Este normal ca piticii noștri de 2 ani să aibă tantrumuri, să țipe, să nu se poată liniști atunci când nu îi lăsăm să se joace cu jucăria care le place sau să se îndrepte spre drăguțul cățeluș din parc, dar când vorbim despre un copil de școală sau mai mare că are încă aceste crize de furie, acesta este un semnal că ar putea avea nevoie de ajutor pentru a putea învăța să își controleze emoțiile și acțiunile. Aceasta se numește autoreglare emoțională. Chiar și în cazul copiilor mai mari, chiar și dacă au trecut de aceste tantrumuri, dacă ei continuă să aibă un comportament impulsiv si nepotrivit, părinții au nevoie să învețe cum să îi antreneze pentru a-și dezvolta aceste abilități de autoreglare emoțională.

După cum știm, unora dintre copii le este mai greu să se liniștească, să se autoregleze emoțional iar aceasta ține de moștenirea genetică, iar alții nu își dezvoltă aceste abilități, doar pentru că părinții „sar imediat” să îi ajute, să le rezolve problemele sau să îi liniștească. Copiii cu ADHD sau anxietate pot avea această problemă.

Dar ceea ce cunoaștem este că această abilitate poate fi învățată și practicată. Iar dacă este să oferim un sfat, acesta ar fi ca ei să nu evite situațiile dificile. Iar părinții să îi poată antrena pe copii în timpul acestor situații dificile.

Ce este această autoreglare emoțională?

Autoreglarea emoțională reprezintă abilitatea de a face față emoțiilor și a ne comporta în acord cu cerințele date de situația respectivă. Include abilitatea de a avea reacții emoționale potrivite la stimuli care te supără, să-ți poți păstra calmul atunci când devii supărat, să te poți adapta la schimbări și de a reuși să faci față frustrărilor fără a izbucni. Este un set de aptitudini care le permite copiilor, pe măsură ce se maturizează, să-și direcționeze propriul comportament către un scop, în ciuda imprevizibilității și a propriilor emoții.

Cum arată această disregulare emoțională?

Problemele cu autoreglarea se manifestă în diferite moduri in funcție de copil: unii copii reacționează instantaneu cu reacții puternice și nu-și pot opri răspunsul comportamental imediat.

Pentru alții, distresul se acumulează și poate duce eventual la anumite comportamente extreme (de izbucnire - outburst). „Îi poți vedea că se afundă pe o pantă greșită dar nu ai cum să îi oprești”.

Pentru ambele tipuri de copii, cheia este să îi înveți moduri mai eficiente prin care să-și poată exprima emoțiile (mai puțin disruptive), în locul unui meltdown.

De ce unii dintre copii nu reușesc sa se autoregleze emoțional?

Motivul este dat de o combinație între temperament și comportamentul învățat (între temperament și mediul în care crește). Unii copii au probleme de auto-liniștire si pot deveni foarte stresați atunci când le facem baie sau îi îmbrăcăm. Acestor copii le poate fi, mai degrabă, mai greu când mai cresc să se autoregleze emoțional.

Dar și mediul joacă un rol foarte important. Când părinții reacționează emoțional și le este dificil să-și liniștească copiii atunci când aceștia sunt supărați sau când izbucnesc enervându-se (acted out), acestora le va fi greu sa-și dezvolte auto-disciplina. În aceste situații, practic, copilul se îndreaptă către părinte pentru a fi reglatorul său extern. În cazul în care acesta este un mod care se repetă mereu și mereu, iar copilul se reglează prin părinte (îi cumpără ceva, face sarcinile sau temele în locul lui, renunță la limitele stabilite), atunci se va dezvolta o obișnuință.

Copiilor cu ADHD și celor cu anxietate, în mod particular, le poate fi dificil să-și regleze emoțiile și au nevoie de mai mult ajutor să își poată dezvolta abilitatea de autoreglare emoțională.

Cum ne învățăm copilul să se autoregleze emoțional?

Atunci când copilul reacționează prin tantrumuri, reacții nepotrivite la stimuli, situații dificile, părintele sau îngrijitorul este nevoie să ajute copilul să „o ia mai ușor” și cu multă grijă să aleagă un răspuns mai eficient în locul impulsivității.

La fel cum învățăm celelalte abilități academice sau sociale, este nevoie să procedăm și cu acestea de autoreglare emoțională: izolăm abilitatea, ne concentrăm pe ea și oferim posibilitatea de a o exersa. Dacă părintele se gândește la aceasta ca la o abilitate ce trebuie învățată – mai degrabă decât ca un comportament rău, nepotrivit – se va schimba tonul și conținutul răspunsului dat copilului.

Cheia nu este să evităm situațiile în care copilul nu poate să se descurce, ci să antrenăm copilul, îndreptându-l către ele și oferind o bază de suport – până când ei se pot descurca singuri cu acest tip de situații.

Putem să alegem o situație care poate produce emoții negative puternice, cum ar fi o temă la matematică. Dacă părintele va rămâne cu el și îl va forța să rezolve problema sau o va rezolva în locul copilului, părintele va prelua acest rol de reglator emoțional.

În această situație părintele poate ajuta copilul să rezolve un pas, iar apoi să aștepte de la copil să rezolve restul. Dacă se simt frustrați li se poate propune să se ridice și să bea ceva. Se poate folosi un timer pentru a-și lua pauze periodice, iar părintele îl va verifica regulat, lăudându-și copilul pentru eforturile făcute.

În cazul în care îl rugăm pe copil să se oprească din a juca un video game putem practica scaffolding (etapizarea). Începeți cu un joc în care ei nu sunt atât de implicați cu o miză mai mică. Ajutați-i să exerseze jucându-se pentru 2 sau 3 minute, apoi cereți-le să se oprească și oferiți-le puncte de fiecare dată când o fac.

Dacă un copil face tantrum-uri, reacționează impulsiv în magazin, putem începe să îl învățăm autoreglarea emoțională făcând vizite scurte la magazin când nu avem nevoie să facem cumpărături. Mergeți alături de el, ținându-l de mână. El obține puncte de fiecare dată când scopul e atins.

Atragem atenția părinților care se descurajează de la prima încercare de a dezvolta aceste abilități: consecvența și să pornim de la nivelul la care se află copilul sunt cheia. În locul renunțării încercați să porniți de la nivelul la care e copilul în prezent, ușor-ușor oferindu-i mai multă independență.

Atunci când spălatul pe dinți este o problemă pentru copilul Dvs, putem începe prin a vă concentra doar pe a pune pastă pe periuță și răspunzându-i copilului cu feedback pozitiv și recompense.

Odată ce a practicat acest pas de câteva ori treceți la următorul pas.

În mod similar, dacă ieșirea pe ușă dimineața către școală creează probleme lucrați pe pași. În primul rând să fie îmbrăcat la ora X. Odată ce a făcut asta de mai multe ori stabiliți un următor pas pentru micul-dejun și așa mai departe. Asta îl va ajuta să facă față întregii responsabilități.

O modalitate de îmbunătățire a abilității de autoreglare emoțională este de a-l învăța pe copil reflectarea.

Dacă părinții vor aborda comportamentele impulsive sau nepotrivite cu calm și oferindu-le timp copiii pot învăța modalități mai bune de a răspunde situației. Feedback-ul de care au nevoie copiii este non-judicativ și non-emoțional: ce nu a mers bine, de ce și cum putem rezolva problema data viitoare.

Când copilul crește într-un mediu în care reflectăm și analizăm, în opoziție cu cel emoțional și impulsiv, poate învăța să facă alegeri mai bune.

Încetinind ritmul, aceasta le permite copiilor să fie mai reflectivi, să gândească mai mult și să fie mai conștienți de sine, dar este, de asemenea, de ajutor și pentru noi, părinții.

Articolul a fost preluat și tradus după :

1. “How can we help kids with self-regulation” , Child Mind Institute.

de Carmen Orosz, psiholog clinician