Jurnal de părinte al copilului prematur Ep.2
Miercuri 27 Mai 2020
Îți poți imagina o viață fără copilul pe care îl porți în pântec timp de atâtea luni? După ce ți-ai construit universul în jurul său, după ce ți-am planificat viitorul luând în calcul că nevoile lui vor fi mereu pe primul loc pentru restul vieții tale și că te va răsplăti cu zâmbete, îmbrățisări și râsete...să afli într-o zi că toate astea depind acum de un aparat ce-i poate salva viața. Ei sunt părinții care au trecut prin asta. Părinții mai norocoși care acum își pot ține pruncii în brațe, dar mulți nu au avut aceeași soartă.
Visul meu cel mai mare a fost să am copii. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când îți ții copilul în brațe și poți să îi oferi toată dragostea ta. Din păcate, pentru mine, prima clipă alături de copilul meu nu a fost așa cum am visat. El era conectat la aparate și eu sufeream pentru că nu știam ce se va întâmpla cu el. Am născut în Alexandria, la 31 de săptămâni.
Copilul meu s-a născut prematur și a avut nevoie de aparate speciale și de incubator pentru a putea supraviețui. Nu o să uit niciodată noaptea în care am născut. Doctorii sunau disperați la București să găsească un incubator liber care să îmi salveze copilul. Nu puteam să așteptăm zile. Vorbeam de minute, care făceau diferența între viață și moarte. Situația era critică. În ultima clipă s-a găsit un incubator liber și a fost transferat de urgență la București.
Pentru mine a fost extrem de greu să fiu în Alexandria timp de două zile după naștere și copilul meu să fie în alt oraș. Să nu știu ce face, cum este, dacă suferă, dacă o să supraviețuiască. Să fie singur în primele lui zile de viață, fără mama care îl iubește atât de mult. Până acum am avut voie să îl țin o singură dată în brațe și am simțit o bucurie imensă. L-am văzut atât de firav după atâta suferință, dar determinat să supraviețuiască! Forța cu care se luptă să trăiască în fiecare zi mă motivează și îmi dă curaj.
Este eroul meu! Acum mă rog pentru ceilalți copii care se nasc prematur să aibă și ei șansa de a beneficia de aparatele de care au nevoie să supraviețuiască. Îmi doresc ca oamenii să înțeleagă drama prin care trece un părinte care poate în orice clipă să își piardă bebelușul.
Andreea, 29 ani, mama lui Mihai, copil născut prematur, Alexandria
Am născut gemenii la 31 de săptămâni. În sarcină totul era perfect, însă nu știm ce a putut declanșa nașterea. Am ajuns la spital, ne-am dus total relaxați, știam care era procedura, însă când am ajuns la camera de gardă mi s-a spus că nu sunt două incubatoare disponibile, doar unul singur. Ori, eu aveam nevoie de două incubatoare pentru cei doi copii pe care urma să îi nasc prematur.
Disperarea a fost atât de mare că nu o să am unde să nasc și copiii mei nu vor avea incubatoarele care să îi salveze. Cum să alegi pe care copil să îl salvezi când ambii copii sunt ai tăi? Cum să alegi? Era important să mai găsim un incubator. Toți medicii care erau în spital la momentul acela s-au alertat și au început să sune la toate spitalele din București, să reușim să mai găsim un incubator disponibil. După multe încercări s-a găsit un incubator disponibil la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Micuții mei au fost extrem de norocoși că medicii au colaborat între ei și am putut găsi aparatele necesare să salveze aceste două suflete. Deocamdată nu știm când ne vom externa, însă sunt recunoscătoare că am avut marea șansă să găsim aparatele necesare. Astăzi a fost prima zi când mi-am luat micuții în brațe și sunt foarte emoționată. Până acum au fost la terapie intensivă și nu am putut să îi ating. Îi vedeam doar de două ori pe zi.
Este infernal să nu poți să îți atingi copilul, să te uiți la el ca la muzeu, dar să nu poți să îl atingi. Au fost niște copii doriți, care au suferit mult până acum și nu vreau să mă gândesc prin ce trec alți părinți pentru care nu s-au găsit aparate care să le salveze micuții.
Miruna, 31 ani, mama lui David și Andrei, gemeni prematuri, București