Salvați Copiii susține educația juridică în rândul copiilor prin intermediul dezvoltării, implementării și promovării unor instrumente adaptate copiilor.
Copiii au nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta abilități care să le permită să-și asume responsabilități pentru propriile acțiuni și să aibă un rol activ în comunitate și societate. De-a lungul timpului, Salvați Copiii a derulat activități educaționale și de formare cu copii și specialiști în educație și prevenire, campanii de educație juridică și a elaborat materiale de educație juridică destinat adolescenților, dar și materiale destinate educatorilor și profesorilor, asistenților sociali, specialiștilor comunitari, specialiștilor în prevenire și altor profesioniști care lucrează cu adolescenți.
Materiale utile
- Educație juridică - Drepturile și vârsta ta
- Educație juridică - Dreptul de a fi protejat împotriva violenței
- Educație juridică - Contactul cu legea
- Adolescenţii – drepturi şi legi. Ghid pentru facilitatori
Toate aceste materiale au fost realizate de Salvați Copiii România în cadrul proiectului „Educație Juridică pentru Copii – Resurse Adaptate” (Children’s Legal Education – Adapted Resources; C.L.E.A.R.).
Proiectul Training Activities for Legal Experts on children rights (TALE)
Proiectul TALE, implementat în perioada 2015 – 2017, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (Programul pentru Drepturi Fundamentale și Cetățenie) își propune să asigure instruirea avocaților și altor categorii de profesioniști care reprezintă/asistă copii în proceduri judiciare cu privire la instrumentele internaționale care promovează și protejează drepturile copilului, precum și cu privire la implementarea corectă la nivel național a principiilor Liniilor Directoare privind justiția adaptată nevoilor copilului. Formarea asigurată în cadrul acestui proiect pune accentul pe elemente practice, abordate din perspectiva drepturilor copilului, și reflectă rezultatele activităților de consultare a copiilor care au experiența contactului cu sistemul de justiție.
În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au realizat activități de consultare a copiilor care au experiența contactului cu sistemul judiciar (fie în cadrul unor proceduri de dreptul familiei, fie ca victime ale unor infracțiuni). În aceeași perioadă s-a stabilit de comun acord cu Autoritatea Națională a Penitenciarelor o modalitate de a realiza consultarea cu copiii privați de libertate, iar consultarea a avut loc în luna iulie.
Pornind de la cele semnalate de copiii consultați, s-a alcătuit planul de formare a avocaților, iar în luna septembrie 2016 a avut loc o primă sesiune de formare, dedicată prezentării și aprofundării principalelor instrumente și mecanisme europene și internaționale relevante pentru protecția drepturilor copilului.
În luna februarie 2017 a avut loc cea de a doua sesiune de formare a profesioniștilor (avocați și mediatori). Această sesiune a fost vizat prezentarea și explicarea unor elemente relevante legate de psihologia copiilor aflați în contact cu sistemul judiciar, agenda incluzând prezentări, exerciții practice și sesiuni de întrebări și răspunsuri dedicate unor subiecte cum ar fi: tehnici de ascultare a copilului, comunicarea cu copiii și adolescenții, pregătire copiilor pentru audierea în instanță și importanța evaluării psihologice a copiilor victime ale abuzului sau altor infracțiuni.
Cea de a treia sesiune de formare a avut loc în iulie 2017 și a fost dedicată prezentării principiului interesului superior al copilului și analizării regulilor procedurale relevante pentru contactul copiilor cu sistemul judiciar.
Pornind de la rezultatele consultărilor cu copii, dar și de la principalele aspecte evidențiate de avocații, judecătorii și mediatorii care au participat la sesiunile de formare, Organizația Salvați Copiii, împreună cu ceilalți parteneri ai proiectului TALE pune la dispoziția celor interesați un instrument online de formare care să sprijine accesul la informații și instrumente practice de lucru cu copiii care participă la proceduri judiciare.
Parteneri:
Save the Children Italy (coordonator)
Scuola superiore dell’Avvocatura (IT)
Defence for Children International (BE)
Instituto de Apoio à Criança (PO)
La Merced Migraciones Foundation (SP)
University of Liverpool (UK)
Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA) – partener intern asociat
MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE
Grădinițe și Școli de vară
Educația protejează copiii de sărăcie, violență și abuz și îi ajută să râdă, să învețe, să mănânce, să se joace și să crească.
Educație preșcolară
Participarea la educație a copiilor romi este mai scăzută decât în restul populației, iar lipsa educației preșcolare influențează negativ parcursul școlar al copiilor.
Prevenirea abandonului școlar
Încercând să obțină venituri pentru a-și asigura existența, multe familii aleg să își implice copiii de timpuriu în muncă, iar educația nu mai constituie o prioritate.