Salvați Copiii România angajează Specialist Advocacy în domeniul promovării și respectării drepturilor copiilor
Cauți o oportunitate de a produce schimbări reale în politicile publice pentru copii? Alătură-te echipei Salvați Copiii România într-un rol care îmbină expertiza în advocacy cu pasiunea pentru drepturile copilului!
În această calitate, vei participa la elaborarea și coordonarea inițiativelor de advocacy și politici publice la nivel local și național, având oportunitatea de a influența direct legislația privind promovarea și respectarea drepturilor copilului și deciziile care afectează viețile copiilor din România.
De ce să te alături echipei noastre:
o Oportunitatea de a avea un impact direct în îmbunătățirea vieților copiilor prin influențarea politicilor publice
o Mediu de lucru în echipă, dinamic și colaborativ, cu expunere la rețele și coaliții strategice
o Dezvoltare profesională continuă prin training-uri specializate și participare la evenimente strategice
o Pachet salarial competitiv și beneficii atractive
o Oportunitatea de a lucra cu experți și decidenți la nivel local și național
o Flexibilitate și echilibru între viața profesională și cea personală
o Expunere la cele mai bune practici în domeniul advocacy și politici publice
Cerințe
o Studii superioare în științe politice, drept, social sau domenii similare
o Minimum 5 ani experiență în activități de advocacy și dezvoltarea și implementarea strategiilor de advocacy
o Cunoștințe solide despre guvernanța drepturilor copilului și investițiile publice în domeniul protecției copilului
o Experiență demonstrată în lucrul cu instituții publice și înțelegerea proceselor legislative la nivel național și local
o Abilități excelente de comunicare și prezentare, cu capacitatea de a interacționa eficient cu oficiali de nivel înalt
o Experiență în construirea de coaliții și colaborarea cu actori din societatea civilă
o Abilități superioare de comunicare scrisă și verbală în română și engleză
o Pasiune pentru drepturile copilului și dezvoltare socială
Responsabilități cheie
o Dezvolți și implementezi, împreună cu echipa de management a organizației, strategii de advocacy la nivel local și național în domeniile educație, protecția copilului și investiții publice pentru copii
o Monitorizezi și evaluezi momentele cheie din ciclul bugetar și inițiativele de reformă legislativă la nivel local
o Coordonezi dezvoltarea materialelor de advocacy (documente de politici publice, documente de poziție, comunicate de presă)
o Construiești și menții relații strategice cu decidenți politici, instituții publice și alte organizații relevante
o Identifici și dezvolți parteneriate cu rețele și coaliții locale pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor și influențarea politicilor
o Contribui la dezvoltarea propunerilor de proiecte, asigurând integrarea componentelor de advocacy
o Coordonezi organizarea de evenimente și momente cheie de advocacy
o Participi la monitorizarea și evaluarea activităților de advocacy în cadrul programelor organizației
o Susții dezvoltarea capacității echipei și partenerilor în domeniul advocacy prin training-uri și împărtășirea bunelor practici
Reprezintă un avantaj
o Experiență și training în politici publice și advocacy
o Cunoștințe în domeniul educației și protecției copilului
o Experiență în cercetare de politici publice și publicarea de rapoarte și analize
o Abilități foarte bune de prezentare și persuasiune
Dacă intenționezi să aplici, te rugăm să trimiți la adresa de e-mail [email protected], până la data de 20 ianuarie 2025, CV-ul tău, dovezi ale avantajelor însoțit de o scrisoare de intenție care să includă o analiză succintă a unei probleme de politici publice urgente din domeniul protecției drepturilor copilului și propunerea ta de abordare prin advocacy a trei obiective importante pentru respectarea drepturilor copilului.
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.