Când vine vorba de începerea unui nou an școlar, îngrijorările anticipate ale copiilor sunt legate de:

• experiențe trecute, care au fost dificile pentru copil (trezitul de dimineață, programul de teme, relațiile cu colegii etc.), 
• dar și de situații noi, necunoscute (prima zi de grădiniță/școală, prima oră de chimie etc.), vis-a-vis de care își formulează așteptări mai mult sau mai puțin realiste.

Indiferent de realismul și de intensitatea acestor îngrijorări ale copiilor, părintele trebuie să le abordeze având în vedere două obiective:

• să îl ajute pe copil să se simtă bine și să îi facă plăcere să meargă la școală, 
• să faciliteze succesul școlar al copilului, astfel încât acesta să își valorifice și dezvolte potențialul de care dispune. 

Pentru a atinge aceste obiective, intervențiile părințiilor în vederea facilitării adaptării copilului, vor viza cele doua nevoi fundamentale acele acestora: cea de căldură și cea de structură. 

1. Satisfacerea nevoii de căldură şi afecțiune a copilului se realizează prin dezvoltarea unei relații pozitive şi armonioase cu acesta. Simțindu-se iubit şi în siguranță, copilul are curaj să se desprindă de părinți, să exploreze situații noi, să învețe și să interacționeze cu alții. Căldura, relația pozitivă cu părintele oferă copilului siguranță și încredere să se aventureze într-un context nou și diferit pentru că știe că va fi ajutat, dacă are nevoie, să facă față provocărilor care îl așteaptă în acest mediu. 
2. În aceeași măsură, structura pe care o oferă părinții înseamnă pentru copil predictibilitate, adică informații (ce etape trebuie parcurse, care sunt regulile de care trebuie să țină seama etc.) despre ceea ce trebuie să facă pentru a realiza ceea ce și-a propus. Astfel, copilul câștigă siguranță, competență și încredere în sine.  

1. Pe zona nevoii de căldură a copilului, contribuțiile părinților, focalizate pe pregătirea pentru școală, pot viza următoarele tipuri de inițiative:

a). O parte din timpul de calitate petrecut cu copilul poate fi dedicat abordării unor subiecte legate de școală: 

• pot citi/urmări împreună cărți/filme legate de ”peripețiile” unor copii la grădiniță/școală;
• cu copiii mici, de grădiniță sau clasa pregătitoare, pot fi organizate jocuri simbolice care să redea elemente ale contextelor în care copiii urmează să intre: de-a grădinița, de-a pauza, de-a ora de scriere;
• cu copiii mai mari, părinții pot povesti despre propriile experiențe legate de școală, menționând atât aspectele plăcute, cât și dificultățile pe care le-au întâmpinat și felul în care au reușit să le depășească. Astfel de discuții reprezintă o modalitate de a normaliza și a valida emoțiile copilului, dar și o modalitate de a încuraja împărtășirea experiențelor personale de către copil. 

b). Stabilirea unor puncte de reper în ”calendarul școlar” care să fie marcate prin momente/activități viitoare plăcute pe care copilul să le aștepte cu nerăbdare: ”după serbarea de începere a grădiniței mergem cu toții la locul tău de joacă preferat”, ”vinerea, după grădiniță/școală mergem la pizza”, ”sărbătorim trecerea primei luni de școală cu o ieșire la munte” etc. Este extrem de important ca pe parcursul anului școlar să se mențină în rutina copilului activități de relaxare pe care acesta și le dorește. Atenționările părinților (de genul ”gata, începe școala, s-a terminat cu mersul la fotbal în fiecare zi”), nu îl ajută pe copil să fie mai organizat sau mai pregătit pentru a face față cerințelor școlare, ci, dimpotrivă, mai degrabă cresc îngrijorarea și dorința de evitare/amânare a momentului neplăcut când copilul va trebui să reducă frecvența activităților care îi fac plăcere.  
c). Stabilirea unor modalități prin care să se mențină o legătură strânsă între contextul școlar și cel familial al copilului.  
 

• Pe de-o parte, transferul unor elemente de acasă la şcoală îi conferă copilului sentimentul de continuitate şi siguranţă (un fel de ancore din situaţiile cu care copilul este deja obişnuit pentru cele noi, cu care încearcă să se obişnuiască). 

Poate fi vorba de:
- jucăria preferată sau bilețele surpriză de la părinți pentru copiii de gradiniță și ciclul primar,
- un desen pe care copilul poate să îl facă pentru părinţi sau,
- în cazul copiilor de gimanziu, finalizarea unei activități începute cu părinții acasă (un joc pe telefon, un rebus, planificarea pentru o activitate de week-end etc.).
 

• Pe de altă parte, de mare ajutor pentru copii este implicarea părinților în activitățile de la școală. Părinții ar putea: 

- să ajute în sala de curs,
- să desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de ex., să citească),
- să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale,
- să ajute desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe, ateliere de teatru sau alte arte),
- să însoțească copiii în excursii sau alte vizite în afara școlii,
- să antreneze echipele de sport ale școlii,
- să vorbească copiilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale.

Toate aceste posibilități de colaborare pot fi prezentate și discutate în prealabil cu copilul, acesta putând fi implicat în alegerea variantelor care urmează să fie puse în practică. Prezența părintelui în școală, în astfel de contexte, va face din aceasta un mediu mult mai cald și sigur, familiar și atractiv pentru copil.

        2. În ceea ce privește satisfacerea nevoii de structură a copilului, intervențiile părinților pot viza următoarele direcții:
 

• Jocul simbolic împreună cu copilul nu este doar un moment de conectare emoțională, ci oferă și informații, îl ajută pe copil să își formeze așteptări mai realiste și modalități de răspuns la diferite situații cu care anticipează că se va confrunta la grădiniță/școală.

 

• Revenirea treptată la rutinele și programul specific anului școlar, cu 1-2 săptămâni înainte de  începerea școlii: 

- orele de culcare și trezire,
- sarcini simple legate de școală (pregătirea/achiziționarea rechizitelor necesare, citit  etc.), 
- reluarea legăturii și stabilirea unor întâlniri/activități cu colegii etc. 
 

• Un rol extrem de important, mai ales pentru copiii aflați la începutul unui ciclu de învățământ sau pentru cei care schimbă școala, îl au vizitele prealabile pentru:

- a vedea sălile de clasă şi ce se întâmplă acolo,
- a se întâlni cu cadrele didactice,
- a participa la diferite evenimente sportive sau serbări (în măsura în care sunt disponibile înainte de începutul anului școlar sau chiar spre sfârșitul anului școlar care precede venirea copilului în instituția respectivă),
- a „exersa” o zi de şcoală, mai ales pentru copiii de grădiniță și primele clase din ciclul primar - unde îl lasă părintele, care este ritualul de despărţire (”ne îmbrăţişăm şi ne face cu mâna sau stabilim un alt semn secret între noi”), când îl ia (la ce oră sau după ce activitate);
 

• Discuțiile legate de școală sunt și ele un context nu doar de conectare emoțională, dar și de împărtășire de informații. De altfel, astfel de discuții se pot desfășura nu numai cu părinții, căci deseori copiii sunt mai receptivi la mesaje care vin de la alți copii mai mari (frați, prieteni, vecini etc.). Fie că părintele este direct implicat sau este doar martor la conversația copiilor,  important este ca, atunci când identifică anumite temeri sau îngrijorări, să încerce să le abordeze, făcând apel la: 

- Experiența personală a copilului (”s-a întâmplat până acum să nu vin să te iau de la un loc de joacă?”, ”a fost vreun coleg de-al tău pe care părinții l-au lăsat la grădiniță?”). Pe măsură ce copilul crește (în jurul vârstei de 10 ani), el poate fi învățat să caute dovezi care contrazic aceste gânduri (”la câte teste ai luat note mică?”, ” cât de probabil e să iei o notă mică dacă înveți?”) și să găsească un gând mai optimist care să îl ajute când e îngrijorat (”dacă învăț, o să iau o notă bună”);
- Soluțiile pa care le poate pune în practică într-o situație dificilă (”o rogi pe educatoare să mă sune dacă rămâi ultimul copil la sala de grupă”, ”exersăm împreună exercițiile pe care nu reușești să le rezolvi la test”);
- Modalități de a-și gestiona emoțiile, tehnici simple de relaxare: să respire adânc sau să se gândească la ceva plăcut. Acestea pot fi demonstrate și învățate împreună, creând un moment distractiv, când toți membrii familiei respiră adânc pentru a se relaxa. De asemenea, modelarea este o altă modalitate de învățare, fiind benefic pentru copil să vadă că și părintele folosește această tehnică atunci când este frustrat sau îngrijorat.

Pe parcursul acestui proces de pregătire a copilului pentru școală, indiferent de vârsta acestuia, părintele ar fi bine să evite anumite abordări, care, deși uneori par eficiente în reducerea imediată a îngrijorărilor, ele nu aduc beneficii reale și durabile în evoluția copilului:  

• Dacă părintele oferă asigurări excesive, spunându-i ”o să fie bine”, având în vedere că cel mic simte un disconfort semnificativ, asigurarea oferită de părinți nu va face decât să îl discrediteze căci contrazice ceea ce simte copilul. 
• În loc să ofere soluții și să îi spună copilului direct ce are de făcut, este mai important ca părintele să discute cu el și să îl ajute să-și facă singur un plan pentru abordarea unei situații anticipată ca fiind dificilă. În acest fel succesul îl va face pe copil mândru, îi va dezvolta stima de sine și îi va scădea anxietatea. 
• Focusul discuțiilor și interacțiunilor cu copilul ar trebui să fie pe abordarea dificultăților anticipate în termeni de rezolvare de probleme, și nu pe ignorarea acestora în speranța că vor trece de la sine sau pe acceptarea acestora, permițându-i copilului să evite situația (”poți să stai acasă astăzi mai ales că nu te simți bine”).

Așadar, important este ca imaginea despre școală să fie una pozitivă şi interesantă pentru el, cu accent pe aspectele plăcute pe care le aduce reînceperea școlii (întâlnirea cu colegii, anumite activități/ore preferate, timpul petrecut cu părintele pe drum: ”în mașină, spre școală reluăm campionatul de Fazan/Ghicește personajul etc.”). În nici un caz nu ajută amenințările cu școala  („lasă că începe şcoală şi o să termini cu jucatul pe telefon toată ziua”). În același timp însă, această imagine trebuie să fie una realistă. O variantă idealizată ar crea așteptări care nu se vor împlini și, implicit, dezamăgire și frustrare, dar, mai ales, va reduce încrederea copilului în părinții săi. Nu vor fi trecute sub tăcere aspectele dificile (teme, reguli etc.) dar mesajul cheie transmis constant de părinte va fi legat de asigurarea că îi va fi alături copilului, ajutându-l să le depăşească. 

Bibliografie
●    Armas L., The freedom of routines, 2017 
●    Durrant Joan, Positive Discipline in Everyday Parenting, FRP Canada 2013
●    Gordon Thomas, Burch Noel, Părintele eficient, editura Trei, 2013
●    Petrovai Domnica, Botiş Adina, Tudose Diana, Costandache Sorina, Cu părinţii la şcoală. Vârsta şcolară – Ghid pentru părinţi, Speed Promotion, 2008