Skip to main content
2b969f5f-9580-4a68-995a-e9f3283b0764.JPG.webp

Consiliul Director Salvați Copiii

Membrii Consiliului Director susțin creșterea continuă a calității și impactului activităților desfășurate de echipa Salvați Copiii.

Membrii Consiliului Director sunt persoane entuziaste, dedicate cauzei Salvați Copiii, care dăruiesc din timpul, energia și cunoștințele lor copiilor. Membrii Consiliului Director se întrunesc de cel puțin trei ori pe an sau ori de câte ori este necesar, folosindu-și expertiza atfel încât tuturor copiilor și în special celor mai vulnerabili să li se asigure dreptul la viață, protecție, educație și participare. 


Membrii Consiliului Director


Mihai Gafencu – Președinte

Mihai Gafencu – Președinte

Medic primar pediatru și medic primar nefrologie pediatrică, coordonatorul Centrului regional de toxicologie și al laboratorului de dializă de la Spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara. Profesor universitar al departamentului de pediatrie al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Doctor în medicină. Este membru fondator al societăților române de nefrologie și urologie pediatrică, de terapie familială și sistemică, de flebologie și, de asemenea, membru în alte 10 societăți internaționale de profil. Formator avizat de Ministerul Sănătății în domeniul bunăstării copilului și autor/coautor al 15 cărți medicale și al peste 180 de articole științifice. Are o experiență extinsă în management și leadership, atât în ceea ce privește activitatea sanitară, cât și în domeniul promovării drepturilor copilului.

Din 2016 este președintele Organizației Salvați Copiii, fiind, între 2001 și 2015 vicepreședinte și coordonând, de peste 24 de ani, în calitate de președinte, activitatea filialei Timiș, una dintre cele mai active și puternice filiale ale Organizației Salvați Copiii.
E-mail: [email protected]

Gabriela Alexandrescu – Președinte executiv

Promotor al drepturilor copilului, specialist în drept umanitar internațional și economie. De 27 de ani, Președinte Executiv al Salvați Copiii România. Membru în Grupul Decizional al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care  promovează drepturile copilului, care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.  A fost membru în Board-ul Save the Children și este în prezent membru în Grupul European de Advocacy Save the Children. Are studii în Planificare și Cibernetică (Academia de Studii Economice, București), Drept Umanitar Internațional (Facultatea de Drept din București, în colaborare cu UNHCR) și Drepturile Copilului (Universitatea din Ghent, Belgia) și este Doctor în Sociologie. Coordonează o echipă de 250 de angajați și 2.000 de voluntari, la nivelul întregii țări.

Începând din 2015, a fost inclusă anual în top 50 cele mai influente femei din România, realizat de revista Forbes. Este recunoscută pentru expertiza sa în planificare strategică și bugetară, management de echipă, management de programe, lobby și advocacy, comunicare și strângere de fonduri.

E-mail: [email protected]


Liviu Sfrija – Vicepreședinte

Liviu Sfrija

Om de afaceri cunoscut și de succes, deținând multe poziții cheie în management, în special în industria F.M.C.G. Cu studii în matematică, informatică, business și administrație publică, Liviu Sfrija a lucrat în cadrul companiei Henkel timp de 16 ani, fiind, pe rând, Director de Vânzări & Membru în Comitetul Executiv al Henkel România, Director Adjunct, Director General și  Președinte Henkel România și Director General al Diviziei de  Detergenți pentru  România și Republica Moldova. Timp de 7 ani a fost președintele Asociației Române a Producătorilor de Detergenți și Cosmetice. A înființat și condus în anii 2013-2014 compania Terrabisco S.A.. 

S-a alăturat Consiliului Director al Organizației Salvați Copiii în 2008, fiind apreciat pentru gândirea strategică și abilitățile analitice. 

E-mail: [email protected]


Camelia Șucu – Membru

Camelia Șucu este o persoană publică din România, un antreprenor respectat și apreciat.  Având un interes permanent în dezvoltarea de noi idei de business, numele său este asociat cu multe branduri puternice din cele mai diverse domenii, cum ar fi: Class Living, Iconic Food Wine & Design, Iconic Health, Class Băneasa Residential și Piața de Gros Abundia. Având la bază studii medicale, și-a dezvoltat ulterior o carieră de succes în afaceri, fiind, de foarte multe ori, premiată pentru realizările sale antreprenoriale. Susține, de asemenea, programe de antreprenoriat pentru tineri și este membru în mai multe organizații neguvernamentale care activează în domeniul social, fiind un exemplu de implicare.

Din 2013 este membru în Consiliul Director al Organizației Salvați Copiii. 

E-mail: [email protected]


Daniel Badea – Membru

Daniel Badea

Managing Partner al Clifford Chance Badea, biroul din București al uneia dintre cele mai importante case de avocatură din lume. Absolvent al Facultății de Drept a Universității București în anul 1998 și membru în Baroul București din 1999, Daniel Badea a început să profeseze încă din anii de facultate ca avocat în biroul din București al casei de avocatură Burns Schwartz. A continuat sa profeseze în Bucuresti și Londra, iar în anul 2002 a pus bazele casei de avocatură care operează în prezent ca subsidiară locală a Clifford Chance, fiind singurul birou de avocatură din România pe deplin integrat într-o firmă de avocatură globală de top. Biroul coordonat de Daniel Badea acoperă întreaga paletă de servicii juridice și se implică în mod constant în tranzacții complexe, fapt ce i-a adus nominalizarea și/sau recunoașterea de „Firma de avocatură a anului în România”, în cadrul unor ceremonii de prestigiu din domeniu, precum Chambers Europe Awards și IFLR European Awards.

Este recunoscut drept unul dintre cei mai performanți profesioniști în domeniul financiar-bancar și al piețelor de capital (primind distincția Eminent Practitioner în ghidul juridic Chambers & Partners). În cei peste 20 ani de activitate profesională, a acordat asistență juridică unor importante bănci de investiții și comerciale, investitori financiari și companii care desfășoară activități în România și a fost implicat în numeroase tranzacții de referință pe piața internă și internațională. Având o solidă expertiză tranzacțională și o înțelegere profundă a domeniilor de business, a acordat, în ultimii 12 ani, consultanță strategică în litigii complexe și pe aspecte privind managementul riscului.
Este membru în Board-ul Aspen Institute Romania și fondator și membru în Board-ul fundației britanice Romanian Education Trust, o organizație non-profit care acordă burse tinerilor români acceptați la cele mai importante 10 școli de MBA din Europa.

Din 2011 este membru în Consiliul Director al Organizației Salvați Copiii.

E-mail: [email protected]


Măriuța Simionescu – Membru

Măriuța Simionescu

Fondator și președinte la filialei Salvați Copiii Reșita, Caraș-Severin. Având studii în economie, fizică și chimie (Academia de Studii Economice din București și Universiatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), și-a dedicat viața copiilor și promovării drepturilor lor. Coordonează activitatea filialei Salvați Copiii Reșita, Caraș-Severin din 1995, mobilizând echipa, voluntarii și membrii comunității pentru a asigura servicii psiho-socio-educaționale integrate pentru copiii din comunități defavorizate și familiile acestora și pentru a promova drepturile copiilor în rândul copiilor, cadrelor didactice, autorităților și publicului larg.

Cu o experiență îndelungată în management de programe și management de echipă, este membru în Consiliul Director al organizației Salvați Copiii din 2015. 

E-mail: [email protected]


Liviu Drăgan – Membru

Liviu Drăgan

Absolvent Magna Cum Laude al Universității Politehnice București, Liviu Drăgan a creat două dintre cele mai puternice branduri IT românești la nivel internațional - TotalSoft și Charisma, mărci care reprezintă o importantă carte de vizită pentru industria autohtonă de software, ajungând sub conducerea sa să furnizeze soluții software pentru peste 1000 de clienți la nivel global. În calitate de membru fondator și de Președinte al ANIS (perioada 2005-2011), Liviu Drăgan s-a implicat activ în promovarea industriei IT românești. La începutul anului 2018, pornește o nouă poveste de succes – DRUID (www.druidai.com) – o companie ce dezvoltă asistenți inteligenți (chatbots), bazați pe tehnologii inovatoare precum Machine Learning și Inteligență Artificială. Chatboții DRUID contribuie la digitalizarea și automatizarea proceselor și fluxurilor de business în industrii precum Servicii Financiare, Comerț, Sănătate sau Servicii, dar sunt și asistenți digitali pentru managerii și angajații din departamentele de HR, Vânzări, Financiar sau Suport Clienți. S-a alăturat Consiliului Director al Organizației Salvați Copiii în 2016.

E-mail: [email protected]

Ioana Atasiei – Membru
 
Ioana Atasiei

Avocat de 13 ani, specializată în cauze civile, absolventă de Drept și Psihologie la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. A studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Nice Antipolis din Nice, Franța. Are un Master în Drepturile Omului la Universitatea Central Europeană din Budapesta. A lucrat la Defence for Children International Geneva, Elveția, Curtea Europeană a Drepturilor Omului Strasbourg, Franța. Este în echipa Salvați Copiii din 2006, din 2015 președinte al filialei Salvați Copiii Iași, una dintre cele mai active și influente filiale ale organizației, iar în 2020 s-a alăturat Consiliului Director al Organizației Salvați Copiii.
E-mail: [email protected]



Iulian Trandafir - Membru 

Iulian Trandafir

Este Director General al Alliance Healthcare Romania, parte a Walgreens Boots Alliance. A absolvit Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Politehnica București, urmând apoi specializări în management la Open University, Milton Keynes, UK.  Deține un EMBA la Kennesaw State University, Atlanta – Georgia, USA. Are o îndelungată experiență în vânzări, marketing și management, fiind Director de Vânzări la Whirlpool România, Director de Marketing la Ropeco București, iar, din 1997, fiind, pe rând, Director de Vânzări, Director Executiv și, din 2012, Director General la Farmexpert (Alliance Healthcare Romania). 

Din 2018 este membru în Consiliul Director al Organizației Salvați Copiii.

E-mail: [email protected]

MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE

Unde suntem activi

În prezent, Salvați Copiii România derulează activități în 14 județe și în București, atât prin intermediul filialelor, dar și a birourilor locale.

Citește mai mult

Președintele Executiv

Gabriela Alexandrescu este Președintele Executiv Salvați Copiii România.

Citește mai mult

Parteneri

Mulțumim tuturor partenerilor noștri, care susțin cauza Salvați Copiii și înțeleg importanța mobilizării și a eforturilor comune astfel încât copiii din România să poată avea un viitor mai bun.

Citește mai mult
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE