Pentru Salvați Copiii reprezintă o prioritate promovarea accentuată în grădinițe și școli a măsurilor de prevenire și combatere a bullying-ului și cyberbullying-ului, dat fiind faptul că agresiunea are repercusiuni negative asupra securității psiho-emoționale a copiilor, cu atât mai mult cu cât are loc într-un mediu în care copilul se așteaptă să fie protejat de un adult, așa cum se întâmplă la școală.
Principalele nevoi emoționale ale copilului care nu pot fi satisfăcute într-un mediu social afectat de bullying sunt: nevoia de apartenență la grup și nevoia de a fi acceptat. Aceste două nevoi umane fundamentale au un impact major asupra dezvoltării psihice armonioase. Din nefericire, fenomenul social de bullying are ca principale particularități excluderea victimei din grupul de egali și intoleranța față de anumite aspecte ce definesc copilul ca fiind o persoană umană unică (aspect fizic, apartenența la un grup etnic etc.) Experții au atras atenția asupra faptului că bullying-ul afectează negativ, din punct de vedere psihologic, întreaga grupă/clasă de copii, nu doar victimele și agresorii. Principala problemă de sănătate mintală, consecință a bullying-ului, este considerată a fi depresia, victimele prezentând un risc mare pentru ideația suicidară. În general, copiii victime prezintă o stimă de sine scăzută și un concept de sine negativ (nu se consideră suficient de buni). Ei se simt adesea anxioși, rușinați și chiar vinovați pentru ceea ce li s-a întâmplat. Relațiile lor de prietenie sunt adesea afectate din cauza unei frici sporite de a avea încredere în semenii lor. Copiii care acționează ca agresori sunt expuși la riscuri mai mari de comportament antisocial și delincvent, ca adolescenți și tineri, și la implicarea în comiterea de infracțiuni penale, ca adulți.
În prezent, odată cu folosirea pe scară largă a dispozitivelor mobile conectate la Internet, bullying-ul capătă noi forme. Conform
studiilor realizate de către Salvați Copiii, 5 din 10 copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au fost hărțuiți în mediul online. Spre deosebire de situațiile clasice de bullying, în care comportamentele de hărțuire se întâmplă față în față, iar victima are posibilitatea de a-și identifica agresorul și de a ști cui să atribuie comportamentul agresiv, în mediul online acest lucru, de multe ori, nu este posibil. În plus, dacă în realitate, în dimensiunea offline, comportamentul de bullying se oprește la un moment dat iar situația umilitoare sau agresivă se încheie, hărțuirea online pare să fie fără sfârșit – ne urmărește în camera proprie, pe tableta personală, pe laptopul din sufrageria familiei. Spre deosebire de alte forme de bullying, cyberbullying-ul are un caracter permanent și anonim, care face ca impactul său negativ să fie uriaș.
Pentru a veni în ajutorul copiilor expuși fenomenelor de bullying și cyberbullying, Salvați Copiii România, desfășoară, o serie de campanii și proiecte menite să crească gradul de conștientizare cu privire la această problematică și să prevină și să combată aceste fenomene atât în rândul copiilor preșcolari, cât și în cadrul școlilor și liceelor. Printre inițiativele Salvați Copiii se numără:
1. Proiectul pilot de prevenire a bullying-ului ”Să fim prieteni – Fără bullying”
Implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și cu susținerea financiară a
Kaufland România, acesta se desfășoară grădinițe și are ca principale obiective crearea de relații pozitive între copii, dezvoltarea abilităților copiilor de a se respecta reciproc și de a fi toleranți, întărirea colaborării dintre educatori, părinți și copii și îmbunătățirea documentelor curriculare existente la nivelul grădinițelor. În perioada ianuarie 2020 – iunie 2021, beneficiari direcți ai proiectului au fost 450 copii din 5 grădinițe din municipiul București, 800 de părinți și 129 de specialiști, în timp ce printre beneficiarii indirecți se numără aproximativ 1.800 de copii. Analiza impactului proiectului pilot demonstrează eficiență intervenției, evidențiind reducerea comportamentelor de excluziune socială de la 21% la 7%, reducerea comportamentelor agresive de la 17% la 9%, creșterea numărului situațiilor în care copiii manifestă curaj în a-și apăra prietenii, de la 82% la 94%. În anul școlar 2021 – 2022 ne propunem extinderea intervenției către alte 10 grădinițe din București, Călărași și Dâmbovița.
2. Proiectul „Alege să te opui bullying-ului”
Proiectul se derulează în 11 școli din București, activitatea principală vizată fiind dezvoltarea unui grup de lucru constituit din elevi, cadre didactice/profesori consilieri și părinți. Acest grup de lucru are responsabilități directe în ceea ce privește prevenția, identificarea, recunoașterea și intervenția în situații de bullying și susținerea unor cursuri de formare adresate membrilor grupului de lucru. Participanții își dezvoltă competențe specifice în vederea creării unui
climat social pozitiv și implementării în echipă a activităților specifice proiectului. În cele 11 școli vor fi mobilizați în lupta anti-bullying peste 1.500 de copii, 150 de profesori, peste 10 consilieri școlari, 20 de directori și peste 1.000 de părinți. De asemenea, aprox. 300 de copii, părinți, specialiști vor primi consiliere de specialitate în privința reducerii fenomenului de bullying din școli prin intermediul platformei online
www.scolifarabullying.ro unde pot fi sesizate cazurile de bullying din școlile din întreaga țară.
3. Campania „O lume fără frică”
În 2019, alături de Alina Eremia, Irina Rimes, Mimi, Deliric și Alex Dărăgiu aka Alpaca Legion am lansat campania „O lume fără frică” prin care ne dorim să încurajam copiii care au experimentat sau au fost martorii fenomenului de cyberbullying să împărtășească experiențele lor și să ceară ajutorul, fără teama de a fi criticați sau judecați. Peste 1.100 de copii s-au alăturat inițiativei trimițând mesaje și întrebări pe platforma
www.farafrica.ro.
4. Săptămâna Siguranței pe Internet
Pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet ce a fost sărbătorită în întreaga lume pe data de 11 Februarie, am invitat cele 3.000 de cadre didactice partenere să deruleze în săptămâna 10-14 februarie 2020 activități cu copiii cu scopul de a aduce mai multă conștientizare asupra potențialului de cyberbullying, o formă de agresiune în mediul online la care sunt expuși 1 din 2 copiii români. Copiii au urmărit împreună cu învățătorii și profesorii lor poveștile celor mai îndrăgite vedete, aflând totodată despre posibilitatea de a apela la specialiștii și psihologii Salvați Copiii la linia de consiliere ctrl_AJUTOR.
Demersurile de conștientizare legate de problema cyberbullying-ului se vor continua și în anul 2020 prin campanii dedicate și activități directe cu copiii, părinții și profesorii. Vă invităm să ne urmăriți la
www.facebook.com/sigurpenet pentru a afla mai multe.