Skip to main content
e033ff14-e943-4ec5-8468-785e02e18018.jpg.webp

Ambulanță pentru viață

Cel mai mare spital de pediatrie din țară, Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București are două noi ambulanțe pentru transportul interdisciplinar în sigurantă a micuților pacienți.

Cele două ambulanțe performante, special proiectate pentru uz pediatric, pentru care românii au făcut un efort unic de solidaritate, în valoare de 153.748 de euro au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Ambulanțele sunt vitale pentru transportul copiilor la tratamente complexe și consult interdisciplinar la cel mai mare spital de pediatrie din țară.

Atunci când medicii de la „Grigore Alexandrescu” au cerut sprijinul Salvați Copiii România, spitalul rămăsese cu o singură ambulanță care necesita reparații permanente. A fost momentul în care Salvați Copiii a decis să își concentreze eforturile pentru a pune la dispoziția medicilor o ambulanță nouă, dotată corespunzător pentru transportul copiilor.

 

  • 15 martie 2021: Organizația Salvați Copiii România lansează apelul #Ambulanțăpentruviață, pentru a mobiliza fondurile necesare achiziționării unei ambulanțe.
  • 18 martie 2021: Filosoful Mihai Șora află de campania #Ambulanțăpentruviață și realizează un desen devenit simbolul campaniei.
  • 19 martie 2021: ALUZIVA, creator de conținut influent în social-media, răspunde apelului și mobilizează o importantă comunitate de donatori on-line. Solidaritatea se pune în mișcare și zeci de influenceri promovează cauza.
  • 20 martie 2021: Amalia Năstase și-a donat ziua de naștere și a reușit să strângă 5.000 de euro.
  • 21 martie 2021: Românii s-au mobilizat într-un gest unic de solidarite și au donat în timp record: peste 5.782  de persoane fizice au donat 46.242 de euro.
  • 22 martie 2021: Lidl România s-a implicat pentru a dona peste 76.000 de euro, suma necesară achiziției unei ambulanțe care să ajungă la medicii de la Grigore Alexandrescu. În același timp, Banca Comercială Română (BCR) a decis să contribuie cu 40.000 de euro. Au fost astfel mobilizate fonduri duble, într-o singură săptămână.
  • 24 martie 2021: Salvați Copiii a decis să doteze Spitalul „Grigore Alexandrescu” nu cu una, ci cu DOUĂ ambulanțe.


CONTEXT

#Ambulanțapentruviață Peste 200.000 de copii sunt tratați anual de medicii de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Cel mai mare spital de pediatrie din România internează în fiecare an peste 30.000 de copii, iar pentru 60% dintre ei e nevoie de intervenție chirurgicală.
 
Mulți dintre copiii care trebuie să primească îngrijiri medicale urgente sunt în risc să nu ajungă la tratament. Singura ambulanță a spitalului se strică frecvent. Fără aceasta, copiii nu mai pot fi transportați pentru interveții și tratamente.
 
Cât costă viețile acestor copii? Iată: 77.290 de euro este costul pentru ca #Ambulanțapentruviață să ajungă la spital. Împreună, ne vom asigura că se poate.

 

Cum poți fi parte a salvării:

  • Donează online și ajută la cumpărarea ambulanței
  • Fă cunoscută cauza, anunță-ți prietenii despre campanie și fii vocea copiilor
  • Fii empatic, solidar și creativ.

 
Puteți dona direct în contul Salvați Copiii România:
RO15 RNCB 0071 0114 3479 0005 (lei)
RO42 RNCB 0071 0114 3479 0101 (euro)
RO69 RNCB 0071 0114 3479 0003 (dolari)
Banca BCR Sucursala Plevnei, BIC / SWIFT: RNCBROBU,
Cod unic: 3151288.

Orice SMS de 2 euro de aduce mai aprope de obiectiv. Trimite la 8844 textul ”SALVEZ”, si devin-o parte din poveste. Confirmă donația printr-un nou sms cu textul ”SALVEZ DA” și deja ai intrat în comunitatea noastră de oameni buni!

#Ambulanțapentruviață

UPDATE 23 mar: Împreună am reușit. Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” va avea nu una, ci două ambulanțe special realizate pentru pediatrie. Datorită solitarității miilor de donatori, persoane fizice și implicării oamenilor cu voce puternică în online care au făcut cunoscută cauza noastră, am reușit să strângem suma necesară.
Mulțumim și partenerilor noștri de la BCR care au donat 40 000 euro pentru a acoperi diferența de bani pentru această achiziție, și celor de la LIDL care s-au hotărât să ne susțină cu suma integrală pentru cea de-a doua ambulanță.

APEL pentru achizitionarea unui APARAT DE RADIOLOGIE MOBIL C-arm

Nu ne oprim aici. Spitalul are în continuare nevoie de spijinul nostru, pentru că aici vin zilnic, în medie, 600 de pacienți, dintre care aproape jumătate doar la secția de ortopedie. 
Sectia de ortopedie pediatrica are aproximativ 4000 de internari pe an dintre care aproximativ 80% necesită cel puțin o intervenție chirurgicală. Pentru a se putea ghida intraoperator în cadrul unei intervenții ortopedice, medicul are nevoie un aparat de radiologie mobil, C-arm. Acesta este utilizat în majoritatea intervențiilor ortopedice, de la tratamentul minim invaziv în urgență al fracturilor, până la intervenții complicate precum cele de scolioză.

Costul acestui aparat este de 130 000 euro.

Existenta unui astfel de aparat ce permite o procesare a imaginilor cât mai fidelă fără a expune la o doză crescută de radiații este necesar intraoperator atât chirurgului pentru o bună orientare în plagă și un rezultat favorabil postoperator, cât și micuțului pacient care nu ar mai fi expus la o doză mare de radiații. 

Aparatul pe care spitalul îl folosește în prezent este depășit, iar softul nu mai oferă cea mai fidelă imagine și există riscuri de apariție a unor artefacte și imagini neprecise în timpul operației ce ar putea induce în eroare chirurgul. De asemenea, din cauza vechimii acestui aparat, atât echipa chirurgicală, medici și asistenti medicali, precum și pacientul sunt expuși la o doză foarte crescută de radiații.

Ne-ați arătat că solidaritatea poate muta munții, acum este nevoie de empanie față de echipele medicale și față de copii care ajung aici. 

MAI MULTE ÎN ACEASTĂ SECȚIUNE

Susținem dreptul la viață al copiilor

În România, la fiecare 7 ore moare un copil cu vârsta mai mică de un an. Este esențial să continuăm împreună programul de dotare a secțiilor de nou-născuți.
Citește mai mult
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE