Skip to main content
42957e41-ab95-4e94-8eb3-3e99ebe016ad.jpg.webp

Cum redirecționezi 3,5% din impozit către o șansă la viață pentru copii

Joi 6 Mai 2021
Anul trecut, pandemia a adus și mai multe provocări pentru un sistem medical, și așa, îngenunchiat de neputință.

În secțiile de pediatrie ale spitalelor, copiii cu vârste mai mici de 4 ani ajung cel mai des în pericol de a-și pierde viața din cauza leziunilor traumatice, afecţiunilor aparatului respirator, cancerului și malformațiilor congenitale. Toate aceste tipuri de afecțiuni necesită nu doar priceperea medicilor, ci și echipamente medicale de ultimă generație, tratamente inovatoare și o abordare holistică, care de multe ori lipsește în spitalele din România din cauza resurselor extrem de reduse.

Statisticile arată că numai în rândul pacienților cu vârsta până la un an, 1200 dintre ei își pierd viața în fiecare an. Născuți prematur sau cu malformații congenitale, mulți dintre acești micuți nu au acces la incubatoare performante sau la investigații avansate care pot să depisteze în timp util diagnosticul corect. România poate, astăzi, să îngrijească doar 50% din copii născuți prematur.

Programele Salvați Copiii de susținere a spitalelor
Încă din 2010, Salvați Copiii derulează continuu programe de reducere a mortalității infantile, ajutând la salvarea a peste 100.000 de copii. Obiectivele noastre sunt în continuare dotarea maternităților și a secțiilor de pediatrie cu echipamente medicale performante și dezvoltarea programelor de suport pentru familiile din comunitățile defavorizate.

Echipamentele în care investim cel mai frecvent sunt incubatoare pentru terapie intensivă neonatală, mese de resuscitare, ventilatoare neonatale, monitoare pentru funcții vitale, pulsoximetre, lămpi de fototerapie, aparate de radiologie, baloane pentru reanimare, analizoare de gaze, aparate pentru vizualizarea sistemului venos. În mod normal, niciunul dintre aceste echipamente nu ar trebui să lipsească din spitale. Realitatea ne arată, însă, că unele maternități din țara noastră folosesc încă incubatoare produse în 1977, având o tehnologie de mult depășită de timpuriile actuale și problemele existente.

Redirecționează cei 3,5% din impozitul pe venit către dotarea maternităților și a secțiilor de pediatrie din România!Una dintre cele mai simple modalități prin care te poți implica și tu în susținerea programelor noastre de dotare a maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante este să optezi pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Salvați Copiii România.

Tot ce trebuie să faci este să accesezi pagina noastră dedicată, să descarci formularul pe care îl poți completa direct pe calculator sau printat, și să ne trimiți formularul și scanat sau direct în format electronic, până la data de 23 mai​ 2021, la adresa [email protected] pentru a avea timpul necesar pentru procesarea formularelor. Ne poți ajuta și prin diseminarea mesajului în rândul rudelor, prietenilor sau colegilor tăi astfel încât misiunea Salvați Copiii să fie cât mai cunoscută.

Tot noi ne ocupăm ulterior să trimitem spre ANAF (Conform ordin ANAF nr.936/2020, publicat in M.Of. nr.325/2020.) formularele, fără să mai fie nevoie de un alt pas în plus din partea ta.
Termenul pentru depunerea directă la ANAF este 25 Mai 2021, data poștei.

După înregistrarea formularelor, 3,5% din valoarea impozitului pe venit vor ajunge la Salvați Copiii, în loc să rămână la Statul român. Aceștia se vor adăuga altor donații deja strânse și ne vor permite să investim permanent în echipamente noi pentru maternitățile și secțiile de pediatrie din România.
Ne poți urmări pe Facebook sau aici, în secțiunea de noutăți, unde scriem frecvent despre investițiile și schimbările pe care reușim să le implementăm datorită donatorilor noștri.

Datorită ție putem face diferența în viața celor mici și îți multumim pentru că ne ești alături! Fiecare formular completat în beneficiul Salvați Copiii România ne aduce mai aproape de realizarea obiectivelor și de sprijinul direct și activ oferit celor mai mici.
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE