Cum se prezintă situația copilului în România? În ce măsură se respectă în țara noastră drepturile de bază ale copiilor, precum cel la sănătate, cel la educație ori cel la viață? Cum anume afectează abandonul școlar dezvoltarea societății? 

Temele majore abordate de acest raport sunt supraviețuirea și sănătatea copilului, protecția împotriva oricăror forme de violență, accesul echitabil la educație de calitate, justiția pentru minori, combaterea sărăciei din familiile și comunitățile în care copiii trăiesc, creșterea calității serviciilor sociale garantate copiilor, integrarea socio-educațională a copiilor romi, a copiilor cu dizabilități, a copiilor migranți și a copiilor cu părinți plecați în străinătate, finanțarea serviciilor sociale din fonduri publice și rolul și funcțiile instituției Avocatul Poporului și ale noului său adjunct, Avocatul Copilului.

SĂRĂCIA ÎN RÂNDUL COPIILOR

• Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă – cea mai ridicată rată din UE.
• România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană.
• Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi.

MORTALITATEA ÎN RÂNDUL COPIILOR

• Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populația între 0-19 ani.
• Rata mortalității infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de nașteri) de 6,5% menține România pe în primele locuri în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă. 

O parte dintre cauzele acestor realități sunt nivelul scăzut de educație al mamei, precum și vârsta acesteia mult prea scăzută sau crescută, distribuția ineficientă a rețelei de servicii medicale, acoperirea scăzută privind vaccinarea în rândul copiilor și investiția insuficientă în echipamentele medicale. 

ACCESUL LA EDUCAȚIE ȘI NEPARTICIPAREA ȘCOLARĂ
La nivelul anului școlar 2017-2018, rata abandonului școlar la nivel național în învățământul primar și gimnazial era de 1,7% (aprox. 30.000 elevi).

Principalele cauze ale abandonului școlar sunt costurile de școlarizare și subfinanțarea educației. 

ABUZUL ȘI NEGLIJAREA COPIILOR

• Aproape 15.000 de cazuri de abuz și neglijare au fost raportate de către DGASPC-uri în 2018, 94% dintre acestea având loc în familie. Numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind referite de către serviciile sociale sau alți specialiști care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.).
• În ceea ce privește violența ca formă de disciplină, două treimi dintre copii au fost astfel supuși abuzului emoțional și abuzului fizic ușor.
• Altă formă de violență la care sunt supuși copiii este violența în școală. Aproximativ unul din trei copii din ciclurile gimnazial și liceal spun că au fost supuși unor forme de violență fizică sau psihologică în școală, pe când o proporție și mai mare a fost supusă violenței din mediul online.
• În ceea ce privește traficul de copii, este important de știut că dintre toate victimele traficului de persoane identificate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, mai mult de jumătate sunt minori. Minorii sunt traficați atât intern cât și internațional în scopul exploatării sexuale, pentru săvârșirea de infracțiuni (furt, înșelăciune etc.) și pentru exploatare prin muncă.

COPIII CU DIZABILITĂȚI/CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE
În România există 65.731 copii cu dizabilități, însă cifra nu include copiii ai căror părinți nu au făcut demersuri pentru încadrarea oficială într-un grad de handicap.
Conform unor date din 2016, mai puțin de jumătate (42%) erau încadrați în școli de masa, care sunt însă slab pregătite pentru integrarea și sprijinirea copiilor cu dizabilități și CES.

• Doar 30% dintre școli sunt dotate cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilități motorii; 
• Aproximativ 15% dintre școli sunt dotate cu toalete accesibilizate pentru persoane cu dizabilități; Curicula și materialele educaționale sunt în general neadaptate nevoilor copiilor cu CES; 
• Cadrele didactice cu atribuții în sprijinirea copiilor cu CES sunt prea puține și insuficient pregătite;
• Copiii cu dizabilități sunt discriminați în școlile de masă, uneori chiar de către conducerea școlii care nu dorește să îi înscrie sau nu le acceptă însoțitori; 
• Copiii cu dizabilități care frecventează școli de masă sunt discriminați adesea de către colegi și de către părinții colegilor, care consideră că prezența în clasă a unui copil cu nevoi speciale afectează negativ performanța clasei.

>> Citește Raportul privind respectarea drepturilor copilului în România