Bullying-ul nu apare brusc și misterios la copii. Când copiii mici intră la grădiniță și mai apoi la școală, își aduc cu ei istoria familiei și experiențele pe care le-au avut în casele lor, fie cu părinții, cu alți copii, fie chiar cu ecranele la care au fost expuși. Aceste experiențe vor influența copiii, mai mult sau mai puțin, să se angajeze într-un comportament de agresiune.

În unele familii, copiii pot suferi sau observa violență în fiecare zi: agresiune verbală sau fizică, pedepse corporale, șantaj ... Aceste experiențe în mediul familial îi pot determina pe copii, care învață din exemplul părinților lor, să adopte comportamente agresive și să fie implicați în acte de agresiune, încă din copilărie.

Accesul nerestricționat la ecrane și programe nerecomandate vârstei copilului influențează, de asemenea, implicarea potențială a copiilor în agresiune. Copiii pot învăța comportamente de agresiune vizionând filme care glorifică violența și jucând jocuri video care recompensează comportamentul violent.

În afara contextului familial, copilul poate intra în contact cu copiii agresivi; fie în parc, cu vecini, veri. Copilul va căuta apoi să imite și să experimenteze acest comportament într-un alt context, fie la gradiniță, fie cu frații și surorile sale.

Dezvoltarea agresiunii la grădiniță

În grădiniță, comportamentele agresive sau de agresiune apar și se dezvoltă într-un mod bine construit! Cei mai mici, între 2 și 4 ani, pot începe să adopte aceste comportamente pentru a-și apăra proprietatea, teritoriul și prietenia. Cei mai mari, între 4 și 6 ani, adoptă aceste comportamente pentru a amenința sau intimida alți copii.

Aceste comportamente agresive timpurii se dezvoltă în mod sistematic în funcție de reacția copilului vizat: dacă plânge și renunță la jucărie, copilul „abuziv” are mai multe șanse să țintească din nou același copil și hărțuirea va avea loc. Uneori, supunerea copilului vizat poate deveni plină de satisfacții în sine, iar copilul „agresor” poate zâmbi și se poate bucura să îl rănească pe celălalt,  în mod intenționat. Dacă sunt lăsate să continue, aceste comportamente pot duce la un caz real de hărțuire.

Hărțuirea este contagioasă?

Atunci când ceilalți copii din grupă observă o manifestare reușită de putere și dominație de către un copil agresiv, aceștia se pot alătura și astfel pot domina aceeași victimă sau pot folosi tactici similare pentru a-și viza și a-și domina propriile victime. Dacă aceste forme timpurii de agresiune directă sunt lăsate libere să continue timp de câteva luni și nimic nu îi oprește pe acești copii, se pot forma ierarhii ale puterii, grupuri de copii dominanți hărțuind în mod regulat alți copii care cedează cerințelor lor făcând tot ce li se cere.

Fete și băieți egali în fața agresiunii?

Pentru băieți, atacurile fizice și verbale sunt cele mai frecvente și sunt legate de probleme de putere și dominație. Aceste comportamente, care necesită intervenție imediată, sunt relativ ușor de detectat și observat.

În schimb, fetele sunt mai subtile și indirecte, iar hărțuirea ține mai mult atacuri relaționale și tachinări asociate cu tiparele de afiliere și excludere. De exemplu, fetele au mai multe șanse să-și manipuleze relațiile, să-și excludă colegii de grupă, să dezvăluie secrete și să amenințe, dacă cererile lor nu sunt îndeplinite.

Prin urmare, educatorii trebuie să fie atenți la copiii mici implicați în această hărțuire relațională. Mai dificil de detectat, dăunează la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, decât forme mai directe de violență.

Prevenirea agresiunii la grădiniță

Profesorii de grădiniță cred, adesea, că nu există agresiune la copiii așa de mici. Se bazează pe faptul că sunt prea naivi și nevinovați pentru a intimida pe oricine. Ei pot ignora inconștient anumite comportamente, considerând că sunt doar copii sau că unii sunt doar mai „dificili” decât alții. Este posibil ca profesorii să nu vadă agresiunea, deoarece se întâmplă atunci când adulții nu îi urmăresc. Este dificil de înțeles că aceste comportamente de „pre-intimidare”, care uneori ne pot părea inofensive ca adulți, se pot transforma în intimidări în câțiva ani.

Interveniți atunci când apare o situație de hărțuire

Dacă educatorii nu intervin pentru a opri agresiunea, copiii învață că agresiunea este un mod acceptabil de a se comporta.

Copiii care hărțuiesc vor continua să hărțuiască. Ei nu vor învăța să se angajeze în interacțiuni utile, de susținere și incluzive. Copiii victime vor continua să fie victime. Nu vor învăța să se apere, să aibă încredere în sine și să ceară ajutor de la prieteni și adulți. Fără intervenția cadrelor didactice, se pot dezvolta și persista modele de intimidare și victimizare, nu numai în condițiile copilăriei timpurii, ci și în adolescență și chiar la maturitate.

Când apare o situație de agresiune, trebuie luate măsuri imediat. Educatorii pot profita de această ocazie pentru a-l transforma într-un moment de învățare, pentru a modela și schimba acțiunile și răspunsurile copiilor atunci când sunt agresați, folosind o strategie specifică:

•      Educatorii ar trebui să pună capăt imediat agresiunii spunând „opriți” și acordând o atenție minimă copilului care agresează. Importană este atenția acordată victimei. Nu trebuie să acordați atenție copilului abuziv, nici măcar pentru a-i reaminti că este inacceptabil comportamentul său, acest lucru nu ar face decât să sporească comportamentul negativ și chiar să fie recompensator pentru el. Mai târziu, odată ce copilul victimă s-a liniștit, este totuși important ca educatorii să poarte o discuție cu „agresorul” copilului.

•      Educatorii ar trebui să ajute copilul victimă stând alături de el și ajutându-l să reacționeze cu încredere.

•      Educatorii ar trebui să încurajeze copiii să sprijine copilul agresat.

După incident, educatorii trebuie să urmărească separat fiecare dintre copii, discutând incidentul, efectele și consecințele acestuia.

•      Copiii care hărțuiesc trebuie să înțeleagă că hărțuirea nu este acceptabilă și nu este permisă. Ajutați-i să înțeleagă regulile și așteptările școlare, să înțeleagă că agresiunea îi rănește pe alții și să se angajeze în comportamente sociale pozitive.

•      Copiii victime trebuie să știe că adulții sunt acolo pentru a-i ajuta și a-i sprijini, că nu merită să fie hărțuiți și că pot cere adulților și altor copii să-i ajute.

•      Copiii care asistă la agresiune ar trebui să înțeleagă că au puterea de a calma situația cerând agresorului să se oprească, ajutând victima să plece, primind sprijin de la alți copii, cerând ajutor sau asistarea unui adult și raportarea incidentului. Discutați cu ei despre ceea ce au făcut sau nu pentru a-și ajuta colegii victime.

Discuții despre hărțuire

Vorbind direct și deschis despre hărțuire cu copiii, îi face să știe că adulții care îi îngrijesc iau în serios hărțuirea și nu acceptă astfel de comportamente. Vorbind despre modul în care adulții și copiii pot lucra împreună pentru a preveni și a pune capăt agresiunii, îi informează pe copii că fac parte dintr-un mediu sigur, de susținere și incluziv.

Spuneți copiilor că este important să vorbim despre acest lucru. Încurajați-i să-și avertizeze educatoarea dacă cred că sunt agresați sau dacă văd alți copii agresați. Ascultați-i cu atenție, validați-le sentimentele, cereți detalii, spuneți că îi puteți ajuta, vorbiți despre soluții și urmăriți progresul relației dintre copii.

                                                                        Gina Bălan- Psihoterapeut de familie, psiholog educațional