Skip to main content
aacf3c83-5dc0-4a6e-a6a0-7a03a71daebe.png.webp

Activități în mașină

Luni 1 August 2022
Vara este momentul ideal pentru a pleca în concediu, pentru a vizita locuri noi sau pentru a petrece mai mult timp în familie. Deseori călătoria cu mașina poate deveni o adevărată provocare când drumul este lung, iar copiii obosesc și au nevoie de activități care să îi întrețină.
Încercăm în acest articol să vă oferim câteva idei de activități simple pe care le puteți desfășura cu copiii în mașină, în drum spre destinațiile de relaxare la care doriți să ajungeți.
  1. Uitați-vă la nori și vorbiți pe rând despre formele pe care le găsiți.
  2. Faceți un playlist cu melodiile preferate și organizați un mini karaoke.
  3. Provocați-i pe copii să numere mașinile de o anumită culoare care circulă pe drum.
  4. Ascultați povești audio și jucați „Cine este atent” - după terminarea poveștii adresați întrebări pe baza a ceea ce s-a ascultat. Întrebări care pot fi simple sau complexe în funcție de vârsta copilului.
  5. Jucați „Mă gândesc la...”. Este un joc simplu în cadrul căruia descrieți un obiect sau o ființă pe care le vedeți în mașină sau în afara ei, oferind cât mai multe detalii, iar ceilalți trebuie să ghicească. Jocul se poate complica la vârste mai mari alegând, de exemplu, cuvinte pe care jucătorii nu au voie să le folosească în descrierile lor.
  6. Joacă „Fazan”! Este o activitate amuzantă care îi antrenează mai ales pe copiii care știu deja să scrie și să citească, dar și pe adulți.
  7. „Bingo” este un joc care poate fi adaptat ușor și în mașină. Puteți folosi imagini ale unor obiecte sau animale pe care le întâlniți în mod frecvent pe drum.
  8. Jocul „Cine știe răspunde”  - se spune o afirmație și cine cunoaște răspunsul răspunde. De exemplu: „Ce obiect ne ajută să ne protejăm de ploaie?”; „Ce mijloc de transport putem lua din gară?”.  Întrebări care pot fi simple sau complexe în funcție de vârsta copilului.
Acest articol a fost dezvoltat în cadrul programului ,,Alegeri sănătoase”, implementat de Salvați Copiii cu sprijinul Kaufland Romania.
 
Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE