Lipsa educației preșcolare influențează negativ parcursul școlar al copiilor, iar participarea la educație a copiilor romi este mai scăzută decât în restul populației.
Accesul la educația timpurie este un indicator crucial pentru parcursul ulterior al copilului. Rezultatele PISA indică faptul că diferența medie de punctaj obținut de adolescenții care au frecventat grădinița și cei care nu au avut acces la învățământ preșcolar este de 53 de puncte (echivalentul a peste un an de școală). Integrarea copiilor în grupe educaționale, în special a celor de vârstă școlară (6-7 ani), este esențială pentru recuperarea socială a acestora, pe termen lung.
În ceea ce-i privește pe copiii romi, studiile arată ca 76% dintre copiii și tinerii romi sub 19 ani nu au mers la grădiniță. De asemenea, trei sferturi dintre copiii romi care au abandonat școala nu au mers la grădiniță. Vulnerabilitatea mai crescută a romilor este subliniată și de estimarea că 4 din 5 copii care nu merg la școală sunt romi.
Salvați Copiii a dezvoltat, încă din anul 1998, programe de includere preșcolară și școlară a copiilor din medii defavorizate, cu prioritate romi. Urmărind creșterea accesului la educație preșcolară și îmbunătățirea nivelului de pregătire pentru școală, Grădinița Estivală a constituit o modalitate prin care copiii au fost atrași către școală, au fost ajutați să se integreze și a fost redus decalajul educațional față de copiii care au beneficiat de pregătire preșcolară tipică. Toate acestea au contribuit la scăderea riscului de abandon școlar al copiilor din grupul țintă, conducând pe termen lung la creșterea șanselor de pregătire profesională necesară unui trai decent.
Integrarea copiilor în grupe educaționale, în special a celor de vârstă școlară (6-7 ani), este esențială pentru recuperarea socială a acestora, pe termen lung. Odată integrați în programul estival derulat de Salvați Copiii, acești copii reușesc să rămână în sistemul de învățământ. În 2019, 640 de copii au fost înscriși în programul grădinițelor estivale, iar 96% dintre ei sunt înscriși mai departe în sistemul educațional de masă (grădinița/școala primară).
În contextul pandemiei de Covid-19, în anul 2021, 748 copii au participat la grupele de Grădiniță estivală. Dintre ei, 95% au fost înscriși mai departe în sistemul educațional de masă (grădinița/școala primară).
Până în prezent au fost incluși în grupele de pregătire estivală peste 10.290 de copii.
În 2021, în cadrul celor 39 de grupe de grădinițe de vară, s-au desfășurat programe educaționale pentru copiii din comunități defavorizate cu prioritate romi, de vârstă preșcolară, cu scopul de a reduce diferențele de dezvoltare psiho-educațională între copii, în prima zi de școală. În acest an, activitățile s-au desfășurat cu respectarea tuturor regulilor impuse de autorități pentru asigurarea desfășurării activităților în deplină siguranță pentru copiii și familiile acestora.
În cadrul activtăților estivale, părinții sunt implicați și ei pentru a înțelege importanța educației și a școlarizării copiilor. În școlile și grădinițele care participă la program, Salvați Copiii oferă servicii de consiliere pentru copii. Practica de până acum a Salvați Copiii România arată că acei copii care au participat la programul grădinițelor estivale au avut o rată mai mare de școlarizare.
Rezultatele evaluării impactului programului în arată că, în medie dintre copiii care au beneficiat de serviciile sociale și educaționale ale grădinițelor estivale Salvați Copiii, aproape 93% sunt școlarizați, doar 2,39% dintre ei sunt în afara sistemului de învățământ de masă (școală/gradință), iar diferența, de 4,78% se află în străinătate, în urma migrației economice a părinților.
„Eu nu am reușit să scriu toată viața, dar copilul meu a învățat literele într-o vară. Grădinița Estivală a făcut minuni cu copilul meu. Într-o zi, el mă va învăța și pe mine să scriu și să citesc.”
M. P., mama unui copil înscris la grădinița estivală.
Programul are ca scop creșterea nivelului de pregătire pentru școală, facilitarea accesului la educație preșcolară, diminuarea riscului de abandon școlar și înțelegerea de către părinți a necesității educației pentru viitorul copiilor lor. Prin intermediul acțiunilor educaționale ne propunem să contribuim la reducerea tratamentelor discriminative împotriva copiilor de etnie romă, creșterea interesului comunităților rome față de educație, diminuarea absenteismului și abandonului școlar, menținerea copiilor la școală pe o durată mai lungă și la creșterea șanselor de pregătire profesională pentru o viață independentă și decentă.
Copiii din Dallas, cartier al marginalizării, intră în prima grădiniță
În Dallas, cartier ieșean botezat astfel la începutul anilor 1990, locuiesc aproape 5.000 de persoane. Cartierul nu are doar un nume peiorativ: nu există drumuri astfaltate, iar condițiile de locuire sunt precare. În casele cel mai adesea fără electricitate, canalizare și apă curentă, în care locuiesc aproximativ 800 de persoane, copiii visează să poată sta într-o bancă de școală. În ultimii ani Salvați Copiii Filiala Iași a pregătit 120 de copii în programul Grădinița estivală și toți copiii au fost integrați școlar. Accentul principal este pus pe copiii de vârstă școlară, 6 – 7 ani, care, astfel, sunt integrați procesului de educație.
MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE
Prevenirea Bullyingului în Grădinițe
Salvați Copiii lucrează cu copiii, educatorii, consilierii și părinții pentru a crea în grădinițe comunități
bazate pe toleranță, respect, grijă și curaj.
Bullying - o nouă abordare
Bullying-ul a fost definit în multe moduri, iar cercetătorii adaptează permanent definiția bullyingului pentru că o definiție clară conturează și posibile soluții.
Resurse Utile
Bullyingul poate avea mai multe forme, iar copiii răspund difert la acest tip de agresiune. Aici veți găsi o serie de materiale care vă pot ajuta să preveniți/tratați bullyingul în grădinițe.