Pot exista consecințe pozitive asupra sănătății mentale în urma crizei actuale?

 Citește AICI prima parte a articolului. 

Chiar dacă există o mulțime de pericole, criza actuală poate oferi și oportunități neașteptate. După ce familiile parcurg complet faza inițială de tranziție, absența întâlnirilor de lucru sau private, a călătoriilor în interes de serviciu sau a vizitelor, pot induce o stare de relaxare și de odihnă în cadrul familiei. În acest fel dispar mai mulți factori externi de stres. Petrecerea unui timp suplimentar cu familia atrage după sine creșterea suportului social, ceea ce la rândul său determină o creștere a rezilienței. În plus, copiii care considerau școala o povară din cauza fenomenului de bullying sau a altor factori de stres pot considera că situația prezentă este una benefică, deoarece un factor major de stres dispare din viața lor cotidiană.

Mai mult decât atât, gestionarea provocărilor prezente poate contribui la creșterea stimei de sine și la un grad avansat al dezvoltării personale. Dezvoltarea personală reprezintă conștientizarea unei dezvoltări psihologice comparativ cu nivelul anterior de funcționare sau cu viziunile anterioare asupra vieții. Prin urmare, o gestionare de succes a stresului și a traumei poate determina o dezvoltare personală, ceea ce la rândul ei duce la o întărire a sentimentului competențelor proprii și devine un factor de protecție împotriva factorilor de stres ulteriori.

Cu toate acestea, factorii de mediu, cum ar fi factorii socio-demografici, rețelele sociale individuale și suportul social afectează rezultatul unei crize și, prin urmare, posibilitatea unei dezvoltări personale poate fi inegală. În plus, există și caracteristici personale, cum ar fi apartenența religioasă și afectivitatea pozitivă, care pot influența la rândul lor acest proces. Apartenența religioasă pare să joace un rol în găsirea unui sens personal în timpul unei crize, iar afectivitatea pozitivă ne arată importanța unei dispoziții și atitudini pozitive în dezvoltarea personală în urma unei situații stresante.
 

Faza de reîntoarcere la normalitate după pandemie (faza 3)

O provocare importantă după terminarea pandemiei va fi felul în care vom face față consecințelor. O consecință importantă va fi reprezentată de recesiunea economică și implicațiile ei asupra sănătății mentale a copiilor și a familiilor lor, așa cum a fost descris mai sus. În timpul fazei acute a pandemiei, factorii de stres ca distanțarea socială, reorganizarea vieții de familie, a activității școlare și de business, frica de a nu fi infectat cu COVID-19 și posibilitatea pierderii unor membri ai familiei s-au aflat în prim-plan. Problemele economice devin mai evidente după ce faza acută a pandemiei a trecut, deși debutul lor poate fi observat cu ușurință încă din faza inițială. Este posibil ca unii părinți să-și fi pierdut locul de muncă, în timp ce alții trebuie să facă față unui nivel de muncă mai ridicat sau unei reorganizări la locul de muncă.

În ceea ce-i privește pe copii și adolescenți, poate crește presiunea exercitată de școală pentru a recupera materia pierdută în timpul fazei inițiale. Cu toate acestea, există dovezi că înăsprirea comportamentelor de educare a copiilor se datorează mai mult ratei și direcțiilor de modificare a condițiilor macroeconomice decât condițiilor în sine. Aceasta sugerează că așteptările privind o posibilă evoluție negativă a economiei reprezintă un factor determinant mai puternic al unui comportament parental negativ decât recesiunea în sine, ceea ce reprezintă o indicație a faptului că un stil de parenting dur și violent va atinge un punct culminant în timpul fazei acute a pandemiei.

Din cauza întreruperii serviciilor medicale de rutină resursele disponibile în sistemul medical s-ar putea să nu fie suficiente să facă față problemelor de tratament anterioare. Mai mult decât atât, nu numai acumularea de cazuri tratate în mod neadecvat, cât și creșterea nevoii de servicii de sănătate mintală pot deveni situații problematice. Creșterea problemelor de sănătate mintală la copii și la familiile lor din cauza recesiunii și a carantinei au fost discutate anterior și este de așteptat ca ele să se intensifice în faza a treia din cauza înrăutățirii recesiunii. Literatura sugerează că simptomele din sfera sănătății mintale vor depăși faza a acută a pandemiei. În cazul personalului din serviciile de sănătate mintală riscul simptomelor abuzului de alcool și de dependență era încă crescut chiar și după 3 ani de la terminarea carantinei. În plus, aproape un sfert din persoanele carantinate evitau încă locurile închise și aglomerate, iar o cincime evitau spațiile publice.

Riscul crescut de abuz asupra copiilor și disfuncțiile familiale nu scad imediat după pandemie deoarece mulți factori inițiatori, ca presiunea economică și problemele de sănătate mintală ale părinților, continuă să mai evolueze un timp. În acest context este de așteptat ca sechelele abuzurilor asupra copiilor și adolescenților să dureze întreaga viață. Se știe că experiențele negative din perioada copilăriei afectează întreaga viață a supraviețuitorilor. Printre efectele adverse pe termen lung depistate se numără riscul crescut pentru multe tulburări mintale și fizice, scăderea calității vieții, deficiențe de dezvoltare și cognitive, probleme sociale și o reducere de până la 20 ani a duratei de viață.
 

Problemele copiilor aflați la risc

Consecințele pandemiei pot afecta orice copil. Cu toate acestea, există mai mulți indicatori care demonstrează că riscul cel mai mare îl au copiii care fac parte deja din medii dezavantajate. Pentru început, pierderile financiare vor determina o creștere a presiunii economice asupra familiilor cu venituri reduse, din cauza economiilor reduse de care dispun. În al doilea rând pot exista diferențe semnificative între familiile cu un statut economic crescut versus cele cu un statut economic scăzut datorate, de exemplu, diferențelor la nivelul susținerii părinților în timpul educației efectuate de acasă sau a activităților de timp liber din timpul pandemiei. Intervențiile specifice ca telemedicina sau telepsihiatria pot fi mai puțin accesibile copiilor din familii cu venituri reduse, care s-ar putea să nu dețină resursele necesare pentru a folosi telepsihiatria sau pentru a o folosi într-un mediu sigur și confidențial.

Un alt grup cu o vulnerabilitate ridicată este format din copiii și adolescenții cu afecțiuni cronice, pentru care terapiile și suportul importante au fost poate reduse sau anulate. Copiilor cu dizabilități intelectuale le poate fi dificil să înțeleagă situația și necesitatea unor restricții și, în consecință, să dezvolte o creștere a anxietății și a agitației. În plus, copiii cu dizabilități au un risc mai crescut de abuz, iar în timpul pandemiei, din cauza lipsei controlului social și a comunicării deficitare, acest risc poate crește și mai mult.

Copiii și adolescenții care au trecut prin experiențe negative înainte de debutul pandemiei sunt în mod special vulnerabili la consecințele acestei crize. S-a descoperit că abuzul fizic și emoțional asupra copiilor se asociază cu un răspuns neuronal crescut la semnale de amenințare. Mai mult decât atât, în timp ce activitatea emoțională este crescută, reglarea emoțională este scăzută. Aceasta sugerează că acei copii care au trecut prin situații dificile înainte de pandemie prezintă un risc mai mare de a dezvolta anxietate și de a adopta strategii disfuncționale pentru a face față provocărilor induse de COVID-19.

Un alt grup de risc important este format din copiii și adolescenții care au deja tulburări psihice. Majoritatea tulburărilor psihice necesită psihoterapie și tratament psihiatric în mod regulat. Prin urmare, lipsa accesului la serviciile medicale poate fi în detrimentul lor. Gradul de severitate și evoluția tulburărilor psihice se pot înrăutăți din cauza amânării unui diagnostic și a unui tratament prompt. Acest factor poate afecta în special afecțiuni ca schizofrenia cu debut precoce, în care tratamentul imediat este un factor important de prognostic pozitiv. Cu toate acestea, există și alte riscuri asociate pandemiei pentru acest grup. Îngrijirile acordate copiilor cu probleme de sănătate mintală, în special cei cu afecțiuni de externalizare, pot fi dificile, contribuind suplimentar la disconfortul părinților, deja crescut în urma pandemiei.

Odată cu creșterea psihopatologiilor, capacitatea de reglare emoțională și de coping adaptativ scade, în timp ce strategiile de coping maladaptativ cresc, lucru care se întâlnește și în cazul copiilor și adolescenților cu un istoric de abuz. În mod similar, copiii cu psihopatologie preexistentă prezintă un risc mai mare de a exprima griji severe induse de știrile politice. Toate aceste lucruri sugerează că stresul determinat de criza COVID-19 îi afectează în mod particular pe copiii și adolescenții cu tulburări mintale sau cu un istoric de abuz. Pe de altă parte, expunerea la stres poate intensifica o psihopatologie deja existentă, ceea ce poate determina o evoluție mai severă a tulburărilor psihice, întâmpinată de o reducere a resurselor terapeutice. Impactul recesiunii asupra comportamentelor de auto-vătămare a fost studiat în special după criza economică globală din 2008. Deoarece comportamentele de auto-vătămare pot fi observate în special la adolescenți, se poate emite ipoteza că în urma pandemiei COVID-19 va apărea o creștere a numărului de comportamente de auto-vătămare și suicidare în rândul adolescenților. Este important ca această situație să fie adresată cât mai repede. Prin urmare, este probabil ca pandemia COVID-19 să determine o creștere a prevalenței tulburărilor psihice, cât și să contribuie la debutul unor noi tulburări de stres la copii și adolescenți cu vulnerabilități preexistente sau să agraveze astfel de dezavantaje preexistente.

Minorii refugiați acompaniați sau nu de familie sunt un alt grup de risc care pot avea toate vulnerabilitățile menționate mai sus: statut socioeconomic scăzut, experiențe negative în copilărie și probleme de sănătate mintală. În plus, din cauză că unele dintre cele mai precoce cazuri de infecție COVID-19 au fost raportate în instituțiile care se ocupă cu refugiați sau în taberele de refugiați, panica consecutivă și frica de infectare pot crește riscul stigmatizării acestui grup. De vreme ce multe țări adăpostesc un număr mare de refugiați și pentru că există o lipsă a personalului medical și psihiatric care să îi îngrijească, există posibilitatea ca acești copii să fie afectați în mod suplimentar din punct de vedere al riscului privind sănătatea mintală, cu atât mai mult cu cât acești copii sunt deja dezavantajați și marginalizați.
 

Tradus și adaptat ”Challenges and burden of the Coronavirus 2019 (COVID-19) pandemic for child and adolescent mental health: a narrative review to highlight clinical and research needs in the acute phase and the long return to normality”, Fegert et al, de Laura Stanciu, psihiatru