Brașov

Biroul local din Brașov acționează pentru respectarea drepturilor copilului, prin organizarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publice, a campaniilor de informare și prevenire și sprijinirea tuturor copiilor.

În prezent, peste 150 de voluntari din Brașov, împreună cu psihologi, cadre medicale, cadre didactice sunt alături de noi în proiectele și activitățile derulate în Centrul de Sprijin, în instituții de învățământ, în spațiul public sau în comunitățile defavorizate. 
 

Protecția copiilor rămași singuri acasă

 

Salvați Copiii Brașov derulează, începând din anul 2012, programul Protecție și educație pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, prin centre de zi situate în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 9 „Nicolae Orgidan” Brașov și, din anul 2015, al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Brașov. Oficial, sunt aproximativ 1.512 de copii în judetul Brasov, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Neoficial, sunt mult mai mulți, pentru că foarte mulți părinți nu au declarat autorităților în grija cui și-au lăsat copiii. Prin echipa de specialiști și voluntari implicați, Centrul de zi oferă servicii complexe pentru acești copii și pentru persoanele în grija cărora au rămas cei mici. Până în prezent, peste 180 de copii și 50 de părinți/aparținători au beneficiat de aceste servicii.

Activitățile educative se desfășoară zilnic, pe parcursul a 2-3 ore și sunt dedicate realizării temelor, învățării diverselor lecții, poezii sau formule matematice, precum și altor activități educative. Organizăm și activități recreative, de socializare și culturale: excursii, vizite la muzee și obiective turistice, vizionări de filme și spectacole de teatru, sărbătorirea zilelor de naștere, competiții sportive, ateliere de lectură, pictură și activități în aer liber. Acțiunile extrașcolare completează activitățile zilnice, copiii bucurându-se de experiențe interesante, educative și distractive. 

Împreună cu psihologii din cadrul centrului susținem activități de consiliere psihopedagogică și socială, individuală și de grup, în sprijinul copiiilor și în ajutorul părinților rămași în țară / bunicilor / altor rude în grija cărora se află copiii. În același timp, acordăm suport și părinților prin activități de tip Școala Părinților: ședințe cu părinții, întâlniri individuale, activități de suport psihologic și suport social și susținem dezvoltarea comunicării copii – părinți prin intermediul calculatorului și realizarea de scrisori și felicitări. 

Voluntarii implicați în activitățile cu copiii desfășoară săptămânal sesiuni de terapie de grup, activități educative și meditații cu copiii centrului. 

Parteneri locali: Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Direcția de Servicii Sociale Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov Școala Gim. nr. 9 “Nicolae Orghidan” Brașov, Școala Gim. Nr. 1 Brașov. 
 

Educație pentru sănătate

 

Proiectul „Alegeri sănătoase” este un program de educație pentru un stil de viață sănătos pentru copii și adolescenți desfășurat în parteneriat cu Liceul Teoretic Johannes Honterus din Brașov, Școala Gim.Viștea de Jos și Grădinița cu Program Prelungit Viștea de Jos. Scopul este de a sprijini dezvoltarea unei culturi școlare de promovare a sănătății copilului, fizică și emoțională, precum și de protecție a acestuia împotriva oricărui comportament violent.

Grupul țintă este format din beneficiarii direcți din cadrul școlilor mai sus menționate și anume: 20 copii de vârstă preșcolară, 120 de copii din învățământul primar și gimnazial și aproximativ 400 elevi de liceu, precum și 60 de părinți participanți la dezbateri. Au fost pregătiți ca peer educatori un număr de 10 voluntari, studenți brașoveni, iar 15 cadre didactice, psihologi școlari și asistenți medicali au fost formați pentru a organiza în școlile lor activități de informare și promovare a sănătății și prevenirii violenței în rândul elevilor.

Activitățile principale desfășurate în cadrul școlilor menționate au vizat sesiuni de informare, elevii participând activ, alături de cadrele didactice, prin urmărirea de materiale video pe temele bullying-ului, alimentație sănătoasă, exerciții fizice, sau sub forma brainstorming-ului, copiii fiind organizați în grupuri pentru a le expune diferite studii de caz.

Au fost abordate, în funcție de cateogia de vârstă, teme precum: sex versus intimitate și iubire, despre riscul BTS și sarcină în adolescență; Abc-ul regulilor de nutriție corectă, acceptarea imaginii corporale, mituri despre comportamentul de consum; riscuri pentru sănătate și dezvoltare fizică a consumului de subsante interzise, dezvoltarea de abilități emoționale (ex. managementul emoțiilor negative de furie, frică, frustrare, tristețe, rușine, stres) și dezvoltarea de abilități sociale, cu accent pe inițierea și menținerea relațiilor interumane, managementul conflictului și a comportamentelor agresive, rezolvarea de probleme, dezvoltarea abilităților de lucru în echipă. De asemenea, s-au organizat ședințe cu părinții cu scopul dezvoltării abilităților emoționale și empatice pentru o mai bună înțelegere a propriilor copii.

 

Sănătatea mamei și a copilului

 

Proiectul „Siguranță prin educație pentru nutriție și sănătate”, început în martie 2017, care are ca scop îmbunătățirea sănătății și a statusului nutrițional al gravidelor, mamelor și copiilor sub 5 ani din comunitățile dezavantajate, a fost implementat în municipiul Săcele și în comuna Tărlungeni. Până în prezent, 204 copii cu vârstele cuprinse între 0 și 5 ani, 28 de femei gravide și 105 mame sunt asistate în program, 101 copii cu vârstele cuprinse între 0 și 5 ani au beneficiat de hrană, 48 de mame și femei gravide au beneficiat de hrană, suplimente nutriționale și transport, iar 132 de părinți și tineri au beneficiat de educație pentru sănătatea reproducerii și educație pentru sănătate. 

Obiectivele noastre sunt: îmbunătățirea cunoștințelor beneficiarilor despre supravegherea sarcinii, importanța controlului medical periodic al nou-născutului și copilului mic, despre naștere și alăptare în rândul gravidelor și mamelor, ameliorarea statusului nutrițional al gravidelor, mamelor care alăptează și al copiilor sub 5 ani, pregătirea gravidelor pentru naștere, îngrijirea și hranirea copilului, acordarea de suplimente nutritive și alimente de bază.

Parteneri locali: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Consiliul Local Săcele, Consiliul Local Tărlungeni.
 

Date de contact Salvați Copiii Biroul Local Brașov:

Coordonator local: Carmen Clinci
Adresa: Str. Agrișelor 10, corp B, et. 1 (Școala 5), 500096, Brașov
Telefon: +40 744 360 911
Fax: + 40 268 332 253
E-mail: [email protected]

Mai multe în această secțiune

Argeș

Argeș

Filiala Argeș a luat naștere în 1991, de-a lungul timpului fiind desfășurate activități care vin în sprijinul copiilor și prin intermediul cărora se asigură că drepturile copilului sunt respectate și că protecția copilului este prioritară.

Citește mai mult

București