Organizația Salvați Copiii a implementat alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în perioada mai 2021 – decembrie 2023, proiectul ”NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului”.
În cadrul proiectului NATALCARE, centrul de screening din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost dotat cu unul dintre cele mai performante ecografe din Europa. Cu ajutorul acestuia, medicii din cadrul SCJUC au putut oferi informații vitale gravidelor pe parcursul sarcinii.
3.380 de gravide din județele din Sud-Vest Oltenia au beneficiat de analize, ecografii și consultații gratuite, precum și consiliere pe parcursul sarcinii cu ajutorul asistenților sociali Salvați Copiii.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.
DESCRIERE PACHET SERVICII MEDICALE GRATUITE DE CARE POT BENEFICIA GRAVIDELE DIN DOLJ, GORJ, OLT, MEHEDINȚI ȘI VÂLCEA ÎN CADRUL PROIECTULUI NATALCARE LA CENTRUL DE SCREENING DIN CRAIOVA
1.Supravegherea unei sarcini normale
La gravida care nu deține documente medicale:
- teste de rutină ce se efectuează tuturor femeilor gravide în prima parte a sarcinii;
- analize gratuite serologice de screening pentru infecțiile din complexul TORCH, iar in funcție de particularitățile cazului, medicul poate decide și alte analize serologice de screening pentru alte infecții (Hepatita B, Hepatita C, Parvovirusul B19, HIV/SIDA, SARS-Cov-2, Varicela, Chlamydia Trachomatis, Streptococ de grup B, infecția gonococica);
- consultație prenatală gratuită (consultație de specialitate obstetrică-ginecologie și examen ecografic de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii);
- recoltarea citologiei exfoliative Babes – Papanicolaou, la toate gravidele care nu au nici una dintre investigațiile colului uterin mai recentă de 12 luni.
*Aceste servicii sunt incluse în îngrijirea standard prenatală a unei sarcini normale și vor fi indicate unui grup de minimum 2.800 de gravide din grupul țintă.
La gravida care deține documente medicale:
- analize ginecologice de rutină gratuite;
- consultație prenatală (consultație de specialitate obstetrică-ginecologie si examen ecografic de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii);
- recoltarea citologiei exfoliative Babes – Papanicolaou.
* Minimum 400 de persoane gravide vor beneficia de aceste pachete.
*Ambele pachete de servicii implică o primă consultație prenatală, respectiv prima evaluare a cazului.
2. Prima consultație gratuită presupune:
- stabilirea bilanțului stării generale de sănătate a femeii prin efectuarea examenului complet al tuturor aparatelor și sistemelor. Examenul medical general al gravidei va fi coroborat cu datele anamnestice, va fi completat eventual cu alte examene de specialitate și cu investigații paraclinice;
- confirmarea diagnosticului de sarcină, prin examen clinic, paraclinic; evaluarea factorilor de risc pentru ierarhizarea cazului: gravidă din grupa de risc scăzut (cu sarcină fiziologică) versus gravidă cu risc obstetrical crescut;
- stabilirea vârstei (datare a sarcinii, ca și stabilirea vitalității embrionului, localizarea sarcinii (confirmarea prezenței sacului gestational la nivelul corpului uterin), confirmarea unicității sarcinii (excluderea sarcinii generale/multiple);
- evaluarea asocierii de morbidități în sfera ginecologică, prin consultația de specialitate (obstetrică-ginecologie);
- examinare ecografică transvaginală.
* Cu ocazia primei consultații se va întocmi fișa medicală a gravidei, în care se vor consemna datele personale, istoricul sarcinii actuale, antecedentele personale fiziologice și patologice.
3. Screening prenatal gratuit (S11- S19+6 zile):
- consultație de specialitate;
- dublu/triplu test;
- ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale.
Dublul test de sarcină presupune parcurgerea a două etape, care trebuie să fie efectuate în aceeași zi, la maximum 24 de ore distanță unul față de celălalt:
- examen ecografic - morfologia fetală de trimestru 1
- examen de sânge - markeri biochimici fetali.
Dublul Test (Screening prenatal de trimestru I) este un test de screening de mare acuratețe, care permite depistarea riscului crescut pentru anomalii genetice la fat: Sindrom Down (trisomie 21); Sindrom Edwards (trisomie 18); Sindrom Patau (trisomie13).
Triplul Test-un test de screening care verifică trei parametri biochimici din sângele gravidei pentru a depista defectele de tub neural (spina bifida) și anomaliile cromozomiale (trisomia 13, 18 si 21 – sindromul Down).
Dacă rezultatul este pozitiv, testul a identificat risc pentru o anomalie cromozomială pe baza:
- datelor despre mamă (data de naștere, etnie, greutate, fumătoare/nefumătoare, dacă suferă de diabet).
- valorilor celor doi markeri biochimici din sângele venos matern prelevat
- datelor ecografice (vârsta biometrica, translucenta nucală).
Dacă rezultatul testului de screening pentru anomalii cromozomiale (testul combinat) este pozitiv și încadrează pacienta în grupa de risc înalt pentru cromozomopatii, acesteia i se va oferi manevra invazivă de diagnostic: biopsia de vilozități coriale sau amniocenteza (în funcție de particularitățile cazului respectiv).
4. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (edem gestational):
- consultație de specialitate obstetrică-ginecologie,
- analize de sânge și urină și examen ecografic.
*Min. 350 de persoane gravide vor beneficia de acest pachet de servicii.
5. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (hiperemeza gravidică ușoară):
- consultație de specialitate obstetrică-ginecologie
- analize de sânge și urină
- examen ecografic.
* Min. 150 de persoane gravide vor beneficia de pachete de astfel de servicii.
6. Supravegherea altor sarcini cu risc crescut (evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III):
- investigarea gravidelor ce prezintă acest risc prin consultație de specialitate
- examen ecografic
- cardiotocografie.
* Min. 900 de persoane gravide vor beneficia de aceste servicii.
7. Monitorizarea sarcinii cu risc crescut la gravida cu tulburări de coagulare/ trombofilii ereditare si dobândite: Screening trombofiliei.
* Min. 250 de persoane gravide vor beneficia de acest serviciu.
Alte servicii medicale gratuite de care gravidele pot beneficia la recomandarea medicilor:
- Biopsie de vilozități coriale - pacienta în grupa de risc înalt pentru cromozomopatii, i se va oferi manevra invazivă de diagnostic: biopsia de vilozități coriale sau amniocenteza (în funcție de particularitățile cazului respectiv).
- Amniocenteza este un test prenatal care permite obținerea de informații despre sănătatea copilului, folosindu-se o cantitate mică de lichid amniotic.
- Monitorizarea și tratamentul talasemiei și hemofiliei.
- Cordonocenteza – puncția transabdominală sau transvaginală a cordonului ombilical, sub control ecografic, în vederea obținerii unor mici cantități de sânge fetal.
*Min. 8 gravide vor beneficia de una dintre următoarele dintre aceste proceduri/servicii medicale, în funcție de recomandarea/trimiterea primită de la specialist, după ce au beneficiat de serviciul preventiv/ diagnosticare precoce.
România se menține printre primele locuri în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității infantile de 5,8 la 1.000 de copii născuți vii în 2019 (date definitive 2019, INS), cauza principală fiind nașterile premature.
România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul mamelor cu vârsta sub 15 ani și pe locul doi, după Bulgaria, la numărul mamelor cu vârsta sub 19 ani. Aproape 10% din nașterile din România provin de la mame adolescente.
Jumătate dintre gravidele minore din mediile rurale defavorizate nu au fost în timpul sarcinii la niciun control ginecologic și nu au făcut ecografiile recomandate.
Din totalul nașterilor în 2019 (199.720 nașteri), 749 nașteri provin de la mame cu vârsta sub 15 ani și 17.933 de la mame cu vârsta între 15-19 ani (date definitive pentru anul 2019, INS).
Din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 720 se află la prima naștere, iar 29 la a doua naștere.
Din 17.933 mame cu vârsta între 15-19 ani, 13.291 se află la prima naștere, 3.851 se află la a doua naștere, 710 la a treia naștere, 70 la a patra naștere și 11 la a 5-a naștere.
Începând din 2010, Salvați Copiii a inițiat programul Fiecare Copil Contează prin care și-a propus să-și concentreze eforturile pe dotarea maternităților cu echipamente medicale performante și, foarte important, pe dezvoltarea programelor de suport parental adresate familiilor din comunitățile defavorizate. O treime dintre decesele copiilor sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante (în zece ani de campanie, Salvați Copiii a dotat 100 de maternități din toată țara, cu 830 de echipamente medicale, ce au ajutat la salvarea a 100.000 de copii).
Îngrijirea prenatală a gravidelor, diagnosticarea timpurie și instituirea precoce a unui tratament și plan de tratament sunt instrumentele prin care poate fi asigurată atât sănătatea mamei, cât și cea a copilului. În cadrul programului, Salvați Copiii a creat o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Asigurăm suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică. Până în prezent, 56.000 beneficiari (mame, gravide, copii 0-5 ani) au fost susținuți în cadrul programului.
În perioada mai 2021 – decembrie 2023, Organizația Salvați Copiii implementează proiectul ”NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului”, alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Obiectivul general al proiectului vizează facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia, cu accent pe grupuri vulnerabile, la servicii de informare, educare, conștientizare și servicii medicale de înaltă calitate, orientate către prevenție, depistare precoce (screening prenatal), diagnostic și tratament precoce prenatal.
Proiectul se adresează unui număr de 3.200 de gravide ce au domiciliul/reședința în mediul urban și rural din regiunea Sud-Vest Oltenia, respectiv județele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea.
În cadrul proiectului sunt prevăzute activități care au un impact major și de lungă durată pentru gravide, servicii medicale de prevenție gratuite (consultații de specialitate obstretică-ginecologie, analize specifice, ecografii, screening prenatal, supraveghere sarcină), care vor fi acordate cu prioritate persoanelor dezavantajate.
Activitățile proiectului contribuie la reducerea diferențelor în starea de sănătate la nivelul comunităților pentru gravidele vulnerabile.
Rezultate așteptate:
- înființarea, funcționarea și dotatea unui centru de prevenție, depistare precoce (screening prenatal), diagnostic, tratament și monitorizare pentru principalele patologii associate sarcinii
- 3.200 de gravide beneficiare de servicii socio-medicale integrate: Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, sesiuni de informare și monitorizare pe toată perioada sarcinii.
Beneficiar: Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova
Partener: Organizația Salvați Copiii
Valoarea totală a proiectului: 11,804,996.72 lei
Proiectul este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Incluziune socială și combaterea sărăciei.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
ANUNT ACHIZIȚIE 1 – 25.08.2021
Organizația Salvați Copiii, în calitate de partener al proiectului NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, MySmis 149904, derulează procedura de achiziție servicii realizare film prezentare și servicii realizare și difuzare spot radio, necesare pentru implementarea activității de conștientizare, informare și educare a grupului țintă.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2021, POCU/921/4/9/149904.
Mai jos regăsiți documentele necesare în vederea participării operatorilor economici interesați la achiziția menționată. Atasat: Solicitare oferta pret servicii film_spot
ANUNT ACHIZITIE 2 – 25.08.2021
Organizația Salvați Copiii, în calitate de partener al proiectului NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, MySmis 149904, derulează procedura de achiziții servicii creare, editare și tipărire materiale de informare necesare pentru desfășurarea activităților de informare, educare și conștientizare derulate în regiunea Sud-Vest Oltenia la nivelul grupului țintă format din 3200 de gravide.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2021, POCU/921/4/9/149904.
Mai jos regăsiți documentele necesare în vederea participării operatorilor economici interesați la achiziția menționată. Atasat: Solicitare oferta pret materiale informare.
ANUNT ACHIZIȚIE 3 – 29.09.2021
Organizația Salvați Copiii, în calitate de partener al proiectului NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, MySmis 149904, derulează procedura de achiziție echipamente IT, utilizate în vederea elaborării materialelor și susținerii de prezentări în cadrul sesiunilor de informare, educare și conștientizare a grupului țintă.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2021, POCU/921/4/9/149904.
Mai jos regăsiți documentele necesare în vederea participării operatorilor economici interesați la achiziția menționată. Atașat: Solicitare oferta pret echipamente IT
ANUNȚ ACHIZIȚIE 4 - 22.11.2021
Organizația Salvați Copiii, în calitate de partener al proiectului NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, MySmis 149904, derulează procedura de achiziție materiale consumabile necesare pentru implementarea activităților prevăzute în cadrul proiectului.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2021, POCU/921/4/9/149904.
Mai jos regăsiți documentele necesare în vederea participării operatorilor economici interesați la achiziția menționată.
Solicitare ofertă de preț achiziție materiale consumabile
ANUNȚ ACHIZIȚIE 5 - 07.08.2023
Organizația Salvați Copiii, în calitate de partener al proiectului NATALCARE – Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, MySmis 149904, derulează procedura de achiziție materiale consumabile necesare pentru implementarea activităților prevăzute în cadrul proiectului.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2021, POCU/921/4/9/149904.
Mai jos regăsiți documentele necesare în vederea participării operatorilor economici interesați la achiziția menționată.
Solicitare ofertă de preț achiziție materiale consumabile – ataș.
Raport lunar procese verbale ale comisiei de evaluare a dosarelor și de selecție a grupului țintă
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_iulie 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_august 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_septembrie 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_octombrie 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_noiembrie 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_decembrie 2021
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_ianuarie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_februarie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_martie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_aprilie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selecție GT_mai 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_iunie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_iulie2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_august 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_septembrie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_octombrie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_noiembrie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_decembrie 2022
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_ianuarie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_februarie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_martie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_aprilie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_mai 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_iunie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_iulie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_august 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_septembrie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_octombrie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_noiembrie 2023
Raport lunar PV Comisie evaluare selectie GT_decembrie 2023
MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE
Cutia bebelușului
Facilitarea accesului gravidelor vulnerabile la servicii medicale și informații cu privire la îngrijirea sarcinii