Skip to main content
399fec11-e8a7-4bd1-b9bd-38914a63fe06.jpg.webp

Cum se pot implica părinții în susținerea dezvoltării sociale a adolescenților

Miercuri 24 Iunie 2020
Deși adolescența este o perioadă când tinerii încearcă să își organizeze viața de unii singuri, ei încă depind de familiile lor și de persoanele de îngrijire pentru nevoile de bază, afectivitate și luare de decizii, ca și de ajutor în stabilirea identității cu privire la abilitățile și valorile lor.

Există, de asemenea și toate aceste noi cercetări în neuroștiință care arată, din păcate, că regiunile creierului care ajută oamenii să facă alegeri înțelepte, nu se maturizează până la împlinirea vârstei de peste 20 de ani (24 – 25 de ani), și ca multe riscuri potențiale legate de siguranța vieții devin mult mai atractive în timpul adolescenței, timp în care frica normală de pericol este temporar suprimată. Știind aceste lucruri, este mult mai dificil pentru noi, părinții să ne putem relaxa.

De asemenea, din partea adolescenților ne așteptăm mai mult sau mai puțin la lipsa de comunicare și lipsa de politețe. Noi, părinții înțelegem, cel puțin în teorie, că din punct de vedere al dezvoltării, adolescenții noștri au nevoia de a se diferenția de noi. Regula centrală a perioadei de adolescență este nevoia de autonomie. Lucru care ne poate face să ajungem la capătul puterilor. De aceea, în perioada adolescenței ne poate fi greu să fim părinte.

Aici veți găsi câteva modalități prin care părinții și alți adulți pot susține dezvoltarea tinerilor.
  • Oferă exemple de relații sănătoase. Relațiile pot fi solide când ești conștient atât de sentimentele tale cât și de ale celuilalt. În relațiile sănătoase, ambii parteneri se tratează unul pe altul cu respect, își oferă spațiu, vorbesc despre probleme și comunică onest. De asemenea, modelarea de prietenii și relații pozitive cu colegii și vecinii este importantă.  
  • Monitorizează și cunoaște prietenii și partenerii adolescenților. Află cu cine își petrec timpul, ce fac și unde merg. Întreabă-i cum își aleg prietenii și ce le place la persoanele cu care își petrec timpul.
  • Încurajează participarea adolescenților în activități care le fac plăcere. Ajută adolescenții să își facă prieteni prin implicarea lor în activități care să se potrivească intereselor și pasiunilor lor (de ex: artă, muzică, informatică, sporturi).
  • Ai un comportament empatic. Arată empatie prin acțiuni și grijă pentru alte persoane, folosind afirmații care descriu modul în care oamenii se simt, și vorbind despre compasiunea pentru diverse grupuri de persoane. De asemenea, adulții și adolescenții pot lucra împreună în proiecte la nivelul comunității.
  • Construiește conexiuni vorbindu-le adolescenților despre pasiunile tale și descoperă pasiunile lor. Acordă timp pentru a afla despre pasiunile și interesele adolescenților și implică-i în activități noi pentru a afla interesele comune și pentru a avea interacțiuni pline de sens.
  • Învață-i pe adolescenți cum să facă față presiunilor grupului sau prietenilor. Ajută adolescenții să înțeleagă care sunt riscurile care îi ajută să-și testeze abilitățile și care sunt riscurile care pot avea consecințe nocive chiar dacă grupul lor încurajează aceste comportamente.
Vorbind cu Adolescenții
Părinții și alți adulți îi pot ajuta pe adolescenți răspunzându-le la întrebările cu privire la schimbarea vieții lor sociale și a relațiilor. Aveți conversații deschise și oneste cu adolescenții pentru a-i ajuta să ia decizii sănătoase în legătura cu dezvoltarea lor socială.
  • Fii atent la ceea ce adolescenții au de spus. Nu orice neînțelegere este un conflict. Fii disponibil să asculți orice îngrijorare pe care adolescenții o dezvăluie. Conversațiile importante pot avea loc informal și spontan.
  • Lăsați adolescenții să afle când este important să împărtășească informații delicate cu voi. Asigurați-vă că adolescenții dvs. știu că pot veni să vă vorbească despre lucruri care le afectează siguranța lor personală sau a grupului, fără frica de a fi judecați sau pedepsiți.
  • Discutați limitele și așteptările în relațiile cu prietenii și partenerii romantici. Subliniați importanța spațiului personal, a stabilirii limitelor și respectarea intimității în orice relație. Discutați despre ce presupune o prietenie adevărată și o relație romantică (respect, suport, încurajare și grijă) la fel ca și ce nu presupune (lipsă de respect, abuz, control și violență). Recunoașteți și că prietenii și partenerii romantici pot rămâne apropiați și intimi chiar dacă își spun „nu” unul altuia.
  • Stabiliți limitele online. O mare parte din dezvoltarea socială are loc acum în timp ce adolescenții petrec timp pe online. Social media poate reprezenta un risc sau un instrument sănătos pentru adolescenți, în funcție de modul în care adolescenții folosesc media și de modul în care părinții vorbesc cu aceștia despre siguranța online. Discutați cu adolescenții despre cum să ne purtăm responsabil în online, cu privire atât la modul în care ei îi tratează pe ceilalți, dar și la modul în care își păstrează ei înșiși această siguranță online.
  • Învățați-i și modelați-le abilitățile de bună comunicare. Să avem o conversație, în special pe teme sensibile, poate fi provocator. Comunicarea respectuoasă este o abilitate care se învață. Arătându-le adolescenților cum să asculte și să-și împărtășească gândurile și emoțiile cu respect, chiar și în mijlocul unui conflict, îi poate ajuta din punct de vedere social, romantic și profesional.
 
Articolul a fost preluat și adaptat de Carmen Orosz, psiholog clinician : How Parents and Caring Adults Can Support Social Development, publicat pe adresa web https://www.hhs.gov Department of Health & Human Services.
 
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE