Copiii învață, și își dezvoltă, abilitățile sociale pe durata interacțiunilor cu cei de aceeași vârstă. De la părinți învață bazele, aceștia fiind și principalele modele și exemple pentru copii. Mulți părinți își pun în această perioadă (de pandemie) întrebarea ”cum vor fi afectați copiii pe termen lung dacă stau la distanță de alți copii și nu se pot juca normal?”.

Și, de aici, apar o serie de îngrijorări: vor trebui copiii să învețe din nou să-și aștepte rândul, să împartă lucruri cu alți copii, să asculte, să coopereze etc., vor mai ști să comunice, să se adapteze și să se facă plăcuți și acceptați de către ceilalți, sau vor deveni niște adulți inadaptați social.

Din fericire copiii sunt rezilienți, respectiv sunt mai rezistenți și mai flexibili decât sunt percepuți, și atunci sunt o serie de acțiuni care pot fi întreprinse și în aceste condiții speciale create de pandemia Covid – 19 pentru a ne asigura că vom crește niște copii adaptabili și care vor avea succes în plan școlar, personal și relațional, ca să numim doar trei dintre domeniile de viață ale copiilor.
           
Ne vom ocupa de câteva dintre abilitățile sociale care aduc beneficii imediate, dar și pe termen lung, în relațiile cu ceilalți și sunt în strânsă legătură cu succesul școlar, sportiv, artistic etc. Avem în vedere: abilitatea de a-și aștepta rândul, cea de a împărți cu ceilalți, de a coopera, de a asculta, de a înțelege și de a urma instrucțiunile primite, de a respecta spațiul personal al celorlalți, de a privi în ochi și de a menține contactul vizual și, să nu uităm de, ”bunele maniere”.

• Așteaptă-ți rândul. Este o abilitate care îl ajută pe copil în timpul jocului cu alți copii, dar și în timpul orelor când poate aștepta până este numit să răspundă, evitând astfel situațiile neplăcute de a vorbi neîntrebat, de a răspunde în locul unui alt copil, sau de a deranja desfășurarea lecțiilor (fie acestea în sala de clasă, sau online). Diverse jocuri cu cărți de joc, cu zaruri etc., se bazează pe regula ”cine urmează”. Părinții pot juca ei cu copiii astfel de jocuri, îi pot monitoriza și învăța pe frați (în situația în care există mai mulți copii în familie), sau pe copiii care se întâlnesc în diverse contexte sociale (aniversări, locuri de joacă, reuniuni de familie unde se pot respecta regulile de distanțare fizică). Vorbim pe rând, este un alt mod de a ne aștepta rândul.

• Împarte cu ceilalți. Copiii care pot împărți cu ceilalți din jucăriile sau dulciurile lor sunt căutați de alți copii și acceptați cu mai multă ușurință în grupuri, echipe etc. Într-o primă fază părinții pot observa apariția naturală a unui astfel de comportament la copiii lor și atunci este recomandat să-l recompenseze pe copil cu o laudă: ”Mi-a plăcut când i-ai dat surioarei tale să se joace cu piesele tale de Lego și ai văzut cât de tare s-a bucurat și ea”. Uneori este însă nevoie să-i învățăm noi pe copii ce, când și cum pot să împartă din lucrurile lor. Nu vom insista în parc să-i ofere unui alt copil jucăria lui preferată, însă putem să-i sugerăm să-i ofere copilului una din jucăriile cu care nu se joacă pentru moment. De fiecare dată când copilul nostru acceptă sugestia și împarte cu alții din lucrurile lui este foarte important să-i arătăm că am observat acel comportament și să-l lăudăm. Să ne amintim că noi suntem modele și, în măsura în care noi împărțim cu alții din lucrurile noastre, copilul va observa acest lucru și este mai probabil să-l repete și el (îi lăsăm soției o bucățică din porția noastră de prăjitură, cumpărăm un covrig în plus dacă știm că ne vom întâlni cu alții în parc etc.).​

 

• Cooperează. A coopera presupune să lucrăm împreună pentru realizarea unui obiectiv. Copiii învață să coopereze în special în jocurile de echipă și pot accesa această abilitate și în activitățile educaționale atunci când au proiecte în grupuri mici de lucru. Persoanele care cooperează, fie ei copii sau adulți, sunt mai dispuși să se implice, să participe, să-și ofere ajutorul, au mai multă încredere să solicite sprijin și își respectă mai mult coechipierii. Cooperarea este o abilitate solicitată la multe locuri de muncă și este un element important în relațiile de cuplu și de familie, prin urmare este important să o avem în vedere. După vârsta de 3 ani copiii pot participa la jocuri care necesită cooperarea mai multor participanți și, adesea, solicită cooperarea altor copii sau adulților. Realizarea incastrelor, a puzzle-urilor, crearea de turnuri din mai multe cuburi, a diverse forme din piese din ce în ce mai mici de Lego etc., sunt printre primele jocuri în care copiii învață să coopereze, să ofere ajutor, să ceară ajutor și să învețe din modelele oferite de ceilalți. În familie un exemplu de cooperare poate fi pregătirea unei mese în familie, în care fiecare membru primește câte o sarcină: așează șervețelele, tacâmurile, servește, strânge vasele și tacâmurile și le duce în chiuvetă etc. Este important să menționăm importanța și beneficiile cooperării. De asemenea, pentru părinți este important să-și monitorizeze copiii în jocurile de echipă și în sarcinile care presupun cooperare pentru a observa care este tiparul ales de copii. Preferă să asculte instrucțiunile și să le urmeze, capătă încredere și vin cu propuneri, sau încearcă să se impună ca lideri și să le spună celorlalți ce au de făcut.

 

• Ascultă. A asculta este o acțiune care presupune mult mai mult decât să rămânem tăcuți în timp ce vorbește cealaltă persoană. A asculta înseamnă să înțelegem mesajul transmis de celălalt și este o componentă importantă a comunicării eficiente și sănătoase. Pentru copiii mici învățarea se bazează pe urmărirea, copierea și ascultarea celorlalți. La grădiniță și în primele clase școlare, copiii învață preponderent ascultând cele spuse de educatoare, învățătoare, și exersând deprinderile explicate, demonstrate și modelate de către cadrele didactice. Pe măsură ce avansează în școală, copiii învață să asculte, să ia notițe și să gândească critic cele predate, auzite, de la cadrele didactice. Prin urmare este important să vorbim cu copiii noștri, să-i ascultăm și să-i învățăm să asculte și să înțeleagă cele spuse de noi. De la vârste foarte mici îi putem întreba ce au înțeles, cum li se pare povestea citită, dacă au întrebări, dacă sunt cuvinte pe care nu le cunosc etc. Când vorbim cu copiii noștri este important să-i privim și să lăsăm dispozitivele cu ecran (telefon mobil, tabletă, laptop, TV) deoparte. Le vom arăta astfel că suntem atenți la ei, că ne interesează ce au de spus, că-i ascultăm. Modelăm în acest mod un comportament pe care ne dorim să-l transmitem mai departe. Uneori copiii mici nu știu să asculte și nu au răbdarea necesară să asculte. Putem folosi cu ei metode specifice și pentru deprinderea de a ne aștepta rândul, respectiv vorbește cel care are în mână, sau în față, un obiect ales de comun acord (o minge, o jucărie de pluș, o foaie de hârtie făcută ghem etc.), în timp ce restul participanților ascultă. Cel care vorbește poate decide cui dă mai departe obiectul și, implicit, rândul să vorbească. Ingnorăm întreruperile și transmitem clar mesajul că-l ascultăm până la capăt pe cel care vorbește. Uneori este însă important să fim și flexibili și le putem permite preșcolarilor și școlarilor mici să ne spună foarte pe scurt ce le-a trecut prin minte atunci când se tem că își vor uita ideea până le vine rândul. Cu timpul îi vom învăța să aleagă cuvintele care îi vor ajuta să-și amintească ce vor să spună.

 

• Ascultă cu atenție și execută instrucțiunile primite. Unii copii își însușesc cu ușurină această deprindere și se adaptează cu ușurință la diverse situații cu care se confruntă. În atenția noastră ajung mai des copiii care întâmpină dificultăți în însușirea acestei deprinderi și atunci apar neînțelegerile: ”de câte ori să-ți spun că trebuie să-ți strângi jucăriile și să vii la masă?”, sau ”de câte ori să-ți repet că nu se ia în considerare golul dat din offside”, sau ”trebuie să refaci tema. Nu ai citit cu atenție cerința?” etc. Pentru copiii mici este foarte important să le dăm câte o singură instrucțiiune odată: ”acum îți strângi jucăriile”. Când a terminat îi putem spune ”bravo!”, sau ”mulțumesc că ți-ai strâns jucăriile imediat ce ți-am spus. Așa avem mai mult timp de...”. Pe urmă venim cu următoarea instrucțiune. În condițiile actuale întâlnim situații când li se spune copiilor: ”intrăm în casă, ne descălțăm, intrăm la baie, ne spălăm pe mâini, mergem și ne schimbăm și...”. Și copiii uită ordinea și sar pași în executarea sarcinilor date. Instrucțiunile trebuie să fie formulate simplu, clar și succint. Mulți părinți fac eroarea să formuleze ușor ambiguu unele instrucțiuni și îi lasă copilului loc de alegeri acolo unde se dorește executarea unei sarcini. Exemple: ”crezi că ai putea să-ți strângi jucăriile?”, sau ”vrei, te rog, să-ți strângi jucăriile?”, sau ”vrei să închizi jocul și să vii la masă?”. Copilul poate să înțeleagă că poate alege și va merge pe beneficiul imediat, respectiv se mai joacă puțin (sau mai mult). Copiii care sunt implicați în sporturi (individuale sau de echipă) învață mai repede și mai ușor să asculte și să execute instrucțiunile primite. Îi putem monitoriza și îi putem ajuta pe copii să învețe să urmeze și să dea instrucțiuni atunci când îi vedem că se joacă în parc, când mergem în vizită etc.

 

• Respectă spațiul personal al celuilalt. Oamenii sunt foarte diferiți în ceea ce privește spațiul lor personal. Cultural, societatea occidentală ne învață să respectăm un spațiu între 50-120 cm între noi. Copiii vin cu nevoi diferite și întâlnim copii care vor să fie luați în brațe, care ne vorbesc de la distanțe foarte mici etc., fără să fie atenți dacă persoana din față dă semne de disconfort. Părinții au rolul de a-și observa copiii și de a-i învăța să respecte spațiul personal al celorlalți și, prin extensie, obiectele care le aparțin celorlalți. Acasă, atunci când batem la o ușă închisă, îi transmitem copilului că fiecare are dreptul la spațiul lui și la intimitate. Oferind un astfel de exemplu, îi putem solicita și copilului să bată la ușă înainte de a intra. Dacă suntem în parc și copilul nostru ia o jucărie din mâna altui copil fără să-i ceară voie, acesta este un moment bun să-l învățăm cum să se apropie de un alt copil, cum să-i ceară o jucărie dacă vrea să se joace și cum poate să ofere ceva la schimb. În condițiile în care impulsivitatea îl face pe copil să ia în mod repetat jucăriile altor copii, atunci este important să stabilim consecințe și să le aplicăm de fiecare dată când copilul nostru ia o jucărie fără să ceară voie. Când are un comportament adecvat suntem atenți și îl lăudăm pentru a întări comportamentul pozitiv. Și pentru că suntem într-o situație specială, copiii își pot folosi ”brațul de super-erou” pentru a păstra distanța fizică între ei (cu toții ne amintim de brațul întins în zbor al lui Superman).

 

• Privește în ochi. Aceasta este o abilitate socială necesară în relațiile interumane. Este dificil pentru copii să găsească un echilibru între timpul prea scurt pentru a-i surprinde măcar privirea și timpul prea lung când pare că te fixează și devine incomod (sau chiar bizar) pentru interlocutor. Îi putem ajuta pe copiii noștri inițiind diverse jocuri de rol pentru a demonstra și modela această abilitate. Pentru copiii care evită să privească, le putem cere să ne povestească ceva și ne uităm oriunde altundeva, doar la ei nu. Pe urmă le cerem să ne povestească din nou și, de această dată, îi privim cu interes. La final le solicităm să ne povestească ce au simțit și ce le-a trecut prin minte în fiecare situație. Pentru copiii care te fixează cu privirea le putem povesti ceva în timp ce ne ”holbăm” la ei, după care le povestim privindu-i la intervale de timp și folosind o mimică și gestică adecvată. La final este important să-i întrebăm cum s-au simțit și ce au gândit în fiecare situație. Le explicăm cum se simt alții și îi învățăm cum să mențină contactul vizual cu ceilalți.

 

• ”Bunele maniere”. Cuvintele magice: ”te rog”, ”mulțumesc”, să-i salutăm pe cei cu care ne întâlnim, să mâncăm frumos etc., toate acestea sunt exemple de bune maniere și ne fac plăcuți de ceilalți, fie ei alți copii, cadre didactice, sau părinții altor copii. Pentru părinți este foarte important să reprezinte modele pentru copiii lor. Astfel, vor saluta vecinii, vor spune te rog atunci când solicită ceva, sau mulțumesc atunci când primesc ceva. Vor bate la ușă și vor aștepta răspunsul (ating astfel și abilitatea de a respecta spațiul personal și intimitatea celuilalt). Vor folosi cuțitul și furculița la masă chiar și în medii informale (mai ales atunci când copiii lor urmează să plece într-o tabără, sau să meargă la ziua unui alt copil).