Skip to main content

Argeș


PROGRAMUL ,,ȘI NOI AVEM DREPTURI!’’


Unul dintre cele mai importante programe desfășurate de Filiala Argeș este „Și noi avem drepturi!”, primul proiect prin care filiala și-a început activitatea. De-a lungul timpului, programul a fost implementat în majoritatea școlilor și liceelor din Pitești și, în ultimii ani, extins și la grădinițe.

Programul „Și noi avem drepturi” are ca obiectiv informarea copiilor pentru conștientizarea drepturilor și responsabilităților proprii în conformitate cu convenția ONU, sensibilizarea adulților cu privire la respectarea drepturilor copilului, precum și stimularea implicării copiilor și tinerilor în programe și acțiuni sociale.

Principalele componente ale programului includ sesiuni interactive de informare de la egal la egal, coordonate de voluntari, prin care sunt promovate drepturile și responsabilitățile copilului în grădinițe, școli și licee, cursuri de formare pentru cadrele didactice, precum și concursuri de proiecte adresate elevilor și profesorilor. Programul abordează și dezbate teme importante precum drepturile copiilor, discriminarea, violența și bullying-ul, oferind copiilor spațiu pentru dialog și reflecție asupra acestor subiecte.

În cadrul proiectului „Și noi avem drepturi!”, cu o echipă formată din 34 de voluntari activi și în parteneriat cu 108 unități educaționale, au fost organizate cursuri de formare pentru voluntari și cadre didactice, întâlniri lunare, campanii stradale și numeroase activități tematice. Printre acestea se numără acțiuni dedicate Zilei Copiilor Străzii, Zilei Copiilor cu Sindrom Down, Zilei Europei, Zilei Actelor de Caritate, campaniilor 3,5%, precum și participarea la târguri tematice precum POLIFEST, CARIERA TA și PITASO.


Prin intermediul acestui program, au fost informați 14.441 de copii, dintre care 2.903 din mediul rural, astfel:
- 3.361 copii din ciclul preșcolar
- 3.821 din ciclul primar
- 4.685 din ciclul gimnazial
- 2.574 din ciclul liceal


PROGRAMUL ,,ORA DE NET’’


Ora de Net este un program educativ european, unic în România, derulat de Salvați Copiii, care promovează utilizarea Internetului într-un mod creativ, responsabil și sigur pentru copii, adolescenți, părinți și profesori. 
Programul include ateliere și sesiuni de formare pe teme precum siguranța online, cetățenia digitală, cyberbullyingul, sextingul, reputația digitală și dependența de mediul online, fiind completat de linia de consiliere ctrl_AJUTOR, destinată sprijinirii copiilor, adolescenților și părinților, precum și de platforma de raportare esc_ABUZ, dedicată semnalării conținutului ilegal sau abuziv de pe internet. Voluntarii au un rol activ în derularea atelierelor din școli, dezvoltarea de materiale digitale, campanii de conștientizare online, sprijinirea evenimentelor tematice și organizarea de activități interactive, precum jocuri și quiz-uri educative.


PROTECȚIA COPIILOR RĂMAȘI SINGURI ACASĂ


Plecarea  părinților la muncă în străinătate reprezintă una dintre principalele probleme cu care se confruntă copiii din județul Argeș, aceștia devenind mai vulnerabili emoțional în lipsa unuia sau a ambilor părinți.
În cadrul Centrul de zi Creștem Împreună din Pitești, copiii rămași singuri acasă beneficiază de sprijin educațional și social, consiliere psihologică, activități de socializare, excursii și tabere. De asemenea, sunt oferite servicii specializate persoanelor care au în grijă acești copii, toate activitățile având ca scop reducerea impactului emoțional al migrației economice a părinților.
Voluntarii au un rol esențial, implicându-se în sprijin educațional, activități recreative, suport emoțional, organizarea de evenimente speciale și campanii locale de promovare și strângere de fonduri pentru susținerea centrului.


SĂNĂTATEA MAMEI ȘI A COPILULUI


O prioritate a Filialei Argeș este reducerea mortalității infantile, prin dotarea maternităților cu echipamente medicale și prin sprijin direct acordat comunităților vulnerabile. În urma campaniilor de strângere de fonduri din ultimii patru ani, Secția de Neonatologie a Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost dotată cu două incubatoare, un ventilator de suport respirator și un ecograf multidisciplinar, contribuind astfel la salvarea copiilor născuți prematur în județul Argeș.
În completarea acestei intervenții, Filiala Argeș implementează proiectul care vizează reducerea mortalității infantile prin educație pentru sănătate, informare pentru gravide și copiii de până la 5 ani, precum și distribuirea de suplimente nutriționale în comunitățile Mălureni și Călinești.
Voluntarii se implică activ în ateliere de educație pentru sănătate, sprijin logistic, activități pentru copiii mici, mentorat pentru mame și campanii de informare în comunități.


EVENIMENTE NAȚIONALE


De asemenea, Filiala Argeș participă activ la evenimentele naționale organizate de Salvați Copiii România, care au ca scop promovarea participării copiilor și recunoașterea implicării voluntarilor. Printre acestea se numără Forumul Național al Copiilor, unde copiii cel mai bine pregătiți din cadrul filialei sunt selectați pentru a lua parte la întâlniri cu reprezentanți ai autorităților, având oportunitatea de a-și exprima opiniile privind respectarea drepturilor copilului. Totodată, Filiala Argeș organizează Întâlnirea Anuală a Voluntarilor, dedicată recunoașterii și aprecierii contribuției voluntarilor implicați în activitățile filialei.


 

Date de contact Salvați Copiii Filiala Argeș: 

Coordonator local: Alexandra Grigorescu 
Adresa: Bd. I.C. Brătianu, Bl. B3, parter, 110003 - Pitești 
Telefon: +40 749.545.838
E-mail: [email protected]  / [email protected]