Skip to main content
77b4f8c8-a85a-4af4-a83e-1fa10b3ba3f6.jpg.webp

Noul an școlar: adevăruri și provocări

Marți 15 Septembrie 2020

Organizația Salvați Copiii lansează seria de evenimente ”Șotron formal, hibrid sau online: cum jucăm cartea educației în 2020?”, pentru a întâmpina cu soluții cele mai mari provocări ale copiilor, părinților și educatorilor sau cadrelor didactice din această perioadă.
A început școala. Cum va continua?

Incertitudinea care marchează începutul acestui an școlar este una fără precedent în istoria recentă a educației. Pentru copii - școlari sau preșcolari, acest lucru se traduce prin temeri, nevoie continuă de adaptare și fluctuații emoționale majore, accentuate de stabilirea noilor norme de igienă și distanțare. Pentru educatori și cadre didactice, provocările vin deopotrivă din zona impunerii acestor norme, din cea a alternării tipurilor de învățământ - formal, hibrid sau online, dar și din nevoia de a menține o comunicare transparentă și eficientă cu părinții. Pe de altă parte, aceștia din urmă se confruntă cu propriile temeri și neliniști legate de continuarea ciclului de învățământ.​

De aceea, am concluzionat că toți cei trei actori implicați au nevoie de sprijin pentru a depăși cu brio această perioadă instabilă. Și am decis să le fim alături și să îi sprijinim pentru a depăși toate aceste provocări.

Conferințele online „Șotron formal, hibrid sau online: cum jucăm cartea educației în 2020?” își propun să aducă la laolaltă specialiști în psihologie și educație, pentru a transforma, prin dialog, toate aceste vulnerabilități ale anului școlar 2020-2021 în oportunități pentru toate personajele implicate.

Cu alte cuvinte, să surprindă și analizeze soluțiile care îi vizează pe copii, educatori și părinți în egală măsură.

Program:  ​

Joi, 24 septembrie 2020, 17:30 – 19:00 ​
A început școala, cum va continua? Provocări ale părinților și soluții la îndemână ​

Speakeri: Geta Costescu, Mihai Avădanei ​


Marți, 29 septembrie 2020, 18:00 – 19:30 
Grădinița în context pandemic: vulnerabilități și oportunități

Speakeri: Carmen Orosz, Alexandra Rițiu ​
Invitați: Ioana Simion Jianu ​


Joi, 1 octombrie 2020, 12:00 – 13:30 
A început școala, cum va continua? Soluții pentru cadrele didactice ​

Speakeri: Geta Costescu, Mihai Avădanei   ​

Toate cele trei evenimente vor fi transmise live pe pagina noastră de Facebook, Salvați Copiii România.   

Speakeri:

Alexandra Rițiu​

Psiholog clinician și psihoterapeut de familie și cuplu, cu o experiență de peste 10 ani în munca cu adulții și copiii, din care ultimii 4 în cadrul Organizației Salvați Copiii.

Carmen Orosz ​

Psiholog și psihoterapeut, lucrează cu copii, adolescenți și părinții acestora, are formare în terapia cognitiv-comportamentală, terapia prin psihodramă, terapia de cuplu centrată pe emoție (EFT), terapii scurte centrate pe resurse și soluții și terapia EMDR. Este interesată de construirea unei relații sănătoase părinte-copil, privind dezvoltarea încrederii în sine a copiilor, a asertivității și a construirii unei imagini de sine pozitivea acestora. De asemnea, este preocupată de procesul adaptării la schimbare, a gestionării  echilibrate a emoțiilor, relaționării sănătoase cu cei din jur și integrării adecvate în colectivul grădiniței și al școlii. ​

Geta Costescu​

Psiholog clinician, specializată în terapia cognitiv comportamentală, având o experiență de peste 10 ani în activitatea de consiliere a copiilor și părinților în cadrul organizației Salvați Copiii. Moderează grupuri de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale copiilor, atât în cadrul CEECC, dar și în context școlar. A susținut sesiuni de formare destinate părinților și cadrelor didactice, dar și altor specialiști implicați în domeniul sănătăți mentale a copiilor: consilieri școlari, psihologi și asistenți sociali. Este preocupată de conceptul de wellbeing prin promovarea, la nivelul familiei dar și a instituțiilor școlare, a unui mediu echilibrat de dezvoltare pentru copii, favorabil prevenirii și gestionării dificultăților emoționale și comportamentele cu care aceștia se confruntă.  ​

Mihai Avădanei​

Psihopedagog, cu o formare în terapie cognitiv-comportamentală și o experiență de peste 10 ani în cadrul Centrului de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii unde desfășoară activități de evaluare, consiliere educațională, stimulare cognitivă, psiho-educație, etc., cu copiii și părinții (aparținătorii) acestora. A desfășurat sesiuni de formare și workshop-uri adresate părinților și specialiștilor (consilieri școlari, cadre didactice, medici) implicați direct în educația și sănătatea mentală a copiilor. Provocarea, și scopul final, este de a ajuta copilul, adolescentul și familia acestuia, să identifice și să-și dezvolte abilitățile necesare adaptării la contextele și factorii sociali, educaționali și emoționali cu care fiecare dintre ei se confruntă.​

Donează acum
DONEAZĂ PENTRU DOTAREA MATERNITĂȚILOR CU ECHIPAMENTE MEDICALE