47% dintre copii nu deţin toate resursele pentru a învăţa online.
Dar ei nu sunt o statistică - ei sunt Maria, Vlăduţ, Ramona, Cipri, Horaţiu, Bogdan, Mona şi alte mii de copii aflați în prag de abandon şcolar.
Odată pierdut din şcoală, un copil este greu de recuperat și are mare nevoie de ajutorul nostru.
Descoperă poveștile lor mai jos, ajută-ne să le facem cunoscute și să nu îi lăsăm să devină #CopiiiPierduti!
Prenume: Andrei
Vârstă: 8 ani
Elev în clasa I
Andrei este fratele lui Vlădut, băiatul surâzător și încrezător, prezent și el în această expoziție.
Mai au două surori și cu toții își doresc să învețe carte. Dar părinții lor reușesc cu greu să asigure strictul necesar traiului zilnic pentru cei 4 copii. Nu și-au putut permite să le asigure tablete și internet, iar copilul a rămas în afara școlii. În puținul timp cât a mers la școală i-au plăcut matematica și sportul.
Ca și la sport, copiii au nevoie de exercițiu susținut pentru a căpăta noi abilități și cunoștințe, iar frecventarea școlii ar însemna, pentru cei doi frați, realizarea visului de a ajunge oameni mari, așa cum zic ei.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Albert
Vârstă: 7 ani
Elev în clasa I
Albert are 7 ani și îi plac calculele. Nu știe prea multe, dar e dornic să învețe în fiecare zi ceva nou. Este un mic Einstein al familiei lui.
Ar întreba-o pe mama o mulțime de lucruri, dar aceasta, preocupată de grija zilei de mâine și de lipsa rechizitelor, hainelor potrivite, nu are timp să îi răspundă. Așa că el și sora lui încearcă să găsească singuri răspunsuri la întrebări.
Albert știe că doar mergând la școală, el și sora lui, Anișoara, ar putea continua să învețe toate literele, adunarea, scăderea, apoi engleza, geografia, istoria și, într-o zi, fizica și vor afla toate răspunsurile.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Anișoara
Vârstă: 13 ani
Elevă în clasa a V-a
Anișoara, sora mai mare a micuțului Einstein, locuiește împreună cu familia ei într-o casă cu chirie, în care singura sursă de venit sunt alocațiile.
De când s-au închis școlile, copiii nu participă la lecțiile online, dar cu o tabletă lucrurile s-ar schimba.
Și poate, în felul acesta, copilăria care le-a fost furată și pasiunile care au fost anulate de grija existenței vor reveni în viețile copiilor.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Toni
Vârstă: 14 ani
Elev în clasa a V-a
Toni e un copil foarte timid și introvertit, iar marea lui pasiune este fotbalul și speră să fie un mare fotbalist într-o bună zi.
Din cauză că nu are acces la mijloacele necesare ca să participe la școala online, este în prag de abandon școlar.
Cea mai mare bucurie a lui ar fi ca școala să se deschidă cât mai repede. Doar cu ajutorul colegilor lui va putea să recupereze timpul în care nu a frecventat școala online și nu se va mai simți singur, încercând să se descurce cum poate.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Marian
Vârstă: 9 ani
Elev în clasa a II-a
Marian are doar 9 ani și este mândru să fie elev al clasei a II-a A. Locuiește împreună cu mama, sora și bunica într-o casă construită în afara localității, undeva într-o zonă izolată, dar asta nu l-a împiedicat să meargă la școală ca un soldățel. Este un elev conștiincios, disciplinat și responsabil, cum era de așteptat, cu rezultate foarte bune la învățătură.
Nu același lucru se poate spune, însă, și despre situația materială a familiei. Pentru că singurele lor surse de venit sunt alocațiile și mica pensie de urmaș a bunicii, nu își poate permite să ia parte la învățământul online și așteaptă cu nerăbdare să se reîntâlnească cu colegii lui.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Luca
Vârstă: 9 ani
Elev în clasa a III-a
Luca provine dintr-o familie numeroasă, aproape cât o echipă de fotbal: 7 copii și părinții. Poate acesta este și motivul pentru care este atât de pasionat de fotbal și activează în cadrul unui club pentru copii. Luca vrea să continue școala, dar tatăl lui și-a pierdut locul de muncă și familia nu își mai poate permite să asigure cele necesare frecventării școlii.
Fără o intervenție imediată, Luca este în risc de a abandona școala - situație cu șanse mici de recuperare.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Ionuț
Vârstă: 12 ani
Elev în clasa a IV-a
Ionuț și ai lui trăiesc în condiții foarte grele. Tatăl este tot timpul plecat pentru a le asigura traiul, iar mama, care și-ar dori să aibă grijă de ei, suferă de o boală foarte gravă, care o împiedică să facă acest lucru cum trebuie.
Așa că, din cauza absențelor, Ionuț a rămas repetent anul trecut. Anul acesta și-a propus să facă tot ce poate pentru a fi la fel ca și colegii lui, dar, din cauza pandemiei Covid-19, școlile s-au închis, iar el a rămas în afara orelor, deoarece nu are acces la învățământul online.
De Crăciunul acesta, își dorește ca școala să reînceapă așa cum știe el, să fie toți colegii în clasă împreună cu doamna lor învățătoare, să iasă la tablă și la finalul zilei să alerge cu toții la joacă.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Mihai
Vârstă: 12 ani
Frați / Surori: 6 (3 sunt în grija autorităților)
A învățat să citească pe stradă, de la alți copii. E prietenos și are înclinații sportive.
Familia nu a putut să-l înscrie la școală pentru că schimbau prea des locuințele (în care stăteau cu chirie) și pentru că abia reușeau să supraviețuiască - resursele minime pentru educație fiind imposibil de asigurat.
Între timp, părinții lui au primit informațiile necesare ca să-l înscrie în programul A Doua Șansă, dar pandemia i-a închis și ușa spre educație, odată cu închiderea școlilor.
Are nevoie de tot sprijinul nostru pentru a merge la școală și a ajunge să se bucure de A Doua Șansă.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Gabriela
Vârstă: 9 ani
Elevă în clasa a II-a
Gabriela s-a descurcat destul de greu în primii doi ani de școală, dar asta nu a determinat-o în niciun fel să renunțe. Ea vrea să își continue studiile, dar părinții nu au un loc de muncă, condițiile de locuit sunt nesatisfăcătoare, ceilalți 2 frați cer de mâncare, așa că nici vorbă de tablete sau Internet. Dar poate că o minune o va ajuta pe Gabriela să își termine studiile, măcar cele gimnaziale și liceale, și în felul acesta să îi fie mai ușor decât părinților ei să își găsească un loc de muncă.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: David
Vârstă: 11 ani
Elev în clasa a III-a
David este crescut împreună cu alți 2 frați mai mici doar de către mamă.
Deși locuiesc 4 persoane într-o singură cameră, fapt care afectează calitatea timpului alocat temelor și, deși a repetat clasa acum 2 ani, anul trecut a reușit să promoveze.
Acum vrea să își continue studiile și să fie un exemplu de urmat pentru frații lui mai mici, dar pentru aceasta are nevoie de acces la Internet și la cursurile online sau, și mai bine, de întoarcerea la școală.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Daniel
Vârstă: 13 ani
Daniel a fost nevoit să își ajute părinții, muncind alături de tatăl lui pentru asigurarea traiului zilnic. Nu a mers la școală, dar se descurcă cu cititul și cu scrisul. E un băiat sociabil, cu mulți prieteni, iar părinții se pot baza pe el că are grijă de frații și surorile mai mici.
A discutat cu părinții lui și, în ciuda sărăciei, în acest an era pregătit să înceapă cursurile școlare, dar închiderea școlii și trecerea la învățământul online din cauza pandemiei i-au luat acest vis.
Dacă ar primi o tabletă și mijloacele tehnice de care are nevoie ca să participe la orele online, ar deveni primul om din familia sa care merge la școală.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: George
Vârstă: 9 ani
Deși e un copil mai timid, George știe cum să se integreze rapid în jocul fraților mai mici, cu cele câteva mașinuțe pe care le au.
Daniel, fratele mai mare, l-a făcut să iubească fotbalul, dar visul lui este să cânte! Iubește muzica, o ascultă atent și nu-i ia prea mult până când începe să fredoneze și el.
În ciuda sărăciei pe care trebuie s-o înfrunte împreună cu familia, George nu și-a pierdut speranța și așteaptă cu nerăbdare să meargă la școală.
Se uită cu admirație la verișorii lui care au cărți și caiete și se întreabă „oare când voi fi și eu ca ei”?
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Alina
Vârstă: 11 ani
Alina e un copil ager. În ciuda greutăților, ochii încă-i strălucesc când se bucură.
Din cauza sărăciei nu a mers până acum la școală, dar a învățat câte puțin să scrie și să citească de la copiii de-o seamă cu ea care deja sunt elevi. Asta o face să creadă că la școală ar trebui să fie mult mai ușor să învețe astfel de lucruri.
Dacă părinții ei se gândesc zilnic la cum să le facă rost de hrană, ea se gândește zilnic la cum ar fi să ajungă o cântăreață celebră. Dar, înainte de asta, are un alt vis, unul mai realizabil: să reușească să devină și ea elevă și să primească lucrurile de care are nevoie ca să învețe și să ajungă cineva.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Bianca
Vârstă: 13 ani
Bianca are o privire delicată și o personalitate puternică.
Nu a putut fi înscrisă la școală pentru că nu are acte de identitate. Asistenții sociali de la Salvați Copiii o sprijină pentru obținerea actelor, dar este un proces care durează mult timp din cauza pandemiei Covid-19, așa că dosarul e în pronunțare.
În pronunțare a rămas și dreptul Biancăi la educație și alocația — care în cazul lor nu e puțin lucru — și orice altă formă de sprijin.
Până va merge la școală, a fost inclusă în programul Salvați Copiii, iar voluntarii o ajută să descifreze taine noi și să-și dea seama cum stă treaba cu scrisul și cititul.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Andrei
Vârstă: 16 ani
Andrei e un copil politicos, cu o personalitate caldă. Încearcă să zâmbească în fiecare moment, deși uneori e puțin intimidat de copiii care țin să-i amintească că e diferit.
La 16 ani, e nevoit să fie bărbatul în casă și să aibă grijă de mama și de frații lui. Are o mulțime de gânduri care nu-i dau pace, dar mai uită de ele când joacă fotbal cu prietenii lui.
A învățat să lucreze pe un calculator mai vechi pe care-l au în casă și s-a descurcat chiar foarte bine, dar are nevoie de un model mai nou, pe care să descarce aplicațiile moderne, de învățare online. Și are nevoie și de acte de identitate, care să îi asigure înscrierea la școală.
Acum își dorește două lucruri — să obțină acel certificat de naștere la care speră de ceva vreme și să poată să fie și el elev, pentru ca într-o zi să-i fie măcar un pic mai ușor.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Ioana
Vârstă: 10 ani
Elevă în clasa a III-a
Ioanei îi plac foarte mult păpușile, dar mai mult i-ar plăcea să poată să fie și ea prezentă alături de doamna învățătoare și de ceilalți colegi ai ei la ore.
Înainte de pandemia Covid-19 a încercat să nu lipsească de la școală, dar uneori a fost împiedicată de lipsa ghetelor sau a ghiozdanului. Acum, în perioada în care școala s-a mutat în online, nu a mai reușit să participe deloc la ore.
Dacă ar primi o tabletă și mijloacele tehnice de care are nevoie ca să participe la orele online, ar face tot posibilul să recupereze ce a pierdut și să fie mai pregătită pentru când se va întoarce la școală.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Ramona
Vârstă: 14 ani
Elev în clasa a VII-a
Chiar dacă până acum a fost la zi cu școala, după ce părinții ei au plecat la muncă în străinătate în cautarea unei vieți mai bune, Ramona este foarte aproape să o abandoneze pentru că e nevoită să fie și mamă pentru frații mai mici.
A rămas acasă să-i poată îngriji, dar acest lucru o împiedică să mai aibă legătura cu școala.
Îi place să deseneze case și spune că își dorește și ea una luminoasă și îngrijită... și să se întoarcă la școală.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Edi
Vârstă: 9 ani
Clasa a II-a
Pasiunea lui este desenul. Îi place atât de mult, încât desenează chiar și pe pereții din cameră.
Nu știe ce urmează, dar știe ce-și dorește: să poată să învețe în condiții normale, la fel ca ceilalți copii de vârsta lui.
O tabletă cu Internet ar fi bună, ar putea să o împartă cu fratele lui mai mic, Cipri.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Cătălina
Vârstă: 10 ani
Elevă în clasa a IV-a
Cătălina locuiește la țară și îi place să se joace cu copiii din comunitate.
De 8 ani, ea, tatăl ei și bunica paternă trăiesc într-o locuință modestă, fără venituri și fără condiții corespunzătoare pentru studiu.
A ajuns cu greu în clasa a IV-a, iar acum chiar și mica șansă de a continua școala i-a fost luată din cauza lipsei de acces la învățământul online.
Cătălina speră că, până la urmă, va avea și ea o tabletă și Internet.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Albert
Vârstă: 13 ani
Elev în clasa a V-a
Albert este nevoit să muncească alături de părinți ca să-și întrețină frații mai mici, dar nu mai are timp deloc de școală. Din această cauză se teme că va rămâne în afara școlii.
Visează ca într-o zi să devină un mare sportiv, dar, înainte de asta, ar vrea să termine școala unde nu a mai putut participa și din cauză că nu are acces la mijloacele necesare școlii online.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Bogdan
Vârstă: 10 ani
Elev în clasa a III-a
Cel mai mult îi place să se joace cu mașinuțele. Imaginația lui de copil îl ajută să meargă cu mașinuțele în locuri minunate.
Părinții nu au avut resursele necesare să îl crească, iar acum este în grija unei rude.
Își dorește să devină șofer când o să crească mare, iar pentru asta știe că trebuie să învețe să citească și să scrie corect. Anul acesta însă, din cauza pandemiei Covid-19, odată cu închiderea școlilor, copilul nu a putut participa la lecțiile online deoarece nu are niciun dispozitiv de învățare. Își dorește redeschiderea școlii, pentru că nimeni nu explică lecțiile mai bine ca doamna învățătoare.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Șerban
Vârstă: 15 ani
Elev în clasa a V-a
Șerban provine dintr-o familie monoparentală, iar greutățile prin care trece îl fac să se gândească tot mai puțin la școală.
Trecerea prin școală nu i-a fost ușoară, el fiind nevoit să repete clasa și, din cauza sărăciei, este în risc de abandon școlar.
Cu toate astea, încă speră că, dacă va avea puţin ajutor, va reuși să termine măcar învățământul obligatoriu împreună cu colegii de acum.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Cătălin
Vârstă: 11 ani
Elev în clasa a IV-a
Îi place nespus să joace fotbal cu prietenii, dar acum îl preocupă ziua în care va putea să învețe din nou.
A reușit să ajungă în clasa a IV-a, dar pandemia Covid-19 l-a adus și pe el în prag de abandon școlar, din cauză că nu are acces la mijloacele necesare ca să participe la școala online.
Vrea să învețe în continuare, să fie din ce în ce mai bun, și este nerăbdător să afle ce sunt aplicațiile și cum te ajută ele la școală.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Cipri
Vârstă: 6 ani
Elev în clasa pregătitoare
Îi place să decoreze pereții casei împreună cu Edi, fratele său mai mare.
Deși a apucat să meargă foarte puțin la școală, pentru că este în clasa pregătitoare, abia așteaptă să se întoarcă.
Până când se va întâmpla asta, își dorește cărți de colorat și caiete speciale, ca să poată exersa de acasă. Și mai e ceva: îi e dor de doamna învățătoare.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Gabi
Vârstă: 9 ani
Elev în clasa a II-a
Gabi este un băiat vesel și plin de energie. La școală era printre cei mai inventivi, jocurile lui și rezolvările inedite îl făceau plăcut printre copii.
Acum, însă, totul s-a schimbat, copilul a rămas acasă și nu poate să ia legătura cu colegii lui și cu doamna învățătoare, să găsească rezolvări ale problemelor, deoarece el nu are un dispozitiv modern de învățare online.
Ar fi telefonul tatălui, dar acesta pleacă toată ziua la lucru, iar seara nu se țin ore.
Copilul spune tuturor ce bine ar fi dacă ar putea să se reîntoarcă la școală, cum asta ar fi calea spre viitorul lui.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Măriuca
Vârstă: 12 ani
Elevă în clasa a IV-a
Măriuca e o fată isteață cu ochi strălucitori. La 12 ani, e doar în clasa a IV-a, dar asta din cauză că ea și părinții ei au fost plecați din țară vreme de 2 ani, și nu a putut frecventa școala.
Măriuca este interesată de învățătură și dornică de cunoaștere. Le-a spus copiilor că, dacă ar mai face cumva rost de dispozitive moderne, care să o ajute să participe la cursurile online, ar fi cel mai fericit copil.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Robert
Vârstă: 6 ani
Robert e un băiețel foarte atașat de mama lui. Despre tatăl său nu știe prea multe, pentru că a trecut ceva timp de când nu mai locuiesc împreună.
E încă prea mic ca să realizeze tot ce se întâmplă în jurul său. Îl interesează orice joc și chiar inventează el unele noi, dar numai după ce mănâncă puțin înainte.
Nu a mers la grădiniță și, chiar dacă nu spune prea multe despre școală, dorința lui de a descoperi și de a învăța e vizibilă — își desface mașinuțele până la ultima bucățică și le analizează ca să vadă cum au fost construite.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Mona
Vârstă: 14 ani
Elevă în clasa a VIII-a
Simona este sora mai mare a isteților de Andrei și Mihail, prezenți și ei în această expoziție.
E multă veselie atunci când frații se joacă, dar totul este umbrit de sărăcia în care trăiesc și de teama că nu vor mai merge la școală.
Simona își dorește din tot sufletul să se întâmple ceva minunat și să poată merge la liceu în această toamnă.
O tabletă conectată la net și Simona e pregătită să își continue parcursul spre o viață cu mai puține probleme decât acum.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Elena
Vârstă: 6 ani
Îi place să deseneze și încearcă să scrie, luând exemplul fratelui ei, Mihai. Familia locuiește în condiții modeste, iar Elena face și ea diverse treburi casnice ca să-și ajute mama.
Anul acesta, pandemia i-a închis ușa spre educație, odată cu închiderea școlilor, însă speră să meargă la școală de anul următor, când va putea să fie înscrisă în clasa pregătitoare.
Elena are nevoie de cărți și caiete adecvate vârstei ei, creioane colorate și jocuri interactive, care să o călăuzească pe drumul ei spre educație.
Photo credits @Radu Chindriș
Prenume: Vlăduț
Vârstă: 9 ani
Elev în clasa a II-a
Vlăduț are 9 ani și poți să-ți dai seama din privirea lui că îi place școala. Are rezultate foarte bune la învățătură, chiar dacă nu e ușor să înveți într-o familie numeroasă, cu 2 frați gălăgioși și încă unul foarte bolnăvior. Părinții lucrează, dar pentru că locuiesc cu chirie și sunt atât de mulți, nu pot să acopere toate cheltuielile. Așa că Vlăduț așteaptă cu sufletul la gură o tabletă și o conexiune la Internet cu care să poată participa la școala online.
Cine știe? Poate că Moșul, poate că începutul de an îi vor aduce toate acestea. Vlăduț rămâne încrezător și nu lasă zâmbetul să-i dispară de pe față nici măcar o secundă.
Photo credits @Claudiu Popescu
Prenume: Maria
Vârstă: 7 ani
Eleva în clasa pregătitoare
Maria este sora lui Marian, elevul mândru și conștiincios al clasei a II-a A, prezent și el în această expoziție.
Ea este doar în clasa pregătitoare, dar asta nu înseamnă că vrea să se lase mai prejos decât Marian. Din contră, dacă ar avea o tabletă de pe care să învețe online, probabil că ar începe să-l concureze serios pe fratele mai mare.
Photo credits @Claudiu Popescu
MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE
Grădinițe și Școli de vară
Educația protejează copiii de sărăcie, violență și abuz și îi ajută să râdă, să învețe, să mănânce, să se joace și să crească.
Educație preșcolară
Participarea la educație a copiilor romi este mai scăzută decât în restul populației, iar lipsa educației preșcolare influențează negativ parcursul școlar al copiilor.
Prevenirea abandonului școlar
Încercând să obțină venituri pentru a-și asigura existența, multe familii aleg să își implice copiii de timpuriu în muncă, iar educația nu mai constituie o prioritate.