Skip to main content
7fc30cd1-fb75-49be-b7eb-ff0996b5929b.jpg.webp

SPRIJIN PENTRU COPIII REFUGIAȚI DIN UCRAINA

Organizația Salvați Copiii România e pe teren pregătită să acorde asistență umanitară copiilor și familiilor acestora

Premiul European Citizen 2022 a fost decernat proiectului „Sprijinirea copiilor ucraineni refugiați”, realizat de „Salvați Copiii România”, în cadrul unei ceremonii organizate de Parlamentul European la Bruxelles. 

Decernat anual de Parlamentul European, premiul este acordat proiectelor organizate de persoane sau organizații care încurajează: - înțelegerea reciprocă și integrarea mai strânsă între cetățenii UE; 
 - cooperarea transfrontalieră care edifică un spirit european mai puternic; 
 - valorile și drepturile fundamentale ale UE. 

 
De asemenea, Organizația Salvați Copiii a primit ,,Recunoașterea Onorifică pentru Curajul Civic Organizațional și Umanitar” din partea Familiei Regale a României. 

LINE-MEDIUM.png 

Experiences, needs and aspirations of children, adolescents and caregivers displaced from Ukraine 

Mai mult de 7,5 milioane de copii sunt prinși în mijlocul războiului din Ucraina, în risc de a fi dislocați, separați de familie și expuși traumei, întreruperii accesului la servicii medicale și la educație. 

Agresiunea militară asupra Ucrainei a condus la un aflux de refugiați de peste 18.159.214 persoane (date UNHCR, 31 ianuarie) care au tranzitat prin granițele României, Poloniei, Slovaciei, Ungariei și Moldovei, în marea lor majoritate copii și părinți. În România, de la declanșarea acestei crize (24 februarie), au intrat 3.481.431 de cetățeni ucraineni. 

Pe teritoriul României sunt, în acest moment, 108.663 cetățeni ucraineni (date UNHCR, 28 ianuarie). Dintre cei care au ales să rămână pe teritoriul României, 4.398 au solicitat azil și 113.025 au permise de ședere temporară.

Salvați Copiii, în ajutorul Ucrainei. Ce facem:

Organizația Salvați Copiii a asistat 231.853 de refugiați ucraineni, dintre care 125.660 de copii și 106.193 de adulți: 

- 26.401 de persoane au fost sprijinite prin programul de asistență financiară 
- 9.493 de copii și 11.346 de adulți sprijiniți prin Hub-urile de consiliere Salvați Copiii 
- 1.500 de copii sprijiniți să aibă acces la educație 
- 183.600 de mese distribuite la bucătăria mobilă din Isaccea 

Organizația Salvați Copiii a oferit servicii: 
- la 10 puncte de trecere a frontierei (funcționează în prezent 4) 
- în 5 centre de azil 
- în 3 tabere mobile de refugiați 
- în 3 zone de tranzit 
- în 8 locații unde a înființat centre de consiliere 
- în 13 școli și grădinițe 

Zone de intervenție 

București: 
Servicii directe în puncte de tranzit:

  • RomExpo
  • Gara de nord
  • Centrul de azil

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Școala 73 Barbu Delavrancea
  • Școala Uruguay

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile

Tulcea 

Servicii directe în puncte de tranzit

  • Isaccea – Zona mamei și bebelusului
  • Isaccea – Bucătărie mobilă (600 mese/zi)

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Liceul economic Delta Dunării
  • Școala Danubius

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile 

Galați 
  
Servicii directe în puncte de tranzit

  • Centrul de azil

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Liceul Aurel Vlaicu
  • Şcoala Anton Pann, Brăila

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile

Iași 
  
Servicii directe în puncte de tranzit

  • Egros Center Iași
  • Punct de informare – hotar Sculeni
  • Tabăra mobilă – Huși, Jud. Vaslui

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Centrul Bucium
  • Școala Veronica Micle

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile 

Suceava 
  
Servicii directe în punctul de tranzit

  • frontiera Siret
  • Tabăra mobilă Siret
  • Tabăra mobilă Rădăuți
  • Centrul de azil Rădăuți

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Liceul Filadelfia
  • Liceul Ștefan cel Mare

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile 

Maramureș 
  
Servicii directe în puncte de tranzit

  • frontiera Sighetu-Marmației
  • Centrul de azil Șomcuta Mare

Activități educative (școli de vară, after-school, cursuri de limba română)

  • Liceul Taras Sevcenko, Sighetu Marmației
  • Școala nr.12, Baia Mare

Consiliere și Servicii Integrate

  • Centru de consiliere și servicii integrate
  • Echipe mobile

Timișoara 
  
Centru de consiliere 
  
Târgu Mureș 
  
Centru de consiliere 
  
Constanța 

Servicii educaționale 
  
Brașov 
  
Servicii educaționale 
  
Echipa Salvați Copiii  
  
Echipele de teren sunt formate, în medie, din 20 de specialişti: 
Muncitori sociali 
Facilitatori de activități educaționale 
Psihologii 
Mediatori culturali 
Consilieri juridici 
Specialiști în protecția copilului 
Specialiști în monitorizare și evaluare

Sprijin pentru Republica Moldova:

În Republica Moldova, Salvați Copiii a extins rețeaua de suport medical, de asistență socială și psihologică, cu adăugarea inovativă a Serviciilor Mobile, pentru femei, gravide și copiii refugiați din Ucraina. 

A organizat două transporturi umanitare cu 505.200 de produse igienico-sanitare pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame din Ucraina. 

A susținut integrarea școlară pentru 1.600 de copii prin organizarea de traininguri cu profesori, distribuirea de materiale didactice pentru activități extra-curriculare în școlile cu cei mai mulți copii refugiați înscriși și am distribuit 1.200 de ghiozdane echipate complet la începutul anului școlar pentru toți copiii refugiați încadrați în școlile primare, gimnaziale și liceele din țară. 

Salvați Copiii va continua intervențiile de ajutor imediat pentru copii și familiile acestora și va monitoriza constant nevoile de asistență, atât ale noilor refugiați, cât și ale celor care au ales să rămână pe teritoriile României si Republicii Moldova o perioadă mai lungă de timp, păstrând o legătură permanentă cu autoritățile. 

26.01.2023 - Anunț achiziție servicii catering: București, Baia Mare, Tulcea, Galați.

Ce poți face tu:

  • Sprijină programul de asistență umanitară, printr-o donație AICI;
  • Ajută-ne să ducem informația mai departe: SOS Copiii din Ucraina;
  • Rămâi empatic și solidar, contează pentru noi!

Nevoile copiilor refugiați și ale mamelor lor sunt:

  • Produse alimentare de bază.
  • Apă plată.
  • Produse de igienă (pampers diferite mărimi, șervețele umede, dezinfectant pentru mâini, măști de unică folosință).
  • Paturi (pentru copii și adulți).

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).  

Mulțumim tuturor voluntarilor, donatorilor și companiilor care au ales să susțină programul Salvați Copiii de asistență umanitară pentru copiii refugiați din Ucraina și familiile lor care au ajuns pe teritoriul României. 
  
Parteneri Media: PRO TV, Prima TV, Europa FM și Discovery România 

Parteneri strategici: Charitable Giving, Endava România, GLS Romania, Synevo, BCR, MOL România, Syngenta România, Consulatul General al României la Los Angeles, Kaufland România, Garanti BBVA România, KBFUS, PayU, Deutsche Leasing Romania, Grupo Antolin, Macromex, Takeda Pharmaceuticals, Romanian United Fund, Alliance Healthcare Romania, Alpha Bank România, Oriflame România, Ikea, Hornbach, De Silva, BCR Asigurări de viață, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Satu Mare, Shopping City Piatra-Neamț, Altius, UnionOțel, Schneider Electric România, Asociația Today Autokarma, NTN-SNR Rulmenți, Nemira, Teleinvest, Magna Exteriors, Inner Chi Nature, Pentalog, Austria CardBergerat MonnoyeurRomanian United Fund.  

Eforturile acestora au fost susținute de: TPA Contab, RA CO, Kubis Interactive, Neksta, Micro Dual Dent, Peaches&Papers, FEV ECE Automotive, Societatea Română de Pediatrie, RUF, Cofetăria Codrina, Nordmann Rassmann, Principal Leryon Services, Servicii medicale Micul si Asociatii, Estefanida Expert, Isol Innovative Soles, Maf Manufactura, Claudan Conta. 
  
Mulțumim tuturor! 

Avem în continuare nevoie de tot sprijinul și contăm pe suportul companiilor și al oamenilor generoși. 
    Untitled-design-2022-04-06T111208-230.png 
logo-fundatie.png 

          

Linie telefonică pentru consiliere: 
0800 070 040 

Oferită de DIGI. Apelabilă gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă și mobilă. 
 

DONAȚIE PENTRU COPII REFUGIAȚI DIN UCRAINA

Donația Ta

Detalii
Te rugăm să incluzi prefixul dacă este necesar
Preferințe privind comunicarea
Informații Despre Plată

MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE

Anunțuri

Anunțuri achiziții pentru sprijinirea familiilor de refugiați din Ucraina.

Citește mai mult

Incluziunea socială a migranților

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

Citește mai mult
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE