Cum încurajăm copilul să încerce experiențe noi
Joi 18 August 2022
Cum să ne încurajăm copilul să încerce experiențe noi
Majoritatea adulților recunosc că la un anumit moment le-a fost teamă să încerce experiențe noi. Nu s-au simțit confortabil să facă lucruri la care nu se simțeau suficient de buni, așa că au încercat să le evite.
Frica este un răspuns tipic la situațiile sau provocările noi. Astfel de situații îi fac pe copii să se simtă nesiguri, vulnerabili, lipsiți de putere sau anxioși, iar copiii ajung să se simtă nesiguri și fără control.
Prin urmare, mulți copii ajung să evite situațiile nefamiliare. Prefer să nu riște să încerce lucruri noi și astfel ajung să piardă diverse oportunități și să-și dezvolte un pattern negativ care va persista până la vârsta adultă.
Vă vom prezenta, în continuare, câteva strategii și activități pe care le putem folosi pentru a ne ajuta copiii să nu se teamă de situații sau activități noi.
Încurajați efortul depus și progresul
Copiilor le poate fi teamă să încerce lucruri noi din diferite motive, cum ar fi mediul, educația primită, experiențele trecute sau temperamentul.
Teama poate să apară frecvent dacă un copil a învățat că primește lauda și susținerea părinților doar atunci când are succes în ceea ce întreprinde. De aceea este important să lăudăm efortul și progresul copilului, nu doar succesele pe care le are.
Stima de sine scăzută poate fi un alt factor care influențează negativ dorința copiilor de a încerca lucruri noi. Atunci când le arătați copiilor că îi iubiți și îi acceptați chiar și atunci când nu au succes în ceea ce fac le îmbunătățiți stima de sine.
Atunci când copilul încearcă ceva nou, spuneți-i că sunteți mândru de curajul pe care l-a arătat și va fi dornic să încerce și alte lucruri noi în viitor.
Puneți întrebările potrivite
Atunci când copilul se teme să încerce activități noi sunt câteva întrebări care vă pot ajuta:
Dacă vreți să-l ajutați să-și depășească frica, îl puteți întreba:
Introduceți pauze în procesul de învățare
Chiar dacă este bine să vă încurajați copilul să încerce lucruri noi, este bine să evitați să puneți prea multă presiune pe el. Obiectivul este ca experiența învățării unei abilități noi să fie una pozitivă, pentru ca cel mic să nu devină și mai refractar la a încerca ceva nou.
În loc să-l împingeți constant să-și depășească limitele, lăsați-l să-și ia pauze scurte, după care să se reîntoarcă cu mai multă energie la sarcina inițială. Dându-i astfel de pauze, el se va simți mai calm, mai confortabil, iar experiența va deveni una pozitivă.
Folosiți jocul de rol
Dacă copilului îi este teamă de o situație socială nouă, faceți înainte acasă un joc de rol prin care să-l ajutați să se pregătească, să-și dezvolte încrederea în forțele proprii și să-și crească nivelul de confort.
Dacă îi este teamă de prima întâlnire cu învățătoarea, jucați-vă de-a școala, unde dumneavoastră veți fi învățătoarea, și puneți-l să exerseze interacțiunile posibile din prima zi de școală.
Astfel de jocuri de rol îl vor ajuta pe copil să se familiarizeze cu situațiile noi. Puteți pune în practică chiar și cel mai rău scenariu posibil, pentru ca cel mic să se simtă pregătit, iar teama lui va scădea.
Faceți o ”scară a curajului”
Scara curajului îl ajută pe copil să identifice etapele pe care trebuie să le parcurgă până la atingerea obiectivului său, și anume, deprinderea unei abilități noi sau depășirea unei frici.
De exemplu, dacă copilul se teme să cânte la un instrument în fața unui public numeros, atunci prima dată va exersa în fața părinților, apoi în fața câtorva prieteni buni, apoi în fața familiei extinse, etc. Fiecare treaptă a scării îl va aduce pe copil cu un pas mai aproape de obiectivul de a cânta cu încredere în fața unui public numeros și necunoscut, iar între timp, nu uitați să-i lăudați progresul, pentru a-l motiva să meargă mai departe.
Dacă ne dorim să avem copii care depun tot efortul pentru a-și atinge potențialul maxim trebuie să îi ajutăm să depășească frica de a încerca lucruri noi. Strategiile și activitățile pe care le-am prezentat îi vor ajuta pe copii să se simtă mai încrezători și să acumuleze experiențe pozitive atunci când încearcă ceva nou și astfel, în timp, vor învăța să nu se mai teamă de situațiile noi.
Tradus și adaptat de Laura Stanciu, medic specialist psihiatrie pediatrică. Sursa: https://biglifejournal.com/blogs/blog/encourage-child-to-try-new-things

- Spune-mi un lucru pe care ai vrea să-l faci, dar pe care ți-a fost teamă să-l încerci până acum. Cum te pot ajuta cu asta?
- Cât de mult crezi că îi ia unei persoane să învețe ceva nou, cum ar fi să cânte la un instrument sau să învețe un sport nou?
- Te poți gândi la vreo activitate la care o persoană să fie bună din prima, fără să trebuiască să o învețe și să o exerseze?
Dacă vreți să-l ajutați să-și depășească frica, îl puteți întreba:
- Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?
- Ce argumente ai că acest lucru se va întâmpla în cazul tău?
- Ce este cel mai probabil să se întâmple?
- Ce i-ai spune unui prieten care trece prin aceeași situație ca tine?