalți membrii ai familiei, puneți-vă căștile și meditați. Practicați auto-compasiunea. Relaxați standardele de curățenie și ordine. În această perioadă este important să fim înțelegători cu noi înșine și cu ai noștri copii.
 
Traducerea și adaptarea Alexandra Rițiu, psiholog. 
Sursa : https://www.apa.org/topics/covid-19/parenting-during-pandemic
 

Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE