La începutul perioadei de izolare, închiși în propriile case, cei mai mulți dintre noi nu își doreau decât să revină la viața obișnuită, cu aspectele ei plăcute sau mai puțin plăcute – ne doream să mergem la teatru sau la restaurant, să ne pregătim în fiecare dimineață și să plecăm la serviciu, să mergem la cumpărături, să dăm mâna și să ne îmbrățișăm prietenii.

Numai că, odată cu încetarea stării de urgență și reluarea treptată a diferitelor activități în afara casei (loc de muncă, magazine, cursuri pentru copii, terase, evenimente culturale), apare la mulți dintre noi o stare de neliniște legată de revenirea la rutinele obișnuite, deși tocmai acest lucru ni-l doream cel mai mult. Ceea ce pare paradoxal și dificil de înțeles.

Această neliniște provine în primul rând din faptul că încă nu putem prevedea cu exactitate schimbările care se vor produce la locul de muncă, la locul de joacă, în transportul în comun - la nivelul oricărei activități de grup de fapt, ca parte a măsurilor de siguranță de care va trebui să ținem seama în continuare pentru a preveni extinderea pandemiei. Această stare de incertitudine vine pe un fond enorm de stres acumulat în ultimele luni, în efortul de a ne menține în siguranță și de a respecta constrângerile impuse de autorități. Este firesc ca această stare prelungită de nesiguranță și îngrijorare să fie resimțită acum sub formă de oboseală, tristețe, iritabilitate, epuizare. Este o stare care nu va dispărea automat, odată cu revenirea la vechile activități pentru că, de fapt, nesiguranța și îngrijorarea se mențin, numai izolarea socială este cea care se diminuează.

De obicei, atunci când avem o problemă, încercăm să facem ceva să o rezolvăm, iar asta ne face să simțim că avem un control asupra situației. Or, pe toată durata perioadei de distanțare, am fost puși în situația de a nu face nimic, responsabilitatea noastră fiind să stăm acasă. Prin urmare, a lipsit tocmai sentimentul de control de care avem nevoie atunci când ne confruntăm cu o situație problematică. Iar reluarea activităților, deși are avantajul că ne oferă o structură și un program, nu va alunga acest sentiment al lipsei de control în fața pandemiei.

În plus, în ciuda dezavantajelor, majoritatea dintre noi au identificat o serie de beneficii (fără timp pierdut în trafic, mai puțină presiune legată de aspect fizic etc.) ale carantinei, care vor face și ele dificilă tranziția spre normalitate.

Așadar, această stare de neliniște resimțită în legătură cu reîntoarcerea la normal este absolut firească și de așteptat.

Un alt aspect frecvent menționat la începutul perioadei de normalitate este legat de epuizarea emoțională pe care mulți dintre noi o experimentează acum.

Ea este datorată nu numai nesiguranței și îngrijorării constante pe care am trăit-o în ultimele luni, dar și dificultăților care au apărut în relațiile dintre membrii familiei, forțați, fiecare dintre ei, să țină seama de anumite constrângeri, dar și de nevoile tuturor celor cu care au împărțit continuu un spațiu limitat. Fiecare membru al familiei a fost afectat, într-un fel sau altul, de nesiguranța locului de muncă și probleme financiare, de transferul tuturor activităților (profesionale și școlare) în mediul online, cu resurse tehnice și de spațiu limitate.

Iar mediul online, la rândul său, cu nesfârșitele întâlniri pe Skype sau Zoom, nu este străin de starea de oboseală mentală pe care majoritatea o resimțim. Efortul de a citi multitudinea de expresii faciale de pe ecran, de a urmări sensul în condițiile unei ușoare întârzieri în fluxul comunicării datorate conexiunilor la internet, a fost semnificativ mai mare decât în interacțiunile față-în-față sau telefonice.
Iar acest tip de activități/interacțiuni nu vor dispărea automat odată cu încetarea perioadei de izolare.

În plus, suntem puși în fața unor noi decizii pe care trebuie să le cântărim încercând să anticipăm (în condiții de impredictibilitate) consecințele lor: prioritizarea felului în care cheltuim resursele financiare, organizarea activității profesionale (exclusiv online/offline sau o combinație între acestea, program flexibil/în ture), reîntoarcerea sau nu a copiilor la activități instituționalizate (after-school, cursuri opționale, tabere, sporturi etc.).
Așadar, și din acest punct de vedere, ar fi realist să ne așteptăm că această stare de oboseală va mai persista o perioadă.

Un alt aspect neașteptat care poate să apară la unii dintre noi este legat de disconfortul pe care îl simțim atunci când suntem în preajma altor oameni.

Pe de-o parte, în perioada cât am stat acasă, ne-am obișnuit cu o frecvență mai scăzută a interacțiunilor sociale. Pe de altă parte, reîntoarcerea în comunitate are în mod clar dezavantajele ei: blocajele în trafic, mijloace de transport public aglomerate, respectarea (sau nu) a procedurilor de distanțare în spațiile comune. Ne simțim stingheri și nefamiliari, inclusiv în legătură cu gesturile uzuale de politețe – mai dăm mâna sau nu când ne întâlnim, distanța pe care o păstrăm atunci când avem o conversație cu cineva etc.

Nu de puține ori, reîntorși la locul de muncă putem avea surpriza neplăcută de a constata că unii colegi nu mai sunt alături de noi, din motive medicale sau economice, fără să fi avut ocazia de a ne lua rămas bun de la ei sau de a-i ajuta în vreun fel.

Așadar, în mare măsură, impredictibilul și noutatea se păstrează, doar că în continuare contextul ne impune să ne schimbăm obiectivele fixate pe acțiune imediate, pe termen scurt (trebuie să stăm acasă o perioadă pentru a reduce numărul de îmbolnăviri) către nevoia adaptării pe termen lung la o altă realitate decât cea cu care eram obișnuiți, la un ”nou normal”. Iar una dintre caracteristicile definitorii ale noii normalității poate să fie, pentru unii dintre noi, tocmai această stare de îngrijorare. Cu alte cuvinte, în loc să minimizăm ceea ce simțim și să pretindem că anxietatea nu există sau, dimpotrivă, să considerăm că nu e normal să ne simțim anxioși odată cu încetarea stării de izolare, ar fi de ajutor să o considerăm o emoție mai degrabă neplăcută pe care o simțim, dar care va scădea pe măsură ce vom continua să facem tocmai acele lucruri care ne neliniștesc și ne fac să ne simțim inconfortabil.

De aceea este bine să știm că există anumite strategii pentru a o gestiona într-o manieră sănătoasă,  dovedite științific ca fiind eficiente, care ne pot ajuta să trecem peste/”prin” această emoție. Aceste strategii care îmbunătățesc starea emoțională sunt la îndemâna tuturor (cu condiția de a le exersa și aplica cu perseverență) și pot fi adaptate, în funcție de nevoile fiecăruia.

Priviți confruntarea cu dificultățile ca fiind o experiență general umană față de care cea mai frecventă reacție de răspuns este una de reziliență. Mai mult decât atât, majoritatea celor care se confruntă cu situații amenințătoare la adresa vieții lor nu dezvoltă probleme emoționale pe termen lung (chiar dacă apar anumite efecte negative, intensitatea lor se reduce în timp). Cu alte cuvinte, probabilitatea de a trece cu bine peste evenimentele stresante este mare, face parte din natura umană.
 
Dincolo de date statistice, este important să ne gândim la propria experiență, la felul în care, în trecut, am reușit să depășim situațiile stresante. Ne ajută nu numai să ne amintim că atunci am fost capabili să le gestionăm, dar putem să ne inspirăm din strategiile care ne-au ajutat atunci. În realitate, putem să ne descurcăm mai bine decât ne imaginăm, în timp ce gândindu-ne doar la scenarii catastrofice nu facem decât să ne accentuăm lipsa de speranță.
 
Mai degrabă ne ajută să ne reorientăm atenția de la predicții negative asupra viitorului spre modalități pe care le putem folosi pentru ca să ne simțim mai bine în prezent. Activitățile plăcute ar trebui să fie parte din rutina fiecăruia și să devină un scop în sine pe care să îl urmăm și atunci când ne este greu iar mintea noastră pare că este acaparată de îngrijorări (de fapt, mai ales atunci). Ne putem inspira în alegerea lor pornind de la ceea ce știm că ne făcea plăcere la un moment dat (un serial, citit un roman polițist toată noaptea etc.).
 
Un alt tip de distragere a atenției este de a o îndrepta spre lucrurile pozitive din viața noastră: să ne gândim la ce am făcut pentru cei din jur (am pregătit cina pentru familia mea, am ajutat copilul să facă un puzzle) și la micile gesturi de apreciere pe care le primim (o îmbrățișare de la un membru al familiei, un telefon de la un coleg de serviciu), să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Trecând în revistă astfel de aspecte, ne vom simți mai bine, iar mintea noastră va lua o pauză de la îngrijorări.
 
O altă resursă la care putem apela este suportul social: facem parte dintr-o comunitate care trece prin aceeași situație ca și noi, iar împărtășirea reciprocă a experiențelor personale este o modalitate de conectare care scade sentimentul de singurătate și nesiguranță. Putem avea interacțiuni sociale nu doar cu prieteni și familia, ci ne putem gândi la contexte mai largi cum ar fi: participarea la diverse cursuri, la webinarii sau grupuri de discuții virtuale,  la activități sportive, la mici inițiative de voluntariat.
 
Așa cum focalizarea pe aspectele pozitive ale unei situații și pe activitățile plăcute pot reduce emoțiile de disconfort pe care le trăim în această perioadă de readaptare, auto-învinovățirea și auto-critica nu fac decât să le accentueze. Astfel, ar fi de ajutor să conștientizați când aceste gânduri apar, indiferent de contextele care le generează: că nu aveți resurse financiare suficiente, că nu petreceți suficient timp cu copilul, că nu ați fost suficient de productiv la serviciu. Iar când descoperiți că vă gândiți la astfel de lucruri, amintiți-vă că ele nu vă ajută cu nimic.

Fiți mai înțelegător cu dvs. și cu cei din jur, redefiniți-vă așteptările, iar sentimentul de neajutorare/lipsă de speranță va scădea din intensitate. Această autocritică repetată (de ce am procedat astfel, dacă aș fi făcut mai bine) nu ajută deloc la găsirea unor soluții, ci, dimpotrivă, rămâneți blocat asupra problemelor. Pentru a ieși din acest cerc vicios puteți, atunci când identificați gândurile inutile, să vă implicați în alte activități care vă solicită concertarea (sudoku, detalii din mediul în care vă aflați – încerc să identific cât mai multe sunete sau mașinile de culoare roșie care trec pe stradă).
 
Nu în ultimul rând, amintiți-vă că emoțiile neplăcute, oricât am dori să le evităm, fac parte din experiența de viață a fiecăruia dintre noi. Așadar, să acceptăm că ele sunt normale și că pot să scadă în intensitate dacă apelăm la strategii potrivite. Cu alte cuvinte, în loc să le evităm cu orice preț, este mai important să descoperim modalități care să ne ajute să le gestionăm într-o manieră sănătoasă și echilibrată.